ACUM.TV

Sub-genuri in fantasy

Genurile fantasy

Literatura fantasy apare la noi o dată cu publicarea câtorva cărţi din seria Discworld a lui Terry Pratchett. Se continuă cu Stăpânul Inelelor şi Harry Potter. Însă genul întârzie să fie definit. Mulţi dintre noi se întreabă poate de unde vin aceste noi atracţii, unde se încadrează şi ce reprezintă? Începuturile genului fantasy le aflăm undeva la sfârşitul secolului XIX, după era Victoriană a Marii Britanii, considerată apogeul revoluţiei industriale. Primele scrieri fantasy sunt poveştile victoriene, care conţin elemente fantastice precum fantome, vampiri, pitici şi alte creaturi ce aparţin acum genului fantasy. În acelaşi timp, Washington Irving aduce acest tip de poveste în America; astfel, fantasy-ul s-a dezvoltat paralel în ambele continente.
Primele definiţii date fantasy-ului au forma de tipul : “Poveşti sau romane care conţin un element substanţial cu caracter supranatural, care se petrece în lumi imposibile, cu personaje imposibile”(după ) Aceste definiţii sunt însă foarte largi şi cuprind în sfera lor totul, de la poveştile cu fantome până la SF. Definiţia este aşadar a literaturii imaginarului; dar fantasy-ul în sine are caracteristici distincte, care trasează diferenţa de celelalte genuri ale imaginarului.

Prima caracteristică este aceea că lumea descrisă nu este cea reală, ci una imaginată, dar care nu are nici o legătură cu Pământul, ca în cazul SF-ului. Lumile fantasy sunt mult diferite, ele fiind marcate de existenţa magiei şi a creaturilor şi raselor diferite de om. În scrierile mai recente, omul nici nu mai este amintit. Lumile fantasy sunt întemeiate pe credinţe mitice, iar rasele au rădăcini în mitologiile popoarelor. Dacă vreţi, putem privi fantasy-ul ca un ecou al mitologiei. Diferenţa este că, în fantasy, se pune un mare accent pe poveste şi pe personaje, care sunt mult diferite de cele ale literaturii “clasice” (ne gândim la realism, tradiţionalism, prousianism etc.) schimbate mult de cadrul în care se petrec. În fapt, fiecare temă clasică poate fi plasată în acest cadru, căpătând noi dimensiuni, care nu-şi au locul în lumea reală.

Din dimensiunea mitică rezultă şi alte caracteristici definitorii pentru gen. Fantasy-ul se explică prin apel la astfel de mituri şi credinţe, lăsând mereu loc pentru ca o nouă poveste să fie spusă. O dată ce te-a prins, mereu vei vrea să afli mai mult. Poveştile fantasy sunt înconjurate de un mister ce se pierde întotdeauna în negura primelor clipe.

Există trei sub-genuri principale în fantasy. Există fantasy clasic (high fantasy), al cărui reprezentant este, fără îndoială, J.R.R. Tolkien. Gândindu-ne la “Stăpânul Inelelor”, putem trasa uşor caracteristicile genului: acţiune de proporţii, cu personaje numeroase şi teme recurente care presupun luptă fizică şi conflicte interioare: lupta lumină-întuneric, prietenia, iubirea etc. Poveştile din acest gen fac adesea referire la miturile şi tradiţiile lumii în care sunt plasate, un al doilea plan fiind însăşi crearea acestor lumi. Prin poveste, ele prind viaţă şi, mai mult, îşi definesc caracterul lor aparte. Un anumit tip de fantasy este cel care are ca personaje zei, îngeri, draci şi alte creaturi ce fac parte în general din lumea de dincolo. Această lume intră în legătură cu lumea reală, şi oamenii pot ajunge pe celălalt tărâm şi înapoi. Genul se numeşte fantasy mitologic şi este în contrast cu high fantasy, care îşi clădeşte singur mitologia. Fantasy-ul bangsian merită amintit aici, fiind un gen care prezintă lumea de după moarte şi viaţa de dincolo. Însă cele două lumi (cea reală şi cea de dincolo) sunt legate doar prin moarte. De aici, diferenţa de ton şi tematică. Numele genului este dat după John Bangs, scriitor care a readus în prim plan genul, deşi un bun exemplu este şi “Divina Comedie” a lui Dante.

Un gen înrudit cu fantasy-ul clasic şi mai apropiat de jocuri şi comicuri decât de literatură este sword&sorcery, inventat în 1930 de către Robert E. Howard prin personajul Conan Barbarul. Putem identifica originile genului în romane precum “Cei trei muşchetari”, cu excepţia că aici lipseşte cadrul fantasy. Prin urmare, sword&sorcery prezintă conflicte tăioase între eroi neînfricaţi şi vrăjitori, magi, spirite şi alte creaturi ale întunericului. Imediat, gândul ne poartă la vechile basme românseşti, ca Harap-Alb sau Prâslea. Caracterul violent este însă mult mai pronunţat în fantasy decât aici, eroii sunt mai puternici şi mai curajoşi, imagine promovată de americani, începând chiar cu Howard. Genul este redefinit şi readus în atenţia publicului de către Wizards of the Coast, acum 30 de ani, ca gen principal pentru Dungeons&Dragons şi trilogiile literare care au însoţit acest joc. Eroii şi personajele negative primesc alte coordonate, temele sunt mai variate şi mai profunde. Eroii americani trec acum în comicuri şi sunt clasificaţi drept fantasy cu super-eroi.

