În numai doi ani presa din Republica Moldova a trecut din categoria „parţial liberă” în cea „neliberă”, situându-se pe treapta a 19-a printre fostele republici sovietice şi ţările din Europa Centrală şi de Est. Acum doi ani mass-media din Moldova se clasa pe locul 17, fiind la hotarul între „parţial liberă” şi cea „neliberă”, evoluînd astfel, odată cu pretinsa democratizare a conducerii comuniste şi crearea aşa-zisei televiziuni publice, până la cea NELIBERĂ.
Topul aparţine studiului global privind independenţa mass-media, efectuat de Organizaţia „Freedom House” şi întitulat „Libertatea presei în 2005”.
Cele mai multe din zecile de ziare, reviste, posturi de radio, televiziuni din Moldova au menirea de a dezinforma publicul/cetatenii in legatura nivelul de trai intr-o tara guvernată de comunişti, in care PIB-ul creşte în continuu, subliniind ca R. Moldova are un preşedinte curajos care a întors spatele Moscovei, că limba vorbită nu este româna, ci „limba moldoveneasca”, că istoria românilor nu are nimic in comun cu istoria moldovenilor din partea stângă a Prutului, că „în anul 2001 (când au venit comuniştii la putere –n.n.) R.Moldova se afla pe marginea prăpastiei, dar acum a făcut un pas înainte…”, cum s-a exprimat cel mai longeviv şi cel mai „instruit” premier din istoria Moldovei, Vasile Tarlev.
O pleiadă de jurnalişti apartinand diverselor categorii de varsta, bâlbâiţi şi lipsiţi de inteligenţă şi cunoştinţe, vânduţi, înrăiţi şi plasaţi la posturi de conducere ale televiziunilor publice, posturilor de radio, ziarelor, produc zilnic „capodopere” neimaginabil de slabe şi, culmea, îşi permit să arate cu degetul ziaristi consacrati precum Constantin Tănase, Val Butnaru, Constantin Chianu.
La ora actuală doar publicaţiile „Timpul”, „Jurnal de Chişinău”, „Literatura şi Arta”, AP „Info-Prim”, postul de radio Antena C, postul de televiziune Euro-TV spun lucrurilor pe nume; din pacate, insa, majoritatea locuitorilor acestei ţări nu-şi pot permite luxul de a se abona la ziare, iar aria de acoperire a posturilor de radio şi televiziune menţionate este mult prea mică pentru a atinge efectul scontat. Falsele informatii furnizate zilnic de „televiziunea publică”, televiziunea NIT, ORT-Moldova, radioul naţional ş.a. – se constituie in reale picături chinezeşti sub formă de laudă permanentă adusa regimului totalitar şi de ocară la adresa opoziţiei, a intelectualităţii.
Nici urma de libertate de exprimare, departe dreptul de a şti adevărul, R. Moldova confruntandu-se cu un intens proces de rusificare, de deznationalizare.
Cruda realitate….
Ca sa va oferim doar un exemplu concret de inexistenta a libertatii presei, vom spune ca existenţa unei Agentiei de presa Info-Prim din Chisinau, depinde de decizia ce va fi luata de consilierii municipali comunisti si ppcd-isti, demersurile acestora fiind clare in ce priveste dorinta de desfiintare a agentiei mentionate.
Concluzionand, vorbind despre libertatea presei in R. Moldova trebuie sa spunem ca din 27 de state din regiune, doar în opt presa a fost apreciată de Organizaţia „Freedom House” drept „liberă”, în nouă ţări presa este „parţial liberă”, iar în 10 tari – „neliberă”. Toate cele zece ţări din regiune, unde presa nu este liberă, sunt foste republici sovietice, inclusiv R. Moldova.
Vor fi observat cei de la „Freedom House” că presa independentă din R. Moldova se reduce la câteva publicaţii şi acestea hărţuite nu numai de regim, dar şi de un creştin-democrat, „cel mai mare prieten a lui Victor Iuşcenco şi Mihail Saakaşvili” – Iurie Rosca (sau pur şi simplu Iurii Ivanovici?)
Acesta cere daune de milioane de lei publicatiilor „Timpul” şi „Jurnal de Chişinău” pentru prejudiciu moral, urmărind ruinarea acestora.
Se vor fi straduind ei, comunist-crestin-democratii sa mareasca tirajul publicatiei „Flux”, proprietate privată, dar in zadar caci nu vor mai reusi sa il ridice mai sus decat nivelul inregistrat de la 4 aprilie încoace, adică din Marea zi a trădării.
…Pe primele trei trepte ale topului „Libertatea presei în 2005” se situează cele trei ţări baltice, urmate de Slovenia, Polonia, Ungaria Slovacia, Republică Cehă, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina. Ei nu au un Voronin, un Tarlev, un Iurii Ivanovici, o presă vândută comuniştilor, ei nu au parveniţi şi Iuda în jurnalistică. Nici nu le trebuie.