A evadat din mintea mea o idee pe care am tinut-o inlantuita prea mult timp…mi-era frica sa ii dau drumu’… ma temeam sa nu ma mai recunoasca…si a plecat fara sa spuna nimic…am simtit o palida adiere a sperantei prin preajma mea…am strigat si s-a speriat…cred ca iar am ales, din greseala, sa fiu nefericit. La un moment dat, nu stiu cand, am facut o alegere care ma va afecta pentru toata viata…de ce?…pentru ca eu am ales sa traiesc in trecut. Am ales sa stau inchis in universul meu, dominat de ideile mele, sub aripa invincibila a nepasarii.
Cer lumii sa se schimbe, sau cel putin asa mi se pare. Cu ce drept? Eu nu m-am schimbat deloc, ma minteam singur, dar de fapt am ramas acelasi naiv care mai crede in perfectiunea iubirii…am ramas acelasi om increzator in oameni…chiar daca imi tradeaza increderea in fiecare clipa…am ramas aceeasi persoana careia ii e teama sa se priveasca in oglinda, sau pe care oglinda refuza sa il reflecte…as descoperi ca nu sunt deloc ceea ce as vrea sa fiu…dar cred ca nu vreau destul de mult. Unde e ambitia? Unde e increderea in propriile forte? Au ramas undeva pierdute prin trecut(ul meu)…Ultima farama de fericire am dat-o gratis. Ciudat e ca nu imi pare rau si, daca as putea, as lua-o de la capat. Poate ca as proceda altfel…poate…
Stau acum, prizonier al unor vremuri de mult apuse, si incerc sa evadez din propria-mi minte. Incerc sa scap de iluziile care ma urmaresc. Simt raceala unei iubiri neimpartasite si ma consider vinovat ca nu am facut mai mult…mult mai mult. Dar imi amintesc ca nu a fost decizia mea si ma inchid din nou in lumea in care ma simt protejat…lumea mea. E usor sa “arunci” asupra oamenilor doar iluzii contrafacute, pentru ca nimeni nu poate realiza ce se ascunde dincolo de zidul pe care tu l-ai construit cu atata ardoare. E mai bine sa nu lasi pe nimeni sa sparga lanturile cu care ti-ai ferecat inima. E mai sigur ca nu vei suferi din nou. Imi spunea cineva ca ii e dor sa adoarma in bratele iubitului. Dar de ce sa imparti patul cu cineva cand poate fi tot al tau?…Egoist? Cred ca e mai mult decat egoism. Cred ca e nepasare. Lupta e interesanta…cand ai adversari pe masura. Am vrut sa iau o pauza si cred ca in loc sa ma revigoreze, mi-a adormit simturile…mi-a adormit ideile. Sper ca sunt doar amortite. Daca au murit, trebuie sa o iau de la capat, desi cred ca asta e cel mai bun lucru care mi s-ar putea intampla. Astfel as putea sa o iau de la inceput. Se spune ca e greu sa iti implinesti visele…dar ce faci cand ai ajuns unde ai visat si simti ca nu mai are rost?.. Ce faci cand simti ca esti dezamagit si ca lumea nu e asa cum credeai? Tot ce poti face e sa…continuu. E singurul mod de a merge mai departe. Parca nu te mai poti intoarce la modul trivial in care gandeai inainte. Inainte sa iti deschizi mintea spre noi orizonturi. Refuzi sa mai fii acea persoana care lupta doar pentru un vis. Vrei sa fii un invingator. Dar dupa ce ai castigat cateva batalii si iti dai seama ca pretul succesului e mai amar decat credeai…ce faci? Iti dai seama ca pe drum ai pierdut mult din felul tau de-a fi, te-ai instrainat de propria persoana, ai ajuns sa crezi ca singuratatea e un prieten de nadejde, doar ca nu si prietenul tau. Tot ce poti face e sa o iei de la inceput si sa ai grija sa nu mai faci aceleasi greseli. Iti promiti ca de data asta va fi altfel. Te amagesti singur. Stii, nu? Dar important e ca mai ai puterea sa lupti pentru lucruri in care altii nu mai cred demult. Ai ocazia sa arati lumii ca merita sa traiesti, ca viata e un privilegiu si daca nu poti sa joci dupa regulile lor…creeaza-ti propriile reguli. Important e sa iti stabilesti visele si sa le urmezi. Restul nu conteaza. Restul sunt doar…scuze de care se agata pierzatorii. Tu te-ai nascut sub o stea norocoasa. Profita de lucrul asta si vei ajunge sa iti dai seama ca viata nu e o jungla. E doar un parc in care nimeni nu mai are timp sa se opreasca si sa ii priveasca frumusetea…Fii tu primul care face lucrul asta si ceilalti te vor urma…Ai inceput?