Prin vederea mea I-am văzut faţa sa,
Ca iluzie primă mi-am descoperit starea,
Scăpând de focurile infernului şi focurile pământului,
A trăi de frumuseţea sufletului tău, inima mi-a stat locului,
Cunoştea-i adevărul nemernic, acela că m-ai cucerit,
Ascuns sub chip frumos să-l condamn că privirea mi-ai lovit,
Dar nu voi rămâne aşa, poate te voi putea ierta,
Chiar şi aşa, căci mişelească e fapta ta,
Păcatele acestea faţă de zei, mari sunt ele,
Ard în mine însumi, ce pedepse pot fi mai grele ?
Mă arunci în blestem, căci numai la tine mă gândesc,
O vai ! Este acesta oare ?… Pentru că te iubesc.
