Actualitatea temei
Framîntările lumii contemporane, deciziile marilor lideri ai acestei lumi, ajunse la noi – cei de sub putere – au determinat conturarea unor opţiuni şi opinii în mase mari de oameni. Dar aceste opinii le au şi oamenii din presă. Editorialiştii de exemplu. Ei au ocazia să şi le exprime şi asta şi trebuie să facă. Cred însă că nobleţea profesiei de jurnalist constă şi în mărinimia ei: atunci cînd Cititorul („vinovat” a avea o opinie) se simte vizat şi se îndreaptă către Omul din Presă, iniţiind dialogul printr-o întrebare (iscată chiar de editorialul domniei sale), întrebare legată de o tematică atît de actuală ca cea a opţiunii pro sau antiamericane într-o Europă unită (subiect care include şi tematica gradului de culpabilitate a Romaniei, ca ţară cu opţiune proamericană, dar aflata şi în plin proces de integrare europeană ), ar merita un răspuns. Cu atît mai mult cu cît, cel puţin în acest moment, de puterea şi securitatea Americii, depinde puterea şi securitatea întregii lumi. Iar cînd spun puterea Americii, nu mă refer numai la puterea sa militara, ci mai ales la fundamentul său democratic, singurul capabil să-i asigure autoreglarea, corectînd greşelile factorilor decizionali şi deschizind-o către restul lumii fără de care puterea Americii s-ar irosi în van.
Profesionalism fara interactivitate?
Şi iaraşi cred că Cititorul ar merita un răspuns la o asemenea întrebare, cu atît mai mult cu cît îşi atasează la întrebarea respectivă şi opinia (e drept, lăsînd la latitudinea profesionalismului jurnalistului respectiv publicarea sa, dar cerînd un răspuns), iar ziarul respectiv, are un spatiu special dedicat opiniei cititorului. Dar…degeaba avem „spaţiu” (noi, cititorii), dacă n-avem… „profesionalism”?
Da, afirm cu tărie că nu poate fi vorba de profesionalism. Şi această afirmaţie este evidentă cîtă vreme presa scrisă ar trebui să fie prin excelenţă comunicare. Iar orice comunicare presupune un dialog interpersonal. Meyer – Epler desemnează acest fapt prin teoria universalelor comunicării, conform căreia în actul comunicării sunt implicate o sursă (editorialistul în cazul de faţă) şi un receptor (cititorul). Iar Joseph De Vito continuă pe această idee arătînd importanţa feed-back-ului, respectiv a mesajelor retransmise către sursă (ecourile în cazul nostru), pentru a informa asupra modului receptării mesajului şi a permite sursei autoevaluarea şi chiar adaptarea mesajului şi a conduitei sursei în funcţie de răspunsul receptorului, bineînţeles atunci cînd realitatea impune acest lucru.
Inutil să mai insist asupra concluziei: ce profesionalism mai poate fi în domeniul unei prese care se situează în afara universalelor comunicării ?
Cititorul de Ceară?
In situaţia unui cititor, care refuză calitatea de Tablă de Ceară în vederea imprimării Opiniei Omului de Presă, sunt şi eu. Am adresat o întrebare unui adevărat „vîrf” al intelectualităţii şi presei noastre, domnul Octavian Paler, în luna ianuarie a acestui an, prin intermediul d-nei Ioana Lupea, redactor-sef al ziarului ‘Cotidianul”. Necăutînd publicitatea, ci Răspunsul, am menţionat ca apelul meu „reprezintă gînduri adresate d-lui Octavian Paler, rămînînd la libera sa alegere, daca merită să le publice, spre a-mi da răspunsul – tot public – sau nu”.
Dar dacă eu am dat dovada de delicateţe, lăsînd deschisă posibilitatea unui răspuns- dialog, „chiar şi particular”, crezînd că voi primi măcar o lămurire prin intermediul unui e-mail, Oamenii Presei la care a ajuns mesajul meu, n-au considerat că merit nici măcar…”o apăsare de tastă”, respectiv un reply.
Iată care era mesajul meu de cititor (receptor), către sursă (editorialist)…
This message is not flagged. [ Flag Message – Mark as Unread ]
Date: Wed, 7 Jan 2004 06:09:43 -0800 (PST)
From: „Aurora Mihacea”
Subject: Aurora Mihacea – ” Misionarii”…raspund.
