Pentru a corecta asimetria fiscala a recentului impozit introdus asupra pietei actiunilor, in absenta modificarii Codului Fiscal care sa permita deductibilitatea pierderilor, este necesara introducerea unor contracte de tip optiuni pe evolutia pretului actiunilor.
Aceste contracte vor actiona ca un „stop order”, limitand pierderile, ca si castigurile investitorilor.
Preturile ar fi stabilite pe baza volatilitatii (variabilitatii) trecute si estimate a actiunii respective, tinand cont si de coeficientul de corelare al actiunii respective fata de indicele bursier. Astfel se pot folosi modelul binomial de tip “lattice”, sau cel clasic Black-Scholes. Aceste contracte se fac deobicei la termen de o luna, valoarea de piata reprezentand suma componentelor timp pana la expirare si valoare intrinseca, ponderea valorii intrinseci in totalul valorii de piata crescand exponential cu descresterea valorii generata de trecerea timpului pana la expirare, volatilitatea (variabilitatea) de pret fiind o functie de timp.
Astfel, un investitor ar calcula media ponderata („moving average”) pe ultimele 200 de zile a actiunii respective XLZ la care detine 10000 actiuni, obtinand sa spunem 34000 Lei. El ar cumpara un put option, optiunea de a vinde actiunea la acest pret, stiind ca daca actiunea va trece acel prag, in lipsa altor factori, in general investitorii se vor ingramadi sa vanda, accentuand tendinta descrescatoare a pietei. Sa spunem ca nivelul pretului actual este de 42000 lei si ca in cazul in care piata ar ajunge la 45000 si indexul ar creste, el ar mai vrea sa cumpere, beneficiind de optimismul pietei ca si de calitatea companiei respective. Astfel el va cumpara 10000 de contracte put la 34000 platind sa spunem 4 mil lei si 5000 de contracte call la 45000 platind sa spunem 1 mil lei. In cazul in care pretul va cobori sub 34000, investitorul va optine un pret de 34000 pe fiecare din actiunile lui, limitandu-si pierderile la 80 mil lei. Stiind la ce pret si-a cumparat actiunile, el isi poate astfel face anumite calcule de rentabilitate/ pierderi minime.
In cazul in care piata va creste, sarind dincolo de 45000, el va putea primi diferenta de pret (in conditiile in care pretul a ajuns la 48000, el va primi 30 mil lei).
Cei care ar crea aceste instrumente, la inceput vor cauta sa inchida toate pozitiile, urmarind spread-ul. Inchiderea pozitiilor este posibila datorita termenului lung – o luna, datorita caruia probabilitatile desemnate fiecarui scenariu de pret sunt foarte mici, in special in lunile care inchid semestrul, datorita raportarilor financiare.
Initial, pentru a testa receptivitatea investitorilor institutionali probabil ca ar trebui inceput cu actiunile foarte lichide, asa-numitele “blue-chip”-uri.
Astfel de contracte preiau de la investitori durerile de cap generate de necesitatea monitorizarii permanente a preturilor ca si a stirilor de pe piata si totodata scutesc investitorii de surpriza ca cel mai bun pret de cumparare sau vanzare sa se mute in defavoarea lor, economisind astfel comisionul de intrare intr-un stop/limit order pe ambele parti (cumparare/ vanzare).
O alta caracteristica interesanta a acestei piete o reprezinta faptul ca nimeni nu te forteaza sa iti lichidezi pozitia fundamentala in actiunile respective. O alta parte si mai interesanta este faptul ca poti sa nici nu ai o pozitie fundamentala, putandu-se tranzactiona optiuni de sine statator, in conditiile in care exista o piata secundara. Exista o usoara distinctie intre diferitele tipuri de optiuni – anumite optiuni se pot exercita in mod continuu pana la expirare, iar o alta categorie se pot exercita numai la termenul de expirare. Acestea din urma, pentru a nu distorsiona piata, trebuie emise la o frecventa scurta.
In cazul pietelor usor imature, optiunile dau o nota importanta de incredere investitorilor institutionali straini care in general nu au incredere in calitatea raportarilor financiare si a altor stiri neverificate, sau sunt nefamiliarizati cu sistemul contabil national.
Pe pietele mature, evolutia si lichiditatea optiunilor pe o anumita actiune sunt indicatori importanti ai increderii si asteptarilor actionarilor referitor la compania respectiva, sau a pietei per total; astfel, raportul de contracte put supra call, daca este supraunitar, reflecta fie un pesimism la adresa industriei respective/ pietei, fie o parere majoritara ca fie compania respectiva fie indexul este supraevaluat.
In lipsa acestor optiuni, raportul de pozitii short deschise supra totalul ordinelor de cumparare arata cam tot acelasi lucru.
Nu stiam ca astfel de contracte nu exista. Daca-i asa, propunerea ar trebui s-ajunga la urechile cui trebuie (cred ca-i doar o chestiune de timp).
Oricum, eu cred ca lipsa relativa de „lichiditate”
tine deocamdata piata din RO pe loc. Dar e de-nteles, ca e la inceput. Se va face in timp tot ce trebuie, abia atunci intru si eu in joc, acum mi se pare mult prea mare riscul, caci e mult prea mica „balta”…
Fiindca cunosc si eu ceva despre subiect, am sa incerc sa-mi exprim un punct de vedere. In principiu sunt de acord cu aprecierile din articol, dar sa nu uitam ca introducerea unor instrumente sofisticate pe o piata „imatura” nu are numai avantaje, si poate prezenta si riscuri.
In Romania multe instrumente care s-au introdus in mod pripit nu au avut rezultatele scontate. Imi amintesc de introducerea de catre banci a operatiei de „avalizare” (practic o garantare a unor imprumuturi externe) la inceputul anilor 90. Desigur, un instrument util si important – dar si principala metoda prin unii, profitand de neintelegerea si coruptia crasa de la diverse nivele din banci, au dat o gaura de 2 miliarde de lei la Bancorex, transferata la bugetul de stat. Mai recent, cazul FNI, care raporta cresteri spectaculoase („explicate” populatiei prin investitii profitabile in actuni si instrumente financiare). Majoritatea investitorilor (si se pare nici autoritatea de control!) nu a priceput ca raportarile era total fara baza. Asta se intampla numai 4 ani in urma.
Fondurile bazate pe instrumente complexe ca optiunile, aparea pt micii investitori ca avand cresteri spectaculoase, fara a se intelege riscurile (chiar pe o piata matura cum este SUA, falimentul unor fonduri speculative tip LTCM, fondat chiar de Scholes la inceputul anilor ’90). In plus, tare ma tem ca la noi complexitatea acestor contracte poate fi folosita pt a acoperi mai bine diverse tranzactii dubioase (ex. tip „insider dealing”) sau raportari umflate, care sunt greu de verificat. Cel putin mie mi se pare important ca la introducerea unor astfel de instrumente, sa existe suficienti specialisti atat pe piata, cat si la autoritatea de control.
In concluzie, repet ca sunt de acord cu argumentele din articol, si chiar sunt chiar convins ca vom vedea astfel de instrumente destul de curand pe piata din Ro (de fapt, instrumentele tranzactionate pe piata futures din Sibiu sunt cam de acelasi tip, desi axate mai mult pe tranzactii valutare, mai lichide). Dar oricum, faptul ca nu se grabesc sa le introduca poate are ceva explicatii.