Cât e de-ntinsă, strada cu gropi respiră neliniştită. Se-nvecheşte în sine sub soarele clocotitor, atât de departe, că nici nu-l vezi. E strada paşilor târşiţi, a simplilor de duminică.
Atras de un saxofon ce plânge-ntr-un colţ de-ntuneric, Desculţul păşeşte rar, ca-ntr-o apă pe care n-o ştii. Are o Anică tatuată pe braţ, de fapt, o caricatură. Picioarele-i sunt scălâmbate, numai umflături, parc-au fost ţinute într-un ciudat pantof chinezesc, răbufnit ici-acolo.
– Intr-un suflet nu intru niciodată-ncălţat! Mă-ntreabă lumea dacă nu mă frige asfaltul! Am tălpile bătucite de căt am mers în viaţă… Până la Sf. Dumitru îmi place să merg desculţ. Nu ştiu de ce!…
Cu mişcări şovăitoare scoate un bănuţ din buzunar. Il zăreşte vag între degetele osoase pe care balangăne o verighetă largă, şi-l cântăreşte cu un gest scurt. Ajunge pentru… «ultimul drum». Il leapădă scârbit pe tejghea şi bănuţul zornăie un timp, apoi se linişteşte. Intinde mâna după pahar şi se sperie când mâna îi ajunge în gol. Caută iar şi se-ncruntă. Vorbeşte rar, mai mult ascultă. Din când în când îşi muşcă degetul cu multă, multă mirare.
Clopotul bisericii se-aude obosit şi nu poate acoperi sunetul muzicii. Unii se uită în jos, alţii în sus. Şi se gândesc. Oare… la ce?!
-Ioani, tu… eşti ?
-Dar cin’ să fie, Dracu ‘!?
-Pleacă de-aici, nu stau cu Necuratu’ la masă!
El e Ioani, Ioani Flamândzeanu, unul dintre batrâni, o zgătie de om. Are fruntea arsă de soare, doar adânciturile-i sunt albe, protejate fiind, în timp, de lacul sudorii. Sub şapcă, mai să-i intre-n ochi, îl încoronează foloştinile unei foi de varză, a patra pe ziua de azi. Cică-l apără de căldură…
– Auzi ? – îşi ia cu mâna stângă şapca de pe cap şi-o aruncă pe masă – să-ţi dea Dumnezeu un car cu boi şi să te văd cum te plimbi… Ca-n tabloul ăla!..
– Nea Ion bagă numai… strâmbe!
– Când eram tânar, le băgam… drepte! Parcă totul a-nţepenit în oraşul ăsta. Am luat pensia- Duminica-i a mea! Eu, duminica, mi-aduc aminte… ! (Tăcere, încep toţi să-şi aducă aminte, dar Ioani nu lasă liniştea să se-adâncească prea mult). Nu munceşte toată strada cât muncesc eu. Am stat şi m-am uitat la ăla şi la ăla, eu prind repede… Clase multe n-am, se face atâta carte degeaba…
– Eu am venit de la târnăcop, spune Paul, sunt buşit la pământ. Noroc că-s învăţat cu târnacopu…! Dacă vrei să mă crezi, ieri am picat în genunchi de muncă. Am muncit pă canal pân-a dat boala peste mine, ne ducea ca pă puşcăriaşi. Asta mi-e sfânta cruce! M-au întins ca pe-o gumă … Beli-i-ar corbii! M-au chinuit mai abitir ca pă Christos! Sunt rupt de muncă, seara-mi rămân mâinile…aşa! şi-ntinde să i se vadă mâna cerşetorului. Plimbă apoi halba pe faţă să se răcorească şi parc-o ascultă cu urechea. «Pffiuuu!! Lasă-mă, nu mai pot de cald» … Îşi face un evantai din mâini, dă de câteva ori, apoi suflă, cu gura, puţină “rocoare» peste ele.
