O dimineata cu soare, cerul presarat cu cativa nori pufosi ca niste valatuci de vata, vantul abea daca adie, copacii inverziti sau infloriti, o zi splendida de primavara care te imbie la o plimbare in sanul naturii.
Astazi este prima zi de paste, iar orasul parca a amortit si leneveste intr-o dulce toropeala. Oamenii inca mai dorm dupa noaptea lunga de Inviere, in care marea majoritate au participat la slujba de la biserica, dupa care s-au cinstit cu un pahar de vin si au ciocnit un ou rosu. Cei mai multi s-au culcat in zorii zilei, unii mai continua si acum cheful, altii probabil ca se vor trezi dupa pranz. Pe strazile Bucurestiului zaresti doar cativa trecatori razleti, iar masinile parca s-au culcat si ele odata cu stapanii lor.
Privesc de la fereastra balconului parcul inverzit din apropierea casei mele si aud triluri de mierle care se intrec in cantece. Ma uit in jur si am impresia ca natura a inviat o data cu Domnul nostru Iisus Cristos si tot ce vad parca imi sopteste cu un murmur abea perceptibil: Trezeste-te, traieste-ti viata! Nu vezi ce frumoasa este?
Da este adevarat ca este frumoasa, dar numai pentru unii oameni. Nu pot sa nu ma gandesc la cei care au fost rapiti de teroristi, la cei care au suferit de pe urma inundatiilor si care probabil ca nu au avut parte decat de amaraciune in ziua de paste, toata agoniseala lor ducandu-se pe apa sambetei in cateva clipe. Oameni pentru care Invierea Domnului a insemnat numai nenorocire.
Imi plange sufletul la aceste ganduri si mi-as dori sa am puterea sa-i ajut pe toti, numai ca sunt prea mic pentru un razboi asa de mare. Tot ce pot sa fac este sa ma rog Domnului sa nu-si intoarca fata de la ei si sa le aduca putina bucurie macar in aceste zile de sarbatoare. Ma intreb ce au facut in noaptea de inviere ziaristii nostri, care au fost rapiti de teroristi? Cat de greu trebuie sa le fi fost, stiindu-se departe de cei dragi si amenintati de o moarte cumplita si iminenta? De ce oare trebuie sa se intample toate acestea? Cu ce au gresit acesti oameni? Cu ce am gresit noi romanii, de ni se intampla asemenea nenorociri? De ce si-a intors fata de la noi, Domnul nostru Iisus Hristos? De ce s-a suparat asa de tare pe noi? Ce pacate cumplite am savarsit ca sa meritam asemenea soarta? ….
Nu stiu! Poate ca trebuie sa ne purificam prin suferinta!
Mai stau si ma gandesc la acei batrani care probabil ca au petrecut pastele singuri si in lipsuri, acei oameni care nu au avut cui sa spuna: “Hristos a inviat!” si care nu au avut un ou rosu pe masa, oameni care au muncit o viata intreaga si care abia daca isi pot duce zilele de azi pe maine. De cunoasteti astfel de oameni, faceti-va pomana si daruiti-le din putinul vostru, macar un ou si o felie de pasca si eu cred ca Dumnezeu va va privi cu bucurie.
Stau si ma gandesc ca daca societatea romaneasca sufera de ceva, atunci acea suferinta este nepasarea si lipsa de omenie. Nu trebuie sa fii foarte bogat ca sa daruiesti iubire! Iubirea este un izvor nesecat din care oricat de mult ai lua, tot nu se termina. Cred ca ar trebui sa invatam din nou sa iubim! Ar trebui sa ne intrebam in fiecare zi: Ce fapta buna am savarsit astazi?
Pentru toti aceia care simt la fel ca mine, “Un paste fericit si Hristos a inviat!” Sa va dea Domnul ca sa prisoseasca si sa aveti sa dati si la cei sarmani!
Cu iubire pentru toti oamenii buni din intreaga lume…
Lica Mihail