Cum ar trebui să fie un ziar?
De multe ori m-am gîndit la asta, aici, în ţara mea.
Un ziar…?
Un ziar ar trebui să fie ca o usă deschisă către Lume, în care se întilnesc editorialiştii şi cititorii lor, avand fiecare cate un cuvant de spus.
Fiecare vine cu aportul său în încercarea conturării adecvate a percepţiei asupra lumii şi de ce nu, în încercarea de a face această lume mai bună.
Tocmai de aceea nu înţeleg de ce presa scrisă din Romania vrea să-şi transforme cititorii săi într-un fel de Ţintă Tăcută care suportă şi asimilează fără crîcnire mesaj după mesaj ca si cum ar dori să-i transforme într-o masă de manevră.
Aşadar, revin: un ziar ar trebui să fie o uşă deschisă nouă cititorilor dar şi lor, editorialiştilor. În loc de asta, în ţara noastră te izbeşti la tot pasul de Ziarele Oglinzi.
Ce este Ziarul Oglindă?
Păi simplu…Un fel de hrană absolut necesară unei prese narcisiste: editorialistul îşi publică materialul, îşi admiră ”chipul intelectual” în ”oglinda” ziarului, îşi hrăneşte orgoliul (sau geniul neînţeles, după caz), iar a doua zi o ia de la capăt…
Degeaba îi scrii, degeaba îi faci semne, degeaba îi spui :
” – Alooo, ştiţi, nu suntem chiar aşa, noi suntem cei despre şi către care scrieţi, noi suntem aici şi avem dreptul la…”ecou”.
Ei, chiar avem?
Hoţii de ecouri
Cum vine asta? Se poate fura un ecou?, m-aţi putea întreba, nedumeriţi.
Bineînţeles. Dacă vom considera ca fiind ecou şi părerea dv. despre ceea ce scrie un editorialist, sau despre ce afirmă sau promovează o publicaţie, da. Ecoul vă poate fi furat. Este suficient să-ţi trimiţi opinia presei scrise din ţara mea, ca să rămîi fără ecou. Iar gama de procese afective prin care treci de cind ai îndrăznit să-ţi trimiţi gîndul critic faţă de cel ce publică şi pînă cînd te lămureşti că niciodată opinia ta nu contează este destul de variată: mai intîi este încrederea că ai făcut bine, urmează însă îndoiala, apoi vezi că timpul trece, incepi să te întrebi ce este cu această tăcere şi în final, îţi dai seama că nu contezi. Chiar şi pentru acele „Oglinzi” ce-şi pun pe frontispiciu celebra formulă ” Un ziar la dispoziţia dumneavoastră!”
Dreptul la …apăsare de tastă
Aşadar niciodată nu ţi se va răspunde. Niciodată nu vei şti dacă ”ecoul” tău a ajuns sau nu destinaţie. Poţi să-ţi trimiţi opinia din nou şi din nou: nu vei primi nici un cuvînt drept răspuns, nici măcar acel ”re” prin care opinia îţi poate fi trimisă înapoi cît de cît civilizat. Într-un cuvînt, cititorul din România nu merită în faţa presei scrise nici măcar atît : o apăsare de tastă.
Şi pentru că sunt chiar unul dintre acei cititori ale căror ecouri au fost furate de Tăcerea Ziarelor Oglindă, vă voi prezenta cîteva din ele…
Voi începe mai întîi printr-un ecou pe care l-am trimis după ce am citit articolul ”Misionarii”, al d-lui O.Paler.
’’ Misionarii’’ răspund
Încă din ajunul Crăciunului, d-ul Paler mi-a luat liniştea. Oricât am încercat să-i uit cuvintele, oricât m-am îngropat în eroica luptă a curăţirii casei, a vaselor, a frământării aluaturilor şi a ticluirii cremelor a fost imposibil! Ca într-o poveste de Crăciun, cozonacii au ieşit aurii şi pufoşi, tortul arăta ca într-o reclamă, totul mi-a ieşit din mâini ca la carte, dar eu parcă nu eram prezentă. Gândul îmi era în altă parte…
Aproape că am plâns de neputinţă. Neputinţa celui ce nu se va face niciodată auzit. Care chiar dacă ar avea ceva de spus, mai bine ar face să tacă. Pentru că oricum, nu l-ar asculta nimeni. Nimeni nu l-ar lua în serios, nimeni nu i-ar da crezare căci este vorba de d-l Paler. Paler, idolul intelectualilor opozanţi şi până nu demult (când a primit să fie medaliat de I. Iliescu – ocazie speculată din plin de preşedinte care a aliniat acest spirit ales în rând cu alte nulităţi medaliate odată cu el) şi idolul meu.
