ACUM.TV

AVENTURĂ LA PARIS

Intensul azuriu de culoare incertă,
mi-a amintit de Parisul
lustruit în alb strălucitor.
Eram de gît cu un iubit,
totul părea un mit,
un fel de legendă,
deşi era un timp ploios,
cu pietre ovoidale
ce semănau cu „Domnişoara Pogany”,
fecioara lui Brîncuşi,
cel care-a zidit coloane, mese şi uşi.
Treceam pe lîngă pietoni
ieşiţi de prin muzee renumite,
ciudat că păreau feţe întîlnite
la alte orare,
pe meridiane diferite,
din vieţi anterioare.
Cred că era un carnaval universal,
spectacol stradal.
Rembrand venise cu „Bathsheba”
şi „Ovreiul” lui la braţ,
Miro cu „Arlechinul”,
Degas cu-a lui „Dansatoare”
se dădea mare,
în timp ce Rubens ieşise
cu „Bachus” la plimbare;
Renoir tîra o „Fată trezită din somn”,
Van Gogh arăta ca un domn,
(„Autoportret”-ul îi ascundea urechea lipsă,
din clipa lui de eclipsă),
„Virgilius şi Dante în drum spre infern”
păşeau supuşi,
de Delacroix conduşi,
vreo trei „Napoleoni” de pe pereţi desprinşi,
de David convinşi,
se străduiau fără succes prin gloată,
să înfiripe o nouă armată.
„Gînditorul”, îndepărtat de realităţi,
în plină introspecţie,
nu dădea atenţie
la o seamă de „Gioconde” blonde,
cu sînii la vedere, sub rotonde,
tăifăsuind în plină animaţie
cu „Tahitienele” lui Gauguin,
alături şi fără ostentaţie
de golaşele „Domnişoare de la Avignon”,
cu Picaso drept planton.
Curbet, indiferent la puritana anatemă,
punea cu-„Originea vieţii”-în temă,
pe un Chagal ce-şi conducea „Mireasa” diafană,
pe o alee pur aeriană,
deşi urmăriţi pe furiş,
de „Muzicantul pe acoperiş”,
Lautrec, provocator, întîmpinat
de „Trupa domnişoarei Englantine”
era urmat de „La Goulue”
(ce se ferea de „Caii” lui Utrillo
şi mîngîia „Pisicile” domnului Foujita),
numită şi „nestăpînita”
Baronul Haussman şi o midinetă,
l-au întîlnit pe Lesseps şuşotind
cu-împărăteasa Jeni cea cochetă.
Maestrul Offenbach a dirijat din „Bal mascat”,
în cinstea lui Chopin şi George Sand.
S-a dansat în bandă, o sarabandă,
şi-apoi mînă în mînă, aproape o oră
s-a încins o „Horă” cu strigături,
după-ale lui Grigorescu partituri,
în timp ce Monet aştepta „Răsăritul”,
Manet era plecat să ia
un mic „Dejun la iarbă verde”,
zărind în depărtarea ce se pierde
un domn cu barbă şi distins,
(se nimerise-a fi Matisse
în căutare de rogoz,
planta decor la „Nudul roz”).
Absenţa lui Vermeer n-a supărat,
n-a incitat reproşuri drastice,
avea doar înclinaţii casnice.
Zorile luceau pe-a noastră faţă,
toţi semănam cu-o „Pasăre măiastră”
cînd balul s-a închis
cu „Dunărea albastră”.
Nimic nu ne-a surprins,
totul părea un vis în plină veslie,
o sărbătoare,
sau poate o destrăbălare.
Dar oricum s-ar numi evenimentul,
intreaga lume a trăit momentul.
Ascuns într-o gheretă
dărăpănată, mucegăită, discretă,
afectat, înfuriat,
privind în jur disperat,
amărît şi profund dezolat,
Epicur filozofa nemulţumit:
„cum am gîndit, şi iată ce-a ieşit!”.

FABULĂ COSMICĂ

Calea lactee e plină
cu galaxii,stele, planete comete,
şi alte corpuri cereşti
ce cu greu le osebeşti.
Ele-între ele se recunosc
şi pentru echilibru
au stabilit atracţii siderale
şi observaţii individuale.
Un astru mic-micuţ,
cu nume neştiut şi necatalogat,
are în primire planeta Pămînt,
pentru urmărirea regulilor de rotire
şi-a altora, de natură mai fină,
fiind cunoscută că de metehne-i plină.
Astrul mic-micuţ, a raportat disciplinat,
către regina Cale Lactee,
că pe Pămînt, o organizaţie mondială tenace,
luptă pentru pace.
A recepţionat uşor,
un răspuns liniştitor:
„Lasă-i să vorbească,
sunt nişte trazniţi neisprăviţi,
laudă-searbădă,
n-au suficientă inteligenţă
şi nici competenţă”.

După-un anume timp,
astrul mic-micuţ,a raportat disciplinat,
că pe Pămînt, o organizaţie mondială,
ia măsuri clare de luptă anti-poluare,
contra sărăcie, de protecţie animalieră,
cu mare ardoare anti-teroare,
anti-rasială şi a celor ce profită
de manevra antisemită.
A recepţionat uşor un răspuns liniştitor:
„Lasă-i să vorbească,
sunt nişte trăzniţi neisprăviţi,
laudă searbădă,
n-au suficientă inteligenţă
şi nici competenţă”.
În ultimul timp, astrul mic micuţ,
a raportat disciplinat, tare speriat,
că pe Pămînt,
organizaţia ce-şi zice mondială,
a încurcat atît de tare iţele,
încît a devenit clară,
o imensă explozie nucleară.
Răspunsul a fost imediat:
„Aceşti trăzniţi neisprăviţi,
laudă searbădă,
lipsiţi de inteligenţă şi de competenţă,
în imensa lor prostie şi nebunie,
sunt capabili să se auto-pulverizeze,
echilibrul lacteic să deranjeze.
ORDIN URGENT, CE NU SE DISCUTĂ :
FAŢĂ DE-O ASEMENEA NETREBNICIE,
TOATĂ LUMEA SE MUTĂ
ÎN ALTĂ GALAXIE!”

Acest articol a fost publicat marți, 10 mai 2005 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.