In numele dreptului la replica, va rog sa preluati acest articol la aceeasi rubrica la care a aparut si scrisoarea in atentia Presedintelui Basescu. Ma voi referi la aceasta scrisoare in cele ce urmeaza. De altfel, dupa cum veti vedea, textul meu reia partial scrisoarea respectiva, pentru deplina explicitare.
Dragul meu cititor,
Personal afirm linistit ca sunt rara avis acei oameni de cultura romani ce pot fi numiti ctitori de exceptie ai culturii si societatii democratice romanesti, incepind din Decembrie 1989 si pina astazi. Sunt acesti ctitori – personalitati de rang european si de anvergura internationala – oameni care, practic, nu mai au nevoie de nici o prezentare. Unul dintre ei este si Mircea Mihaies.
Pentru mine, o dovada irecuzabila in acest sens sunt cele trei carti despre societatea romaneasca post-decembrista, ale lui Mircea Mihaies in dialog cu filosoful in stiinte politice si fondatorul scolii romanesti de politologie moderna, binecunosctul autor, eseist si profesor american Vladimir Tismaneanu
(ed. “Polirom” 1996, 2000 si 2004), precum si “The Neighbors of Franz Kafka” volum (bilingv, englez-roman, 1998) in care Vladimir Tismaneanu si Mircea Mihaies sunt co-autori. Dar nu uit nici volumul “The Revolutions of 1989. Rewriting Histories” (Routledge 1999) volum coordonat de Vladimir Tismaneanu, unde, singurul text politologic romanesc selectat este cel al lui Mircea Mihaies, alaturi de celelalte contributii capitale despre Revolutiile din 1989, articole semnate de prestigiosi politologi ai lumii contemporane.
***
Dragul meu cititor,
Totusi, despre Mircea Mihaies, nu de aceeasi parere cu mine sunt si semnatarii textului public din care citez mai jos:
===============================================
“Scrisoare deschisă către Domnul Traian Băsescu,
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
5 mai 2005
Domnule Preşedinte,
Suntem un grup de profesori şi cercetători de origine română angajaţi la mai multe universităţi nord-americane.
De curînd, în calitate de preşedinte de onoare al Institutului Cultural Român (ICR), aţi numit o nouă echipă la conducerea acestei instituţii. ICR are, drept unul din scopurile principale, „păstrarea unei legături vii cu românii de pretutindeni, din jurul frontierelor noastre, ca si cu cei din diaspora, în vederea conservării identitaţii lor culturale” (site-ul ICR). Salutăm interesul dumneavoastră legat de consolidarea diplomaţiei culturale româneşti, şi suntem gata să vă sprijinim în măsură posibilităţilor noastre.
Din păcate, deşi înnoirea institutului ar fi trebuit marcată de o atmosferă deschisă, lipsită de partizanat intelectual sau ideologic, constatăm că institutul, chiar înainte de a-şi începe propriu-zis activitatea în noua formulă, s-a remarcat printr-un gest care sfidează regulile oricărei diplomaţii.
În revista România Literară, Nr. 15 din 20 aprilie 2005, am citit cu uluire editorialul d-lui Mircea Mihăieş, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. Textul, intitulat „Oierii minţii,” este un atac de o violenţă fără precedent la adresa noii generaţii de universitari de origine română din Statele Unite şi Canada. Venind din partea unui funcţionar al ICR (profesor universitar de literatură americană), acest atac, suburban în ton, marcat de o lipsă de deontologie profesională, şi de numeroase erori logice şi de informaţie, este în vădită contradicţie cu funcţia pe care o deţine d-l Mihăieş, aceea de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român.
Dl. Mihăieş a ales să atace integritatea profesională a unei întreagi generaţii culturale care a decis să se stabilească în Statele Unite şi Canada. Deşi atacul pare motivat de titlul unei cărţi pe care mărturiseşte că nu a citit-o, volumul lui Sorin Matei „Boierii Minţii” (un eseu critic dedicat vieţii culturale româneşti), dl. Mihăieş se lansează într-o diatribă nu numai împotriva autorului cărţii ci impotriva unui întreg grup profesional din care acesta face parte. Luând în considerare argumentele expuse mai sus, credem că d-l Mihăieş este cu totul nepotrivit pentru a ocupa funcţia de vice-preşedinte al Institutului Cultural Român.