– Visez s-ajung la… Paris, intră în vorbă Iri, să merg drept la turnu ăla şi să beau o sitronadă acolo… sus! Să… văd şi io! Aş lua şi-o lădiţă. Le-aş face pantofii la barosani…
Brusc începe să se-agite, îşi dă cu palmele peste genunchi, apoi le ridică evlavios în sus, în gestul lui «n-am»: «N-am ţigare, îmi vin pandaliile…»
– Aproapele meu, dă-mi şi mie-o ţigară… cere aproape şoptit.
– N-am făcut iarna cu tine, nu ţi- e ruşine să ceri? îl repede Ioani.
– Da, dar pân’ la urmă…na!
– Ce să- ţi dau? – şi-şi descheie un nasture de la cămaşă-, ia-mi sufletul. De ce nu munceşti?! În ziua de azi se caută munca… De ce eşti aşa prost, cel mai de jos? Când te-oi vedea şi pă tine că tai porc în curte? Dă- mi şi mie rezultatul la vorba asta…
– Matale ai o dambla: eşti prea bun… Am porc în… Obor, când îmi trebuie, iau de-acolo!.. Imi dai o ţigară pentru răspunsul ăsta?
Paul reaprinde chiştocul din scrumieră şi trage cu sete singurul fum posibil.
– Am fost greu de cap la viaţa mea, n-am putut să bag ţigare-n gură! Ţigara-i pierdere de timp… filozofează Neculai-Bălaiu, aproape adormit lângă perdea. Dacă-ţi arde tigara-ntr-o parte, cică ai femeia curvă!
– Am rămas… !!!
Şi-arată un deget în sus, pus să defileze de câteva ori, singur, pe scena mâinii, deasupra tuturor, într- un nor de fum.
– Am vrut să-ţi dau o ţigare, dar am vrut mai întâi să te văd că nu mai fumezi… Hai , să-ţi dau, că văd cum te uiţi la mine…(Dă un bobârnac scurt în pachetul cu ţigări şi iese, cu precizie, una singură. Paul udă ţigara de două ori cu limba în lungul ei şi-o aprinde absent). Să le bag în buzunar, că, de le ţin pe masă… gata! Mă ceartă nevasta mereu: „Mă, pi… tu toată ziua tu le dai ţigări?!”
– Dom’le, cozile de vită au carne pe ele!! După oasele- alea te mânjeşti degeaba pe toată faţa!… se trezeşte vorbind cu voce tare Milea “de la General», un pensionar ce încă mai lucrează cu ziua (clăcaş) pe la unu şi altu’. Nu mă ştii cum lucrez! Nu mai mi-aminti! Muncesc şi scot mâncarea. Atât, mâncarea! Le vezi ?- şi-şi răstigneşte în văzul tuturor nişte mâini, zici că-s scânduri, mâini ce nu mai ies, oricât le- ai spăla. Dacă am ambiţie să mănânc şi eu ceva bun, îmi dau palme. Nu mă satur. Să iau doar o picătură şi să- mi fac numai aşa, necaz? Alţii, numai carne… Când îi vezi, fac ditamai grătarul. Muşcă din carne, doamne-doamne, cum muşc eu din pâine…
– De ce spui tu toate astea? Ţinele-n burta ta, mă!
– Eu am tăcut pân-acuma…Unii fac friptură-friptură de dau şi la câini…
– Aflaţi de la mine, carnea nici măcar nu e bună !! zice, râzând, Iri. La tine, de bine de rău, văd că iese fum pe horn…
– O pâine am, dar… ce mănânc cu ea să se facă lapte la copil?!
– Cea mai bună-i pâinea cu… pâinică…! Am luat fulgu’ de pe el… Are ţuica pitită la porumbei!
– …Hai să mai schimbăm şi noi meniul ăsta! Şi dimineaţa ne dai tot ciorbă? Dacă ar avea toţi inima mea, am merge peste ei: «Mă! Ce faci!?». Boii ară şi caii mănânca! Până şi suta o primim în patru poli. Sântem ca câinii (sic!), nu ştim să cerem… Lăsăm capu-n jos. O să plătim şi că mergem pă drum. Nişte… nenorociţi! Ar trebui s-avem toţi arme… Avea dreptate Coşbuc:
«Flămând şi gol, făr’ adăpost
mi-ai pus pe umăr cât ai vrut,
şi m-ai scuipat, şi m-ai bătut,
şi câine eu ţi-am fost…»
Iarăşi tăcere.
