caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Niciodată…Întotdeauna…

de (24-4-2011)
4 ecouri

Gravura de Gy. Szabó Béla

În Joia Mare am îngropat o colegă. Ca atâţia alţii din breasla noastră, s-a săvârşit din viaţă după lucrase, pentru emisiune, până noaptea târziu. În zori i s-a oprit inima.

Ceremonia funerară a avut loc la Cimitirul Central, sub cerul liber, în vecinătatea capelei. Ziua nespus de senină, cerul înalt şi clar, pomii încărcaţi de flori, iarba de un verde fraged iţită printre secularele morminte de piatră, mulţimea de oameni îndoliaţi din jurul sicriului acoperit de un noian de coroane, predica sobră a preotului protestant, căruciorul în care nepoţica de o lună şi jumătate a defunctei dormea în toată cuminţenia ei, mi s-au revelat ca tot atâtea semne ale veşniciei şi vremelniciei.

Niciodată… Întotdeauna…

Cât de des rostim aceste cuvinte, mânaţi de năvala sentimentelor! Bune sau rele… „N-am să te părăsesc niciodată.”, „Nu vreau să te mai văd niciodată!”, „Niciodată n-ai timp de mine!”, „Întotdeauna întârzii.”, „Niciodată nu te mai fac să suferi !”, „Întotdeauna voi fi alături de tine!”, „Niciodată nu-ţi mai trec pragul.”

Adverbele jurămintelor şi ale reproşurilor ni se înfiripă atât de uşor pe buze! Cât de simplu ni se pare să prelungim la nesfârşit, cu o promisiune, bucuria iubirii şi armoniei ! Şi al naibii de greu, la furie, să nu ieşim trântind uşa şi făgăduind că nu ne vom întoarce nicicând.

Euforia unei îmbrăţişări cuprinde necuprinsul între acoladele prezentului, însă zgura din suflet stârneşte decizii dure şi definitive… De care, apoi, ne ţinem cu străşnicie. Adesea ne dăm seama, prea târziu, de zădărnicia lor. Mizăm pe veşnicie, ignorându-ne vremelnicia.

Ea ne săgetează doar atunci când ne luăm rămas bun de la cineva trecut la cele veşnice.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Lucian Herscovici: (25-4-2011 la 14:20)

    Condoleantele mele, Andrea. Dumnezeu s-o odihneasca pe colega ta. Sa fii ferita de rele in viitor.
    Lucian

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Tivadar Mircea Maximilian: (26-4-2011 la 09:14)

    Dumnezeu s-o odihneasca in pace !
    Si eu am ajuns la concluzia asta cand mi-am ingropat pe cei dragi mie.

    Mircea

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mike: (26-4-2011 la 12:30)

    Desigur ca trecerea in nefiinta a unui coleg este un eveniment greu de „digerat” dar este de natura sa ne aminteste ca in viata activa nu ne pregatim pentru ceea ce….urmeaza. Intelepciunea colectiva a dezvoltat si vorbe de duh pentru aceste situatii „La varsta mea nu-mi mai permit sa ma cert cu nimeni pentru ca nu mai am timp sa ma…impac”. Alta butada spune „sa traim fiecare zi care ne este data, ca si cand ar fi…ultima”. Cred ca daca ne-am ingriji sa transmitem aceste lucruri mai tinerilor, atunci am fii mai putin categorici in relatiile cotidiene….

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Stéph: (28-4-2011 la 02:32)

    Să-i fie ţărâna uşoară, doamnă Ghiţă. Abia după dispariţia celor dragi, sau mai puţin dragi, descoperim relativitatea acestor adverbe cu iz „terminal”. Câteodată rostite cu atâta gravitate încât trântitul uşii, acompaniate de „niciodată…”, exclude reversibilul. Puţini sunt cei care nu regreta, mai devreme sau mai târziu, verdictul definitiv al lui „niciodată” sau (pentru) „totdeauna”, realizând vremelnicia semantică a termenului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.254.212