Printre atâtea opinii răzleţe, agresive, subversive, controversate parca nici n-ar mai avea rost să-ţi faci simţită prezenţa într-o lume din ce în ce mai preocupată de materialisme efemere, într-o lume în care se vorbeşte doar despre vedete şi vedetism, despre politică şi fotbal, despre violatori în serie şi criminali sadici. Splendoarea s-a transformat în tv-show, iar sinceritatea şi-a luat lumea-n cap în timp ce intelectualii polemizează virulent, parcă prea virulent pentru o lume atât de…virulentă. Pretutindeni întâlneşti doar chipuri crispate, preocupate, încrancenate. Ai sentimentul că traieşti într-o lume bizară, fantasmagorică din care au dispărut frumuseţile simple, zâmbetele, fascinaţia. “Time is money” este sloganul general valabil.
Şi cu toate acestea, se mai întamplă şi lucruri frumoase. Mai ales în zona “obscură” a literaturii române, zona celor „tineri şi neliniştiţi”, pentru care deocamdată uşile înca se sfiesc să se deschidă. De fapt, adevărul este că, scriitorii tineri vin cu atâta forţă încât au creat o adevărată angoasa, o panică generalizată în rândul “consacraţilor” din literatura română.
Fenomenul “internaut” a căpătat proporţii de-a dreptul incredibile, unii dintre scriitorii tineri ajungând să fie mai bine receptaţi decât maeştrii lor. De fapt, ei au ajuns în ipostaza de nu-şi mai recunoşte maeştrii, de-a nu mai recunoaşte „valoarea consacrată”, de-a renega tot ce înseamnă „şaptezecist”,„optzecist” etc. Acest sentiment porneşte dintr-o aprigă dorinţă de revanşă împotriva tuturor acelora care, în altruismul lor exagerat, au ignorat aproape cu desavârşire ceea ce se petrece în zona literaturii tinere. Ignoranţa are întotdeauna preţul ei.
Iniţiativele sunt multiple, iar cei care se încumetă să pornească la drum în aventura site-urilor şi paginilor web sunt din ce în ce mai numeroşi. Există site-uri literare româneşti care au depăşit cu mult cifra miilor de vizitatori zilnici şi în care activitatea literară, comentariile, criticile sunt febrile. Există deja lideri de opinie, există valori recunoscute, întâlniri, evenimente literare.
Este adevărat însă că facilitatea publicarii în variantă electronică este în primul rând una de natură financiară dar nu pot fi ignorate nici avantajele cu privire la posibilităţile de distribuţie şi promovare a unei cărţi aparute pe net. Unele edituri au înţeles foarte repede că trebuie să se adapteze noilor tendinţe şi au demarat proiecte ambiţioase în vederea publicării şi în variantă electronică. Deocamdată şi-au dezvoltat site-urile de prezentare şi au experimentat vânzarea prin poşta electronică. Rezultatele au fost extraordinare, de multe ori cifrele obţinute din vânzarea pe net au depăşit cu mult cifrele obţinute prin vânzarea cărţilor în librării. Este un început, încă timid, dar sunt convins că într-un timp nu prea îndepărtat o să asistăm la un fenomen mult mai amplu în acest domeniu, atât de cotroversat astăzi.
Dacă ar fi sa-l citez pe Harold Bloom, probabil ca aş începe cu descrierea liniară a limitei canonului occidental desfoind acele pasaje prin care este sugerată duplicitatea interpretativă a simbolului estetic. Dar n-am sa fac acest lucru cel puţin din două motive; o dată pentru faptul că metoda de analiză a textelor – potrivit afirmaţiilor lui Alain Vaillant – reprezintă în fond o banală axiomă sintagmatică şi în al doilea rând pentru că limita canonului estetic occidental a fost deja depăşită.
Conform previziunilor făcute de Alexandre Leupin într-un articol intitulat La fin du sex şi apărut în Art Press [noiembrie 1999], epoca sexismului a început să apună, iar încercările puerile de revigorare au fost şi vor fi sortite eşecului. Astăzi nu mai impresionează pe nimeni utilizarea unui limbaj literar vulgarizat doar în intenţia de-a capta binevoitoarea atenţie a publicului cititor. Potenţialul cititor de astăzi este afectat de receptarea unei realităţi cu vădite caracteristici epistemologice în care să-şi poată regăsi posibile puncte de congruenţă care să-l determine la acţiune şi implicare.
Într-o societate extrem de dinamică, în care sistemele informationale au desfiinţat efectiv toate barierele mai ales în ceea ce priveşte comunicarea, era firesc să se întâmple lucruri extrem de interesante şi pe tărâmul culturii. Site-urile pe Internet, paginile web destinate literaturii şi artei sunt de ordinul miilor şi chiar sutelor de mii. În orice clipă eşti conectat la informaţii de ultimă oră şi poţi comunica oriunde, oricând şi cu oricine de pe întreaga planetă.
