Aniversez azi 16 ani de cand una dintre Daciile negre care ma dusese pe un 26 Ianuarie la inchisoarea Rahova, m-a returnat familiei. Imi amintesc (a cata oara ?) chipurile trecatorilor de pe «zebra» aflata la intersectia strazilor Moghioros (pe atunci) si Drumul Taberei (intre timp Moghioros a devenit Brasov).
Agilitatea semianimalica pe care mi-o dezvoltasem in relatiile cu anchetatorii imi dadea posibilitatea sa citesc in cateva fractiuni de secunda aceste chipuri aleatoare ale strazii, pe care le iubeam si le dispretuiam in acelasi timp, dar mai presus de orice, le intelegeam. Pricepeam ce-i in spatele lor.
Am stiut de atunci de ce iubesc, intr-o naivitate fara limite, acel grup eterogen de pietoni. De cand nu mai vazusem chipuri de oameni! Nu m-am intrebat niciodata de ce dispretuiam fetele acelor oameni, aproape fara exceptie chinuiti. Am alungat mereu acel gand. Insa amintirea care ma bantuie, revenind, m-a obligat nu de mult sa inteleg de unde venea reactia mea. Am vazut in ei un grup de sclavi. Ei nu stiau, dar erau sclavi.
Pe aceeasi trecere de pietoni am vazut anul acesta, marsaluind viguros, un grup de pietoni despre care am avut brusc o viziune ca sunt prizonieri. Pe cat de bine citeam acum saisprezece ani pe chipuri ca nu au habar ca sunt sclavi, pe atat de bine mi s-a parut acum ca ei stiu ca sunt prizonieri.
Cu saisprezece ani in urma, un dictator care credea ca este perfect organizat, transformase aproape un popor intreg in sclavi, devenind totodata, in mod paradoxal, prizonierul lor. Erau in primul rand sclavii minciunii si ai falsitatii cotidiene a mijloacelor de informare in masa, ai intreprinderilor socialiste de stat, ai activistilor de partid (la randul lor sclavi ai privilegiilor obtinute calcand peste cadavre), ai securistilor si turnatorilor (la randul lor sclavi ai privilegiilor obtinute calcand peste cadavre), ai necesitatii de a avea relatii pentru a obtine ceva, ai preconceptiilor internationale despre Romania.
Astazi discutam de un popor compus in majoritate din sclavi eliberati, transformati in prizonieri, si care isi considera conducatorul ca pe un fel de sclav al lor, asteptand cam totul de la el. Majoritatea sunt astazi prizonierii discursului eliberat, dar complet ineficace al mijloacelor de informare in masa, ai intreprinderilor capitaliste conduse in continuare dupa principii socialiste, ai fostilor activisti care s-au reciclat si se numesc acum functionari publici, ai fostilor securisti si turnatori care sunt acum oameni de afaceri de succes, ai imposibilitatii de a realiza ceva fara a avea relatii, ai limitarilor din ce in ce mai stricte impuse de racordarea Romaniei la diferite organizatii supra-nationale.
Totul s-a schimbat, dar pe fond, aparent nimic nu prea s-a schimbat. Cu o singura exceptie: cei care nu au apucat sa fie transformati in sclavi acum cincisprezece ani, nu sunt nici astazi prizonieri. O lume din ce in ce mai vizibila se incheaga in jurul lor si prinde contur. In anii care vor urma, aceasta minoritate va avea la dispozitie milioane de prizonieri in cautarea unui loc de munca, iar singurul lucru – deloc usor – pe care il vor avea de facut va fi sa aleaga dintre ei pe aceia pentru care simpla etica a muncii (sa dai serviciului cele 8 ore pentru care esti platit) nu li se va parea o forma de sclavie.
As investi in acesti oameni care n-au fost atunci sclavi si nu sunt nici astazi prizonieri. Ei stiu sa se informeze cu discernamant, folosesc cu precizie si fara compromisuri sistemul legislatiei publice – care exista si este coerent in cea mai mare parte a lui, doar trebuie reamintit cu fermitate functionarilor. As investi in cei care au generat firme care se autosustin fara relatii prin canale pe care trebuie sa se scurga inapoi bani pentru partide, care au inteles sansa extraordinara pe care o poate avea exportul unor produse generate de o populatie inalt educata dar care se multumeste cu un salariu foarte mic.
Cautati acesti antreprenori – ei inseamna viitorul Romaniei – si asociati-va cu ei. Speram sa va facem si noi niste recomandari, in perioada urmatoare. Speram sa gasim cat mai multi dintre cei care nu vor ajunge sa fie sclavi ai prizonierilor.
(29 Aprilie 2005)
„Aniversez azi 16 ani de cand una dintre Daciile negre care ma dusese pe un 26 Ianuarie la inchisoarea Rahova, m-a returnat familiei.”
Probabil ca M. Maier, erea lucrator la puscarie din moment ce se intorcea la familie cu Dacia Neagra. Un puscarias ordinar nu erea dus acasa la familie ci erea liber sa plece pe jos cu traista-n bat, din poarta puscariei.
Sunt satul de eroi inventati !
Un cititor.
—–
Domnule V.C., am sa dau un exemplu de replica urbana la mesajul dumneavoastra. Periodic mai apare cate un astfel de ecou care face sarea si piperul publicatiei noastre. Probabilitatea de care vorbiti este zero, de m-ar fi transportat si cu Mercedesul. Va astept cu noi presupuneri 🙂