(„Să nu-ţi faci idoli şi să nu te închini lor”… era bine să nu fi uitat).
Uimită, mi-am dat seama că d-ul Paler este perfect apărat de ’’idolii’’ lui F. Bacon. Francis Bacon ne învaţă bine despre ’’idoli’’, prejudecăţile ce întunecă claritatea raţionamentelor noastre. Un astfel de idol – cel al prestigiului, al autorităţii, al renumelui cîstigat – îl face intangibil. Şi periculos. Căci iată ce-mi spunea o colegă mai apropiată cu ocazia… medalierii: ’’Ai văzut…I. Iliescu l-a medaliat pe Paler! ’’. Şi glasul ei avea ceva admirativ (iar continuarea dialogului mi-a confirmat aceste gînduri), nu doar la adresa renumitului eseist ci şi privitor la I. Iliescu. Ca şi cum inteligenţa, talentul şi carisma eseistului s-ar fi extins şi asupra preşedintelui ……Of!
Dar să revenim la acel editorial al D-lui Paler , ’’Misionarii’’…
’’Madame Catherine La Lummiere…a noastra’’
În editorialul său, d-l Paler îi atacă pe acei români care, deşi nu sunt oficiali (că deh, pe oficiali ’’îi mai înţelege’’, doar anul acesta a primit medalia din mâna liderului lor), au o poziţie proamericană nejustificată şi în ceea ce priveşte războiul din Irak şi în problema CPI. Acest proamericanism îi pare mai degrabă o atitudine servilă pe care nu o întelege, îl miră, mai ales fiind din partea unor români obisnuiţi … Neoficiali.
Ei bine, un astfel de ’’neoficial’’ sunt şi eu!
Şi nu mi-e ruşine s-o recunosc. Şi dacă la început, scriind pentru prima oara eseuri politice (şi brusc şi luată prin surprindere de propriul meu alt eu ce ieşea la iveală şi cu mintea învăluită de ameninţarea armelor de ucidere în masă), am trecut spontan de partea Americii cu arme şi iluzii cu tot, acum, în mod reflectat şi dezarmată (nici nu aveam unde publica ceea ce scriam la data cand scriam acest eseu) şi cu iluzii pierdute, sunt tot de partea Americii. Şi nu consider asta nicidecum o atitudine servilă.
Mai mult, mă miră faptul că D-l Paler… se miră de proamericanismul românilor. Înţelegem să facă acest lucru un străin. Nu înţeleg însa cum poate să ni se înfăţişeze D-l Paler pe post de madame Catherine…
Pentru că D-l Paler este român. Şi ca orice român care a trăit în umbra Rusiei, nu poate să nu ţină cont de următoarele fapte:
Cunoaşterea specială pe care am dobândit-o noi asupra ’’fratelui’’ rus şi influenţa malefică a acestuia asupra istoriei noastre. Iar daca nu-i place tipul de om pe care-l cultivă America, ce părere are de tipul de om cultivat sub influenţa rusească…? Să recitească acuzaţiile aduse monseniorului Ghica, poate îşi reaminteşte … sau, mai aproape de noi, poate-i place tipul omului… ’’complementar’’, pe care-l conturează cu atâta sârg d-l A. Severin în ’’Morala fabulei georgiene’’, încât îmi evocă un personaj care, lovit de narcisism se priveşte în oglinda autoportretului spunându-şi: ce bun sunt! Iar tipul de om cultivat de America este o consecinţă a societaţii de consum care duce la …’’… Omul unidimensional’’, pe care-l putem găsi şi… în Europa – s-a scris deja despre asta …
’’Noua Rusie’’ şi efectele ei ’’benefice’’ transnistro-moldovene ne dau o imagine a ceea ce ne-ar putea astepta daca nu am fi optat pentru America, într-o Europa în care Noua Rusie câştigă tot mai multă influentă. Fără a se angaja într-un duel deschis pentru recâştigarea zonelor de influenţă şi a acaparării de noi resurse energetice (America pare să fi căzut în această capcană), clasa politică rusă reuşeşte ceea ce-şi propune cu alte metode, cu atît mai periculoase cu cât îşi îmbracă mişcările în haina legalităţii şi a alegerilor „democratice’’, câştigîndu-şi admiraţia omului de tip… severinian. D-l Adrian Severin uită ingenuitatea cu care Putin îl întreba pe Iliescu despre ce tezaur este vorba – chipurile nu ştia nimic -, prezentându-ne elita politică rusă ca fiind singura capabilă să gestioneze marile probleme ale epocii, fiind înzestrată cu ’’intransigenţă catifelată’’ şi care face servicii omenirii refăcându-şi sateliţii sub forma CSI „altfel cine ar îndigui energiile anarhice ale acestora?”