===============================================
Urmeaza o lunga si sterila demonstratie in sprijinul celor afirmate mai sus (nu mai reproduc aici asta asa-zisa argumentare de tipul “a taia mazarea felii ”, deoarece scrisoarea aceasta poate fi citita oricind pe Internet – daca nu ma insel, chiar in arhiva ACUM, aparand anterior articolului meu), apoi, iata, concluzia
semnatarilor acestui text este:
===============================================
Domnule Preşedinte, prin ceea ce facem, prin cursurile pe care le predăm, prin proiectele de cercetare în care suntem implicaţi, prin ceea ce publicăm, prin simpla noastră prezenţă în viaţa academică americană, noi suntem deja un factor al diplomaţiei culturale româneşti. Şi este extrem de regretabil ca tocmai o instituţie românească specializată în diplomaţie culturală să dispreţuiască acest lucru. Noi existăm şi vom continua să existăm cu sau fără voia ICR. Atâta doar că, printr-un astfel de dispreţ, funcţionarii ICR ne reamintesc de un profund sentiment al zădărniciei – exact acelaşi sentiment care pe mulţi dintre noi ne-a determinat să devenim „universitari americani de origine română.”
===============================================
Aceasta scrisoare deschisa circula deja pe Internet si a fost trimisa si mass-mediei romanesti.
***
Dragul meu cititor,
Am citit si eu cu mare atentie pamfletul lui Mircea Mihaies, “Oierii mintii”.
Am citit si replica la acest pamflet aparuta in “Observator cultural” nr. 265/2005, “Nervii domnlui Mihaies”, text semnat de Ovidiu Simonca.
Totodata am citit si volumul “Boierii mintii”, creatia lui Sorin Matei.
Precum am citit extrem de atent si tot scandalul public provocat in Romania de aceasta carte (da, scandalul doar; din pacate nimic altceva decit un scandal public, inca unul dintre acele atitea si atitea scandaluri publice ale intelectualitatii romane …mai ales astazi).
Ei bine, draga cititorule – domnia ta cunosti prea bine pozitia mea fata de intelectualitatea romana contemporana, atit fata de grupul “optzecist” si falitii sai, cit si fata de grupul “paltinisean” si falitii sai, pozitie exprimata transant in eseurile mele publicate atit in SUA, cit si in Romania, dar si pe Internet: “Nihil Sine Deo – Rezistenta prin morala”, “Bizantinism sau Tiganiada Romaneasca ?” si “Lautarism sau Bacsis-Pupat-Scrisorica & Co” (pozitie a carei definitie rezulta clar, chiar din titlurile acestor eseuri).
Prin urmare, este exclus sa pot fi acuzat ca sunt cumva partizanul vreunei grupari sau alta, fie cea “optzecista”, fie cea “paltiniseana”.
Dar – atentie, draga cititorule – in aceeasi masura nu sunt si nu pot fi nici partizanul teoriei “Boierilor mintii” formulata de Sorin Matei. Si, in aceeasi masura, nu sunt si nu pot fi nici partizanul replicii lui Ovidiu Simonca data lui Mircea Mihaies in “Observator cultural”.
Si, sunt in complet dezacord cu aceasta scrisoare deschisa semnata de un grup de universitari romano-americani, intre altele si autori de carti publicate, pare-se doar in Romania.
***
SUNT INSA DE ACORD cu Mircea Mihaies din urmatoarele trei simple motive, pe care le-am mai expus recent si in alte articole ale mele, dintre care il amintesc doar pe acesta “Pastrez inca vie speranta” (aparut luna trecuta in revista literara “Timpul”, Iasi). Iata, pe scurt aceste trei motive:
In Romania, dar si in diaspora romana din SUA, inca o data, mastile – mai noi, mai vechi – cad, de fapt sunt chiar smulse cu nedisimulata placere.
Astfel, iacobinismul-de-mahala re-aseaza coruptia in infrastructuri si structuri proprii pe care le vrea tot mai cristaline si tot mai durabile intru ostoirea setei de Putere – da, noua, alta – dar tot Puterea.
Mediocritatea sub toate formele ei, si cu atit mai mult aurea mediocritas, salieri-ana ori altfel, dar dintotdeauna astfel, are tendinta asimptotica sa creeze teorii cu iz nihilist si parfum de dogma, prin care isi justifica ratiunea de a fi ceea ce este: mediocritate. Fara trecut, fara viitor. Pina la urma – fara prezent.
Mediocritatea devenita Putere neaga inevitabil liberalismul.
Binele practicat constant asupra multora dintre semenii nostri, duce la fapta lui Cain. Nu pentru ca, prin crima sa Cain nu suporta si nu profita de binele exercitat asupra lui; ci fiindca, prin crima, Cain nu risca sa practice binele devenind astfel o fiinta morala, implicit demna si libera.
***
Cit despre atacarea valorilor romanesti ale Midwest-ului universitar american, de catre Mircea Mihaies?
Sa fim seriosi – domnilor “bravi” semnatari ai acestei scrisorii deschise catre Presedintele Basescu.