To: ioanal@cotidianul.ro
Doamna Ioana Lupea Materialul atasat („Misionarii”… raspund) reprezinta ginduri adresate d–lui Paler, raminind la libera sa alegere daca merita sa le publice spre a–mi da raspunsul tot public, sau nu. Pe mine raspunsul domniei sale ma intereseaza desi stiu ca ar mai fi si alti…” misionari” (?), in asteptarea lamuririi intrebarilor pe care le pun.
N–as vrea sa fiu inteleasa gresit: sunt dintre cei cu optiune …”proamericana” si nu consider ca e cinstit ca frica de o infringere intr–un dialog (chiar si particular) pe marginea acestei teme sa ma faca sa ma ascund in tacere. Dar nu sunt nici dintre proamericanii care sa nu suporte o privire critica indreptata impotriva optiunii lor daca bineinteles, respectiva privire critica este indreptata si asupra optiunii alternative. Iar optiunea mea nu este habotnica…. Are mai degraba tristetea celui care este pus in fata doar a doua alternative si nu are incotro, este condamnat la alegere. Iar daca tot o face, o face pentru acea alternativa care mai are inca posibilitatea de a inclina balanta lumii in favoarea binelui, datorita fundamentului sau democratic. Si iarasi rog sa nu fiu inteleasa gresit, materialul atasat nu este o condamnare a optiunii liber alese a d–lui Paler; este doar un raspuns la articolul domniei sale „Misionarii„ care m–a tulburat profund. De fapt admir intelepciunea d–lui Paler. Tocmai intelepciunea sa ma pune pe ginduri. Oare cit de gresita este opinia mea? Cit de usor sunt de manipulat? Am eu oare dreptul sa minui atit Cuvintul cind eu insumi sunt (inca!) naiva (efectul eseistic al armelor de ucidere in masa asupra mea o dovedeste) si usor de iluzionat? Nu cumva am pacatuit (iarasi!) faurindu-mi in mod nejustificat, un alt …idol?
Dar oare dinsul nu este, cu toata intelepciunea sa, victima unei iluzii… a unei idealizari ?
Neavind mailul d-lui Octavian Paler, va rog pe dv. sa-i transmiteti aceste ginduri impreuna cu materialul atasat. Va multumesc,
Aurora Mihacea.
.
Libertatea opiniei ca evoluţie a mediei spre interactivitate
Dupa atîtea luni de zile de aşteptare, nu mai aştept nici un răspuns.
Dar dacă renunţ la dreptul de a primi un răspuns, nu voi renunţa la dreptul de a da o replică Tăcerii publicaţiilor românesti cărora m-am adresat. Nu renunţ la libertatea de a-mi exprima opinia ACUM, –căci în această lume, Libertatea este în primul rînd libertatea gîndului. Iar dacă Acum, am ocazia de a-mi afirma libertatea ca libertate a opiniei, aceasta se datorează în primul rînd naturii interactive a publicaţiei ACUM, publicaţie care este prin excelenţă Comunicare – cu tot înţelesul democratic al acestui cuvînt -, în care este antrenat deopotrivă atît jurnalistul cît şi cititorul său.
(va urma)
Nu va ingrijorati de neprimirea explicita a unui raspuns. Important este sa-l primiti chiar si implicit. Cititi-l in „semne”. Valoarea unei comunicari este foarte clara in raport cu actiunea in care este folosita.(Sunt ingrijorat de aceste indicatii pentru ca imi pareti un adversar). Zeii lumii actuale sunt ridiculizati de evolutia stiintei si tehnicii. Eu nu ma mai ingrijorez ca nu vom ajunge in posesia celor mai ascunse informatii si numai hotii spera ca nu le vom afla divinele secrete. Adevaruri importante pot fi decoperite azi in cele mai nebanuite colturi. Lumea nu va putea fi tinuta in necunoastere;ati vazut ca insisi papii au facut compromisuri ca nu mai merge de acum incolo decat cu adevarul si cu fapta altfel nu ii mai crede nimeni si pierd terenul.
Aurora,
de aia o sa si moara repejor ziarele clasice: nu exista feed-back. Ia sa le fi propus un contract de publicitate: raspundeau imediat.
