Admitand ca majoritatii oficialilor de la Bucuresti le este destul de clar ce inseamna pentru Romania integrarea in Uniunea Europeana, continuu sa cred ca pentru cetateanul de pe strada acest nou statut ramane partial inexplicabil, mai ales in ceea ce priveste viitorul locului lui de munca.
Si cum ne-am obisnuit deja cu declaratiile politice care au legatura cu realitatea, dar de cele mai multe ori pe invers, un schimb de replici prin intermediul presei care altfel ar putea trece neobservat, in legatura cu neindeplinirea de catre Romania a normelor de integrare la capitolul Concurenta, ne pune din nou pe ganduri, redesteptandu-ne dorinta de a da cetateanului respectiv o imagine cat mai clara asupra a ceea ce va urma.
Mai precis, comisarul european Neelie Kroes spune ca daca ar fi sa dea o recomandare acum aceea ar fi negativa, iar ministrul Ene Dinga spune sa nu ne ingrijoram, situatia fiind aceea ca Romania este in curs de indeplinire a angajamentelor.
Cum arata acest scenariu, schitat in cateva cuvinte?
La doar cativa ani dupa cel de-al doilea razboi mondial in cadrul unui proces care a continuat pana in zile noastre cu diferite perioade de intensitate intre anii ’60-’74 si ’80-‘90, Statele Unite au revazut si adus la zi sistemul de legi statale si federale destinate stimularii concurentei si evitarii monopolurilor. In acest context s-a produs un castig enorm din punctul de vedere al consumatorului, pentru ale carui preferinte se bat toti producatorii (si nu ne referim doar la produse de baza ci la o gama de produse si servicii de la lapte pana la sateliti geostationari, de la frizerie si pana la studii de fezabilitate pentru intreprinderi de microelectronica). In etapele finale ale acestei reforme de proportii cu impact asupra economiei planetare, competitia dintre firmele americane s-a extins si in ceea ce priveste folosirea de resurse din ce in ce mai ieftine, expandandu-se in China, India, America de Sud si Oceania.
Terenul pregatit de caderea Zidului Berlinului si eliberarea Europei de Est a avut pana in prezent mai putine consecinte economice decat politice pentru SUA, tarile respective fiind «lasate in grija Europei». Este timpul ca Europa, in incercarea ei de a deveni o uniune federalista (de tipul celei americane sau mai grozava – e mai putin important aici), sa aplice modele concurentiale specifice pietei libere si intre entitatile economice ale statelor care o compun in prezent si care se vor adauga Uniunii. La data respectivei aderari de facto si a inceperii angrenarii mecanismelor, va fi cu totul inacceptabil pentru Uniune ca o tara sa foloseasca banii de taxe sau sa aiba o politica monetara proprie, in asa fel incat sa stimuleze o industrie sau alta in detrimentul altor tari participante la Uniune, practicand dumping-ul. Consecinta imediata este ca intregi unitati industriale, inca subventionate, vor trebui sa fie inchise. In principal un urias parc tehnologic pe jumatate ruginit va fi abandonat de-a binelea, iar cei care inca mai lucreaza in el isi vor pierde slujbele. Ultima reduta a statului, capacitatea lui de a dirija si gestiona produsul intern brut, va fi predata pentru legiferare Parlamentului European, guvernului ramanandu-i ca principala atributiune executarea unor planuri economice europene.
O afirmatie care se pare ca a deranjat un pic, in care spuneam ca Romania «neavand acel gen de traditii ritualiste care sa genereze sute de mii, chiar milioane de muncitori disciplinati, va fi lasata de investitiile straine sa se descurce pe cont propriu si nu se va incerca decat sa i se vanda – nu sa se si cumpere de la ea» a generat o replica potrivit careia nu cultura este de vina pentru situatia economica din tara ci, intre altele, inflexibilitatea pietei muncii. Revin si intreb insa, cine a impiedicat Romania sa-si flexibilizeze piata muncii in ultimii 15 ani ? Nu cumva cultura – fanariota prin esenta si rezultate – care transforma in afaceri posturile publice? Nu cumva mentalitatea dispretuitoare fata de varfuri, coroborata cu dispretul varfurilor insele, care face sa nu fie posibila mentinerea unei mari cantitati de materie cenusie valoroasa, depozitara a unei creativitati si a unui spirit antreprenorial care ar face economia din Romania mai competitiva si viata mai buna? Haideti, pentru o clipa, sa nu ne mai hranim cu utopii. Cand se va ajunge la «masa critica» de recunoastere a inteligentei si ocrotirea – competitiva de altfel – a varfurilor in Romania, va fi si acolo bine. Un prim pas va fi racordarea la mecanismele concurentei europene, care va aduce multa durere pentru inceput, dar si binefaceri, in doar cativa ani.
Oferindu-i-se pe cel mai mic dintre doua rele (concurenta deschisa sau politici economice create de catre statul propriu), Romaniei i se face un bine economic cu forta, fara a se mai astepta o reforma a invatamantului sau a legislatiei muncii care altfel, realist vorbind, n-ar mai veni niciodata.