Nici chiar Michael Moorcock – vizionarul sf-ismului – n-ar fi putut bănui, acum vreo câţiva ani, ce-o să se întample în această zonă de interes. Minimialismul, fugitivismul, biografismul, nonmetrismul, post-textualismul şi mai ales deprimismul, sunt idei culturale care au încercat să decripteze şi într-un fel să deconstruiască fundamentele canonului estetic occidental.
Deprimismul [ref.fr. – deprimisme] este un curent literar desprins din zona new wave si se caracterizeaza prin abordarea tematică a unei realităţi bazate pe suprimarea conceptului de individualitate şi pe încarcerarea lui intr-un sistem globalizant, destructiv şi restrictiv [conexiuni multiple cu depressionismul francez si neo-realismul american]. Debarasat de nebuloasa unor ficţiuni premontorii, deprimismul reuşeşte să se evidenţieze tocmai prin forţa lui de-a rezista valoric într-un sistem în care se diferenţiază clar doua opţiuni majore:
a) elitismul – şi migrarea textelor literare într-un micro-univers de tip eclectic;
b) mercantilismul – şi opţiunea cititorului cotidian pentru lecturarea unor texte aproape lipsite de veleităţi literare.
Teoria formalistă a limbajului poetic demonstrează evaziunea funcţiei poetice care depăşeşte câmpul poeziei, incluzand orice discurs, orice text în versuri sau proză, primit şi receptat ca mesaj literar, demonstrând că literatura poate fi depistata pretutindeni, în orice specie de scriere. Cert este faptul că nimeni nu-şi mai poate asuma rolul de-a monitoriza valoric tot ceea ce se întamplă în acest imens teritoriu artistic.
Şi totuşi… Poezia, în conceptul deprimist, nu este o esenţă, nu este o matrice localizată într-o anumita zona a poemului, ci este dispersia spaţiilor albe difuzate pe toata suprafaţa lui, cuprinzând elementele minimalului compatibile cu orice experienţă umană, condiţionată prin existenţa unor contexte valorizate de componenta experienţială pe care un autor o controlează poetic.
Semnificaţiile latente explorate în cuvinte nu trebuie doar să pozitiveze receptarea poetică prin potenţiale formule metaforice. Deprimismul propune conceptul minimal de abordare a unei realitati dificile/dinamice/dureroase, care îşi supune individualul prin absorbţie. Această critică a formei apreciază forma prin raportare la obstacolele antiformale învinse, deci prin raportare la elementele anestetice reale transformate în materiale ale imaginaţiei estetice.
Deprimismul are intenţia de a depăşi sfera liricului tradiţional şi de a include în conceptul de metaforă toate transferurile complete de termeni şi de structuri vizionare, demonstrând că elementul negării tradiţionalismului este un argument pentru credinţa ad litteram în capacitatea mitică a cuvântului poetic de a-şi conţine propria semnificaţie.
Sloganul impus de către Editura Polirom: Votaţi literatura tânară, în urmă cu câtva timp, a produs o importantă mişcare în zonele de influenţă ale culturii române. Semnalul a fost dat însă de multă vreme, odată cu apariţia pe scena literară a unor componente artistice de natură revendicativă, în stare să bulverseze tradiţionalismele locale şi să conteste valorile consacrate ale literaturii contemporane.
Cel mai important pas a fost facut la jumătatea anilor 90, când a început să se cristalizeze în cadrul Facultăţii de Litere din Bucureşti, o suită de manifestări culturale sub conducerea criticului Ioan Bogdan Lefter şi a scriitorului Mircea Cărtărescu. Cafeneau Critică, moderată de către Ioan Bogdan Lefter avea sa aducă în subsolurile facultăţii, mai precis în incinta barului de la litere, un public numeros, interesat de noile tendinţe din literatura română. Discuţiile purtate acolo erau fascinante, invitaţii, în marea lor majoritate, importante personalităţi ale culturii române. Era o adevarată aventură să intri după începerea dezbaterilor, sala devenind neîncăpătoare cu o jumătate de ora înainte.