Intră un ins ciudat cu faţa tristă de tot şi îngenunche într-un colţ, sprijinindu-şi faţa în întunericul palmelor.
– Ce-i linişte-asta? Apoi, tot el: Aş vorbi de parlament, dar n-am cu cine! Eu am… urmărit! De-alde… vodcă nu urmăresc! Când eşti paznic, nu laşi câinele să latre, latri tu… Avem atâtea legi şi nu se respectă nici una. Culmea e că noi continuăm să facem altele şi năucim omenirea…
– Mă, Ombun, scuză-mă că…«mă», te pricepi ca porcul cu dovleacul, dai de-a dura… îi aruncă vorba Neculai, parcă la întrecere cu privirea scăpărată printre genele-i aproape închise. Am şase ani de când n-am mai băut panaramă… de-aia! Nici măcar… atât!
Înmoaie vârful degetului în pahar şi-arată, pus pe limbă, atâtul.
– Eu mă gândesc în continuu, măi, Nicule… Şi când beau mă gândesc… M-am ofilit din cuvinte, mă dizolv… Dacă mai spun un cuvânt, plâng!
– Ţi-a venit gâza, ai venit iar să ne cicăleşti! Bogatule la gură!
– Eu n-am venit la tine, ci… la sticla ta cu ţuică… Chelner, două vodci pe-o singură gură! Apoi se adresează cuiva sus, poate norilor ameninţător de joşi, despre care gândeşte: ”Balaurii ăia vin cu bolovani!»
– Măăi ! Ţuica se mai face şi din prună!! Aţi făcut wc-ul cazan de ţuică!…
– Chestia cu pufoaica e bârfă, nu există aşa ceva! face Iri pe cunoscătorul.
– « Ultimul drum , «Drum de veci» sau «Ia-ma Doamne»? O sutică? Apă?
– Adu, că beau eo! Sunt hotărât să guste şi gura mea! se-aude glasul Desculţului.
Trage din tigară. Şi trage, şi trage. Este stinsă. Aprinde o flacără la scăpărici şi flacăra pâlpâie un timp, gata să cadă.
– Nu, că p-ormă mă-mbăt! Pă canceru-ăsta, m-adoarme… Apă?! Am probleme cu stomacul! Apa –i la ciorbă! O să beau până m-or lăsa toate… Cât trăiesc?! Oasele mele tot acolo s-or duce! De ceva tot trebuie sa mor. Ştiu care mi-e pedeapsa… Ştii ce-mi pare bine? Că nu iau nimica cu mine! Când voi muri, fata mea va plânge…
– Mie nu mi-e frică de moarte. Când o veni, “aşa» o iau în braţe : «Vino-ncoa!» şi strânge aerul ca pe-o iubită, fericit. Ai… iscălit actu’?
– Dacă a intrat cu picioarele-n bătătură, e ca râia, nu-l mai scoţi. Fii atent, îmi vine-n gură să-njur … Mă, asta e curtea – şi desenează pe masă- i-am dat de-aicea pân-aicea, de ce nu-mi dai voie să trec? Nu poate să puie căruţa pieziş! Dar actu’- ăla n-a fost şi el într-o lege? Îi trag gard şi pă urmă basta, gardu’ vorbeşte… Să vedem ce-i face lu’ aia, c-a tăvălit-o…
– Pă cine?
– P-alu…Cincibani! Tu?!
