Am întins mâna şi am cuprins
fructul iubirii noastre,
făcând ca toată vraja din ochii mei să se stingă.
Eram noi, aceiaşi perfecţi, aceiaşi iubiţi ai timpurilor noastre
Prezente şi trecute.
Am căutat din nou, acolo o petală,
Era acea mică petală ce se scuturase
Din fructul iubirii noastre.
Am luat-o finut, am aşezat-o pe fruntea ta şi…
De atunci o sărut într-una şi o ud,
Nu vreau să se treacă, vreau să rămână mereu vie,
Precum iubirea noastră!
Daca „repetitio mater studiorum est”, apai repetitio poa’ sa duca la satzietate cand e vorba de „iubirea noastra”. Parerea unuia indragostit de poesie…