Macar atit ar fi trebuit sa indrazniti inainte de ne arata paiul din ochiul lui Mircea Mihaies:
– sa rasfoiti doar cartile autorului si traducatorului M.Mihaies;
– sa cunoasteti macar, asa, in diagonala biografia lui M.Mihaies pentru a afla in ce literatura este profesor/prestigios specialist al europenei Universitati Timisoara;
– sa stiti totusi in ce tara a lumii a calatorit si a conferentiat cel mai des, mai ales in ultimii ani, profesorul si autorul si jurnalistul M.Mihaies…
…si – cu certitudine – ati fi inteles rapid ca lui Mircea Mihaies nici macar umbra-umbrei nu i-a intunecat cugetul intru a scrie peiorativ la adresa personalitatilor romane sau de origine romana autentic valoroase produse de universitatile Midwest-ului american…
Desigur – ma refer la universitatile din: Chicago, Bloomington, St.Louis, Cleveland, care tot in Midwest sunt – nu, nicidecum in alta parte…
Eu vad aceasta arie a calomniei, mai degraba creata (insinuata abil) de Ovidiu Simonca, in textul sau (numit mai inainte) cel din „Observator cultural”, nr.265/2005, replica la “Oierii mintii”, pamfletul lui Mircea Mihaies.
Nu, hotarit lucru, pentru mine nu rezulta deloc clar cum ca in pamfletul sau Mircea Mihaies denigreaza cumva, repet, personalitatile romane sau de origine romana autentic valoroase produse de universitatile Midwest-ului american…
Pe de alta parte, draga cititorule
si domnilor semnatari ai scrisorii deschise impotriva lui Mircea Mihaies – puteti neaga oare ca exista si un Midwest-universitar inferior (ca sa-l numesc astfel) in SUA? Puteti nega oare prezenta activa si nu tocmai de inalt nivel intelectual/educational a acestui mediu universitar >satesc, care, vreti nu vreti, a existat, exista si va exista oriunde in lume?
***
Draga cititorule,
Ei bine, cred ca e timpul sa afli concluzia mea la cele spuse pe scurt mai inainte.
Personal, consider aceasta scrisoare deschisa impotriva lui Mircea Mihaies si adresata Presedintelui Romaniei, fara ezitare consider acest text ca fiind:
un document irecuzabil atestind existenta iacobinismul-de-mahala ca defintie si forma de actiune proprie Mediocritatii romane contemporane, de pretutindeni, fie ea simpla mediocritate sau aurea mediocritas, dar profund hotarita sa cucereasca Puterea. Iar Mediocritatea devenita Putere neaga inevitabil liberalismul si, implicit, neaga suprematia si valorile libertatii individuale, declarind totalitarismul spiritului-de-turma.
Aceasta scrisoare deschisa nu il ataca pe Mircea Mihaies omul de cultura, personalitate culturala de rang european si anvergura internationala, ci il ataca fara echivoc si fara scrupule pe cel care este Mircea Mihaies, vicepresedintele Institutului Cultural Roman, institutie a Puterii manifestata la nivel prezidential in Romania, dar si la cel mai inalt nivel cultural-diplomatic in afara Romaniei.
Aceasta scrisoare deschisa este quod erat demonstrandum pentru ca fiecare intelectual roman capabil sa-si asume in mod responsabil conditia sa de intelectual in lumea romaneasca contemporana, sa recunoasca firesc ca, da! “oierii mintii”
nu sunt inventia lui Mircea Mihaies.
“Oierii mintii” exista.
Si marsaluiesc neinduplecati…spre portile Puterii.
***
Sunt absolut convins ca replica lui Mircea Mihaies nu se va lasa asteptata.
Si, draga cititorule te invit sa citesti cu increderea aceasta replica in “Romania literara”, aceeasi revista unde ne-au fost prezentati “prietenii” nostri, “oierii mintii”.
(Mai 6, 2005, Boston)
Domnule Oprea,
pe mine ma cam vexeaza concluzia dvs. atat de contondenta, aceea de la sfarsit, cu Q.E.D. pentru oricine ar avea indrazneala sa nu fie complet de acord cu teza propusa.
Pe ce se bazeaza oare concluzia ca acei acuzatori, ca sa le spunem asa, ar fi parte din aurea mediocritas?
Si de cand e oare marea universitate (drept ca se autonumeste de vest) din Timisoara de nivel european? Mid sau ne-mid West, universitatile indicate de semnatari sunt cu mult peste nivelul celei din TM. E adevarat ca, asa cum sugerati si dvs., apartenenta la o universitate sau alta nu e o stampila *sigura* de calitate.
Dar daca e asa, de ce incercati a cobora *in alta* parte pe semnatari si ridica pe Mihaies?
Consider ca atare acest argument cam subtire.