Si e bine ca-i asa. Ipoteza ta, punctul de pornire, era, se pare, ca editorialistul ar fi interesat in a afla parerea cititorului despre materialul proaspat publicat.
Ipoteza e gresita. Neputand multumi (inevitabil) pe toata lumea, editorialistul nu-i interesat nicidecum sa citeasca (nici nu cred ca are timp si nici stomac pentru asta) toate parerile cititorilor.
Acum cateva luni, Andrei Plesu, pe atunci editorialist la J. National, a facut gafa de-a se da la „internauti”, facandu-i cu ou si cu otzet. Ei bine, comentariile care-au urmat pe internet au condus imediat la inflamarea in asa masura a d-lui Plesu, incat de a doua zi ziarul a renuntat la rubrica de ecouri la editoriale.
Fapt: nici nu le poti raspunde tuturor celor care nu-s de acord (sau de-acord) cu ce scrii, nu exista timp fizic.
Eu cred ca d-na Lupea putea sa raspunda (elementara politete, ceva de genul am primit, dau mai departe si doar atat).
He, he, ce sa mai zic eu, ca de un an am trimis la o revista un material si n-am nici acum raspuns daca se publica sau ba? Revista de stiinta, adica, alta mancare de peste, acolo ala e obligat sa-ti raspunda, ca ai bagat timp si efort in cercetare, iar el, daca te tine in sah, contribuie in mod nefast la tot felul de
chestii.
Pe scurt, eu zic ca n-are rost sa ne batem capu’ cu ei, ca n-are rost sa ne otravim ziua pentru atata lucru. Viata-i va matura de pe scena in curand, oricum, viitorul e al publicatiilor astora de pe internet, la care exista rubrica la care scriu eu chiar acum: de ecouri.
E uimtor… E prima oara cind pot da un singur răspuns la două ecouri, observînd că d-ul Zob si Nea Marin sunt… pe aceeaşi ”lungime de undă”. Respectiv ambii ajung la aceeaşi concluzie: nu are nici un rost să ne luptăm cu ”Ziarele Oglinzi” deoarece, oricum ele sunt depăşite şi viaţa le va lăsa în urmă. La această concluzie dl. Zob ajunge pornind implicit de la acelaşi punct de plecare ca şi Nea Marin: ambii îşi închipuie că eu am credinţa că editorialistul ar fi fost interesat de punctul de vedere al cititorului… şi aş mai aştepta un răspuns?
Nu, această iluzie n-o mai împărtăşesc de mult.
În demersul meu, intitulat Ziarele Oglinzi, am pornit de la necesitatea… de a le sparge. Odată pentru totdeauna!
Am spus ”necesitatea” deoarece:
a) Presa scrisă, ca parte a mass-media, ar trebui să fie comunicare; în absenţa feedback-ului, refuz şi invit pe cititori să refuze această falsificare a comunicării;
b) Presa scrisă, ignorînd ”ecourile”, cultivă o mentalitate consumist-pasivă, creînd paradigma psihică specifică masei de manevră cu nostalgia ”tătucului” si a societăţii autoritare;
c) Presa scrisă ar trebui să descurajeze manipularea. Atunci cînd jurnalistul omite – voluntar sau nu -, unele aspecte ale unei stări de fapt, se poate produce manipularea. Ecourile pot reechilibra situaţia;
d) Actualitatea ecourilor readuse acum în atenţia Dvs.: ele tratează probleme care ne frămîntă azi cum ar fi răscrucea lume polară – lume multipolară, intervenţionism- neintervenţionsm, proamericanism- antiamericanism, gradul de culpabilitate al Romaniei ca ţară cu opţiune proamericană – dar niciodată, absolut niciodată, gradul de culpabilitate al marilor puteri europene pentru starea de fapt actuală, sau pentru deciziile statelor mici. Si-au acordat un fel de imunitate. S-a creat clişeul – de vină sunt americanii şi … sud est-europenii!
Ca să te parafrazez, Nea Marine, ”pe scurt, eu zic că are rost să ne batem capu”’ cu risipirea efectelor nocive ale ”Ziarelor Oglinzi” şi chiar vă rog ca împreună să facem ceva în acest sens, nu să aşteptăm să ne rezolve viaţa această problemă… Asta tocmai pentru că sunteţi oameni de acţiune.
Aurora Mihacea.