În acelaşi renumit spaţiu, sau alteori în vreun amfiteatru din facultate, aveau loc saptămânal întrunirile cenacliere ale carui amfitrion era fară îndoială Mircea Cărtărescu. Deşi semnalul fusese dat încă înainte vreme de răzleţele reuniuni ale studenţilor literaţi, Răzvan Rădulescu, T.O. Bobe, Cezar Paul Bădescu, Zvetlana Cârstean, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Iulian Băicuş, totuşi adevăratul impact se produce odată cu venirea lui Mircea Cărtărescu la cârma cenaclului. În scurtă vreme avea să apară şi revista cenaclului, Litere Nouă, foarte citită în rândul studenţilor şi iubitorilor de literatură tânără. Aici s-au format într-un spirit liber si non-conformist, tinerii scriitori şi citici dintre care, majoritatea, aveau să confirme asteptărilor: Paul Cernat, Marius Ianuş, Cecilia Ştefănescu, Angelo Mitchievici, Bogdan Ciubuc, Mihai Grecea, Ana Maria Sandu, Domnica Drumea, Ioana Nicolae, Victor Nichifor, Sorin Gherguţ, Alexandru Vakulovski, Alexandru Matei şi mulţi alţii.
Câţiva ani mai târziu avea să se constituie un grup cenaclier foarte interesant şi la Uniunii Scriitorilor din Romania, mai precis în Sala Oglinzilor, grup moderat de către scriitoarea şi traducătoarea Nora Iuga. Aici aveau să-şi dea întâlnire atât scriitori consacraţi cât şi scriitori foarte tineri. Mulţi dintre ei proveneau din cadrul Atelierului Literar condus de poeta Nina Vasile la Biblioteca I.L.Caragiale din Bucuresti: Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Andrei Peniuc, Adrian Urmanov, Răzvan Ţupa, Elena Passima, Claudiu Komartin, Constantin Virgil Bănescu.
Un fel de boom literar s-a produs însă în ultimii doi ani şi actulamente asistăm la o adevarată inflaţie de scriitori foarte tineri. Încă nu au forţa de-a pătrunde în toate mediile literare dar, după toate previziunile într-un viitor apropiat au toate şansele să devină purtătorii de ştachetă ai literaturii române. Valorile consacrate ale literaturii, cei care ocupă actualmente poziţii decisive în redacţiile revistelor literare, edituri, comisii literare, televiziuni sau radio, au toate motivele să se impacienteze. Noul val, mult mai virulent şi mult mai bine organizat, stă la pândă gata de atacul final. Au la dispoziţie autostrada virtuală, primitoare şi la îndemâna oricui. Este suficient sa accesezi cuvintele cheie: literatură, poezie, proză, cultură ca să-ţi dai seama că internetul a devenit de o potenţă extraordinară. Aici îşi dau zilnic întâlnire sute şi chiar mii de tineri mai mult sau mai puţin scriitori, comentându-şi textele, expunându-şi scrierile, schimbând opinii.
Numele unora dintre ei deja sunt cunoscute, apercierile unanime, textele incitante. Rămâne ca timpul să confirme acest lucru şi în ale medii decât cele virtuale. Numele celor care au avut şansa de-a se face deja cunoscuţi prin scrierile lor sunt: Claudiu Komartin, Teodor Dună, Dan Coman, Marius Chivu, Bogdan Iancu, Ioana Băeţică, Ruxandra Novac, Ionuţ Chiva, Zvera Ion, Mihai Vakulovski, Mitoş Micleuşanu, Constantin Vica. Dar sunt şi alţii, foarte buni care-şi aşteaptă cu nerăbdare ieşirea în lume: Iulia Stoian, Eugen Suman, Claudiu Banu, Andreea Drăguleasa, Oana Cătălina Ninu, Rita Chiribuţă, Andrei Nicolescu, Alexandra Vatamanu, Cosmin Ciotlos, Martin Emilian Balint, Tudor Creţu.
De-a lungul timpului, aveau să apară mulţi oportunişti încercând să-şi revendice paternitatea mişcărilor literare. Însă adevăratul deschizător de drumuri, a fost fără nici un fel de îndoială, cenaclul Facutăţii de Litere condus de Mircea Cărtărescu. Acest adevăr o să ocupe cu siguranţă un capitol important din istoria literaturii române contemporane. Aşa cum, criticul Nicolae Manolescu a făcut din Cenaclul de luni o adevărată epopee literară.
Într-o masură oarecare, literatura română actuală nu este în criză, aşa cum încearcă să speculeze o anumită parte a scriitorimii consacrate. Dimpotrivă, aş putea spune fară nici un fel de ezitare, că se află pe drumul cel bun şi că, lasând la o parte inconvenientul de-a se situa printre literaturile prea puţin cunoscute în Europa, are totuşi forţa de-a impacta. Ceea ce nu se mai întâmplă cu literatura occidentală de foarte multă vreme. Şansa reală a scriitorilor tineri este aceea că au început să cocheteze cu textele scrise în alte limbi. Poate că într-o bună zi vor avea şansa de-a fi promovaţi şi în afara graniţelor. Până atunci însă, aşteptăm cu încredere apariţia primilor agenţi literari profesionişti şi bineînţeles cât mai multe burse literare în străinătate, oferite tinerilor scriitori.
Gelu Vlaşin
http://site.noegen.ro/geluvlasin/