Cata vreme se vorbeste despre Putere, nu ma pot impiedica sa observ: deocamdata Mihaies e in pozitie *de putere* si nu invers. Eu nu cred ca vreunul dintre semnatari ar avea intentia de-a lua locul lui Mihaies. Dar daca e asa, despre ce ambitii de putere scrie Mihaies? Care e oare obiectul discursului? Dl Mihaies, negasind argumente, il gaseste pe cel mai pueril, de-ai acuza pe semnatarii acelei scrisori de-ai ravni postul. Sunt dezamagit.
Dupa cum sunt la fel de dezamagit de maniera in care acei „semnatari”, ca sa le zicem asa, au gasit de cuvinta sa se adreseze presedintiei.
O gafa de mari proportii dupa parerea mea, lupta asta de idei nu trebuie dusa cu jalba-n protap la presedintie, ea trebuie decisa printr-o dezbatere culturala mult mai extinsa decat cea la care suntem acum spectatori.
Cand scrieti undeva ceva de genul „… carti publicate doar in Romania” asta ce ar vrea sa insemne? Ca cei care publica doar in Romania sunt mai slabi scriitori decat cei tradusi pe-afara? Doar stim cu totii cam cum si pe care anume „criterii” se aranjeaza traducerile, nu? Amanunt, cam toti au opera publicata doar *in afara* Romaniei (Nu ma refer aici la Suceava, care-a-ndraznit si el sireacu’ sa publice un roman de curand acasa).
Pana la urma, nu publicarea de carti face pe autor un autor de valoare. Treaba e cat de citit va fi autorul dupa 50 de ani si aicea stam mai prost cu totii…Dar iata ca sunt unii autori care-au publicat *doar* in RO si sunt cititi cu placere si acum, dupa zeci de ani.
Independent de problema-n discutie (in fapt, o mica furtuna-ntr-un pahar cu apa, alimentata de mici orgolii de clan), e un fapt: acela ca valoarea nu se decide in arena discutiilor publice, ca valoarea nu depinde de numarul editorialelor scrise-n jurnale, nu depinde de „presa” pe care-o ai la momentul actual si nici de numarul de amici pe care-i poti atrage in tabara ta. Dupa cum nu depinde (vai!) nici de numarul de *inamici* pe care reusesti a-i colecta-ntr-o viata.
Cu ceva intarziere am citit shi aceste luari de opinie pe tema textului shi reactziilor la textul domnului Mihaies.
Observ ca in unul din comentarii se insinueaza faptul ca cei care au publicat in strainatate (shi referirea se face la semnatarii scrisorii trimise d-lui Basescu) ar fi facut-o in temeiul unei bune traditii romanesti, pe „pile”.
Cine cauta articolele semnatarilor in revistele de specialitate (optiunea google/cautare) se convinge ca acest lucru este putzin probabil.
Din pacate insa, tare mi-e ca, in postura de vicepresedinte ICR (al carui scop este promovarea culturii romane in strainatate), dl Mihaies este intr-o pozitie de putere, intr-o pozitie in care poate decide ce shi cine este sponsorizat de Statul Roman pt. traducere shi promovare in strainatate.
Or, prin textul „Oierii mintzii”, dl Mihaies si-a expus foarte clar punctul de vedere. A aratat cum nu se poate mai limpede cine va fi promovat shi cine va fi ignorat. Daca ar fi exprimat punctul de vedere al unui intelectual neimplicat politic (functia de vicepresedinte ICR este una POLITICA, atat timp cat conducerea este numita de Presedentzia Romaniei), textul ar fi fost unul polemic shi atat. Din pacate, prin pozitia pe care o are, textul d-nului Mihaies are shi valentzele unui text, mai degraba a unei declaratzii politice. Din pacate insa, pozitia domniei sale este extrem de radicala shi, pe alocuri, chiar „talibana”. Unii sunt „buni”, altzii sunt „rai”, „lipsitzi de valoare”, „patrupezi” etc.
Cand esti catalogat „patruped”, cu greu cred ca se poate vorbi de o „discutzie de idei” ori de o „polemica”. Catalogarea domniei sale nu se deosebeste cu nimic de celebra strigare prezidentiala „Bai, animalule!”. Ashadar, ioc discutie!
Shi atunci e normal ca scrisoarea profesorilor in discutzie sa ia drumul presedintiei. Mai ales ca actualul presedinte s-a declarat a fi unul al romanilor de pretutindeni (fie ca sunt mancatori de mamaliga acasa, profesori universitari in State, ori capsunari in Spania).
———————-
Validam spre aparitie acest ecou, desi este „anonim”, cu rugamintea catre autor de a reveni si de a-l semna. Ni s-a parut de un comic de situatie unic faptul ca o persoana incearca sa spuna lucruri in care aparent crede si apoi semneaza „intarziatu” (deci, in esenta, isi autoanuleaza contributia!)