Revenind la Wizards, merită menţionate seriile de jocuri care au apărut după succesul imens avut de Dungeons&Dragons, jocuri care au adus zeci de poveşti minunate, şi o serie de lumi fantasy de neuitat. Genul se bazează acum pe o diversitate crescândă la nivelul lumilor, al raselor şi al temelor, ilustrată de D&D şi Magic The Gathering (un joc de cărţi foarte popular datorită complexităţii şi inteligenţei sale). Cele mai incitante cărţi fantasy sunt în general cele sword&sorcery.
În opoziţie cu cele două genuri, fantasy clasic şi sword&sorcery, unii scriitori, precum Terry Pratchett, construiesc un nou gen, care foloseşte satira şi ironia la adresa fantasy-ului în general. “Lumea Disc” a lui Pratchett conţine felurite aluzii la rase şi lumi fantasy, sau satire şi parodii pentru romane cunoscute (de exemplu Faust). Umorul este principala caracteristică, iar lumea nu este bine conturată. Accentul se pune pe acţiunile personajelor, pe întâmplări şi pe dialog. Acest subgen a fost denumit fantasy comic sau low-fantasy (antonimul lui high-fantasy).

Datorită interferenţelor cu celelalte genuri de literatură, fantasy-ul a cunoscut mai multe sub-genuri. Mercedes Lackey îşi scrie prima trilogie în jurul anilor 1980, considerată primul roman de fantasy romantic. Romanele Arrows of the Queen, Arrows Flight şi Arrows Fall reprezintă primul mare succes categorisit drept fantasy romantic. Pe scurt, genul conţine istoriile unor personaje feminine puternice şi influente. Ca idei principale găsim, într-un fel sau altul, toleranţa şi diversitatea, protejarea lumii înconjurătoare etc. Tema iubirii este destul de prezentă, iar personajele sunt caracterizate mai ales din perspectiva sentimentelor.

Anumiţi scriitori de fantasy şi-au îndreptat atenţia şi spre genul SF, rezultând ceea ce se defineşte ca science-fantasy. Majoritatea fiind poveşti scurte, science fantasy nu este atât de dezvoltat, mai ales datorită opoziţiei dintre genuri. SF-ul explică supranaturalul, pe când fantasy-ul îl acceptă ca magie şi îl amplifică, oferindu-i o dimensiune mitică. Arthur C. Clarke considera însă că orice tehnologie destul de avansată din SF poate fi considerată similară magiei din fantasy. Aici se îmbină în fapt cele două genuri. Terry Brooks are poate cea mai frumoasă trilogie science fantasy, “The Sword of Shannara”. Lumea Shannara este un amestec de magie şi tehnologie, în care are loc un puternic război al raselor. Probabil cea mai cunoscută serie science fantasy este Star Wars. Chiar dacă înclină mult spre SF ca lume şi anumite trăsături (nave spaţiale, lasere, roboţi), tema centrală este urmărită în stil fantasy: lupta dintre bine şi rău, prezentată ca luptă între întuneric şi lumină.

Abilităţile de Jedi, săbiile laser etc. nu sunt explicate ştiinţific: ele pur şi simplu există. “Forţa” este magia din Star Wars, care conferă lumii un caracter mitic. În comparaţie, Star Trek foloseşte o abordare ştiinţifică a evenimentelor şi a lumii; poate din această cauză nu a fost atât de popular precum creaţia lui George Lucas.
Un minunat exemplu de science fiction este Dragonsdawn, prima carte din seria Dragonriders of Pern, scrise de Anne McCaffrey începând cu 1988. Cartea este un altfel de amestec între SF şi fantasy, începând cu colonizarea planetei Pern, pentru ca sfârşitul să ne prezinte zborul unui dragon şi al stăpânului său, creaţie genetică a noilor locuitori de pe Pern.

Un sub-gen aparte este dark fantasy. Similar ca locaţie şi tematică cu high fantasy, acest gen preia atmosfera cărţilor horror. Personajele sunt astfel vampiri, vârcolaci, fantome, oameni morţi etc. Anne Rice este poate cel mai cunoscut exemplu, cu “Vampire Chronicles”. Michelle Sagara West este o altă scriitoare remarcabilă, datorită romanelor ei care prezintă figuri demonice : seriile “The Sundered” şi “The Sun Sword”.
În încheiere, merită menţionate direcţiile pe care o ia fantasy-ul în ziua de astăzi. Prima este ceea ce numim fantasy contemporan, care merge spre povestea fantastică gen Eliade studiată la orele de română. În lumea reală se petrec o serie de evenimente ciudate, care duc fie la descoperirea unor forţe magice, fie a unor creaturi din recuzita fantasy. Cea de-a doua direcţie este întoarcerea spre genul clasic şi spre construirea de lumi magice, populate de creaturi fantastice, fie ele arhetipale sau originale.

Acest articol a fost publicat luni, 30 mai 2005 la rubrica Relativităţi Culturale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.