Nu mi se pare sigur ca Rusia este cea care a pierdut Razboiul Rece. Mi se pare simplist a considera că cei ce deţin armele cele mai sofisticate- americanii – sunt cîstigătorii. Şi că odată prăbuşit sistemul ţărilor socialiste, al societăţii totalitare, Rusia a pierdut. Glucksmann ne-a avertizat asupra societaţii posttotalitare-o prelungire a răului…
Mai degrabă cîştigători sunt cei ce deţin resursele de energie ale lumii. Ori aici pare a fi în avantantaj Rusia care la numai două zile de la căderea Bagdadului a obţinut acordul Turkmenistanului privitor la controlul permanent asupra resurselor şi exporturilor de gaz natural. În acest fel Rusia a obţinut controlul tranzitului resurselor energetice caspice şi va accentua dependenţa UE de importurile energetice care vor tranzita teritoriorul său. Această dependenţă, acest control, vor fi hăţurile cu care Putin va ţine în frâu UE influenţându-i hotărârile economico-politice. Dacă la aceasta mai adăugăm şi desele întâlniri şi înţelegeri dintre Putin, Chirac, Schroder sau ideile despre Europa cu doua viteze, cu nucleu dur şi extensie moale…
Iluzii pierdute
În ceea ce priveşte problema CPI şi a războiului din Irak… da, am fost de partea Americii. Şi asta pentru că:
Am crezut în existenţa armelor de ucidere în masă. Şi nu vedeam nimic rău în înlăturarea lui Saddam, torţionar al propriului popor.
Franţa şi Germania (ce să mai vorbim de Rusia) şi-au erodat imaginea de justiţiari internaţionali prin legăturile lor cu Saddam de până la începerea războiului, având interese comune de afaceri cu acesta (un fel de ’’conflict de interese’’ ar fi legat bine ochii justiţiei internaţionale)
Antecedentele europene: marii criminali ai omenirii, Stalin şi Hitler au fost daţi de europeni la fel şi cele două războaie mondiale …
Azi mai ştiu că America a avut şi legături cu Saddam. Astăzi mi-am pierdut iluziile. Dar daca aceasta este lumea reală, un fel de proiecţie planetară a lui Mad Max, şi dacă tot trebuie să optez, voi opta tot pentru America. Şi asta pentru că America este o superputere clădită pe şi de un sistem democratic real. Acesta îi poate asigura autocontrolul; poate interveni şi stopa deraierea unei mari puteri de la valorile societăţii deschise.
Pe de altă parte nu mă pot abţine să mă gândesc- recunoaşterea lipsei armelor de ucidere în masă este un semn al onestităţii americanilor. Căci, asa cum îi cunoaştem noi pe ruşi, dacă aceştia n-ar fi găsit armele de ucidere în masă… le-ar fi ’’inventat’’! Se spune că şi atacurile teroriste le-au inventat, iar confiscarea cărţilor lui Alexandr Litvinenko ’’FSB arunca în aer Rusia’’, care avansează aceste informaţii, dă de gândit…
Şi un alt gând nu-mi dă pace: de ce nu a reacţionat d-l Paler împotriva unor tendinţe exagerat proruse? Unde era atunci când ’’omul complementar’’ rostea formula titrată cu litere de-o schioapa în ziare, potrivit căreia ne trebuie o politica românească la Moscova (curat SF!), şi una rusă la Bucureşti (păi dacă avem istorie… ce ne mai trebuie memorie!?).
’’Sau poate a făcut-o şi eu nu ştiu…?’’
Am trimis aceste gânduri unui spirit ales. El crede că dacă vi le voi trimite îmi veţi răspunde.
Eu nu mai cred. Înainte de ’’medaliere’’ aş fi crezut.
Titlul iniţial (şi care cred că ar fi fost mai potrivit), era ’’Misionar contra …medaliat’’. Din duioşie pentru vechea mea admiraţie (dar şi cea actuală care este însă de alt tip, fără intoleranţa perfecţiunii), am renunţat. Vă spun totuşi aceasta…ca să ştiţi. Ca să ştiţi ca Noi suntem aici şi că atunci când eşti lider de opinie, aşa ca dv. ,minţile noastre te urmează asemeni unor reflectoare puternice, dar îţi şi cântăresc fiecare gest, fiecare zâmbet, fiecare…medalie.
Dar în fond cine sunt eu ca să vorbesc? Sau ca să aştept un răspuns? ’’Doar’’ cineva care vă citeşte.