In urma cu cateva luni Rudi Schmuckle a devenit din cititor al revistei noastre un colaborator de nadejde oferindu-ne cateva dintre caricaturile sale spre publicare.

Ne-am intalnit in ianuarie. Nu m-as fi gandit ca moartea pe care o ferecase bine in caricaturile sale va reusi sa se strecoare si sa-l rapeasca de langa noi. Ramane arta sa, raman si atatea visuri neterminate. Si-ar fi dorit sa expuna si in SUA, sunt convins ca multe din caricaturile sale s-ar fi bucurat de succes.

I-am promis ca revista noastra va face demersurile necesare in vederea gasirii unei cai de sprijin. Si-ar fi dorit sa viziteze New York-ul si cateva alte orase americane.

Rudi imi accentua adesea ca o caricatura buna se reprezinta prin ea insasi si nu prin texte, imaginea dezvolta mesajul intrinsec prin claritate si trimitere directa. Rasul este natural, nu fortat si nici disimulat. A revenit in tara pe considerentul ca publicul german nu recepteaza caricatura, umorul.

Arta de dincolo de gara lui Rudi persista asemenea locuitorilor simpli, veseli si mai putin snobi intr-un cartier din spatele locomotivelor, a liniei de cale ferata. In aceasta lume nu ai nevoie de bilet de intrare, nici de pasaport. Este o lume pe cale de disparitie ca si arta adevarata.

Rudi a plecat de data aceasta pentru intotdeauna mutandu-se in cartierul terminus al existentei.

Ca dar de Craciun Rudi mi-a oferit una dintre ultimele sale lucrari cu dedicatie speciala, creionandu-ma in portretul postat mai sus.

Cealalta imagine surprinde un moment de intalnire intre artisti in casa mea de la Sibiu : Rudi Schmuckle si poeta romilor, Luminita Cioaba.