– Am dus-o p-a bătrână la piaţă. Viu, beau o gură, şi-am fugit. Goal-a rămas piaţa di marfă… Am dus un sac di rafie, l-am dat pă loc. Am mai dus unu, l-am dat şi p-ăla. Le-am şi spălat, m-am gândit că omul n-o avea cu ce sau o fi grăbit, poate nu le spală. Aşa… mai bine, să fiu eu sigur… Munca pe care o vâr în pământ ştiu că-i a mea… In centru-i lume multă, au buit toţi! Aici… stai câteodată până ţi să urăşte…. Mai am două lădiţe una şi una, din ales. Toate roşii-roşii, cărnoase. Dacă n-are o juma de kil, înseamnă că-s prost! Cum e scrumiera!! Iau două la grădină, le tai în patru, pui sare şi le frec. Gustoasă mai e roşia grădinarului, e dulce, are gustu-ăla de… rosie… Mănânci până crapă chiloţii pe tine! Ai văzut ce-a făcut nea George pă limb-aia di loc? Peco !!…
– Şi-aşa erau numai bălării pe pământu lui… Tu uzi tot timpu’. De-aia nu mai e apă pe Buzău!…
– Pân-oi pica di… tot! Mă muncea tata de mă găsea Aghiuţa. Cu o-ngheţată şi-o pereche de tenişi m-alegeam. «Ţi-am dat tenişi, zicea, nu mai te-nţeap-arionu’». Arionu’ e un ghimpe! «Mai lasă dracului cartea, avem pământ!». Atunci, cine venea, te-ntreba dacă ai pământ… Ce, aveam pâine? Mâncam puricei. Ştii ce-i aia „puricei”? Aveam gumari în picioare. Ca acum? A rămas juma de pâine, „hai , las că iau alta, p-asta o dau la câine…” Ia să-ncepi de jos şi să vezi cât e până sus…! Sunt tăbăcit de muncă… Ce-a plouat aseară, nici nu să mai vedea!… Noroc c-am avut naylon. Am stat pe burtă, ca broaştili…
– Am strâns apă de ploaie, am strâns ca lumea ! Nu-mi iese din minte. Vine frate-miu azi noapte. « Nene, nene… ». «Ce-i, ma?». «Vino, cică, vino şi culcă-te tu cu Ionela, că mie mi-e… milă !…» Mai dai şi mata o jumâ? Cât a fost porumbu-azi ?
– Ascultă la mine, Dumnezeu nu ne lasă… Mi-a mâncat porcu un pogon de porumb. Intr-o bună dimineaţă o să-l tai, oasele le fac ciorbică. Io-s ciorbar de fel…
La altă masă nea Lucică priveşte cum îi plânge paharul. Intr-adevăr picăturile se preling până ating lichidul şi se ridică uşor pentru a coborâ iar. Circulă continuu. Brusc, îl bea cu sete până la fund şi-l ridică în sus lăsând să-i cadă ultimile picături în cap, în gestul unei cruci. Semn că a terminat. Vorbeşte tare, ca de obicei.
– Tataia are un creion gros legat c-o sfoară. Când am trecut pe la el, îl ştergea pă vecinu de pe- o foaie fixată-n ţinte pă perete. M-am repezit să-l ajut şi- am călcat din greşeală pe-un ziar căzut pe jos. Ce s-a mai supărat! Cum, să calc io pă şeful statului?!
– Ţigane… Mai mă sâcâi mult ? –îl apostrofează Iri.
– Dacă-i ţigan, de ce i-o spui în faţă?- îi ia apărarea Niculaie.
– Incepe: «ba, ba, ba, ba!», nu pot să beau liniştit de el… Eu nu dau ţâţă la păduchi… Nu poţi să mai dai afară aerul de ţigani…
– Te blestem să n-ai să exişti ! Mi-e aşa urât când mă face ţigan!..
– Fii şi tu oleacă mai civilizat, doar au trecut ceva ani de când nu mai eşti rob…
– Nu vă supăraţi, trăim şi noi!!… Câinele o duce mai bine. Dacă ai o buca di pâini şi trec io, şi trece şi-un câine, cui o dai ? L-am păcălit pă Dumnezeu di zile, poate-mi ajută să-l mai păcălesc… Să-mi ajute şi mie cât o vrea El… Dac-o ţine tot aşa cu viaţa… dă faliment.. Totuşi sânt mulţumit: vecinii vorbesc cu mine!…
– Căţelul meu e ca americanul : se ia de toţi… Ştiţi de ce se taie coada la câini ? Când nu mai vrea să se bată, bagă coada-ntre picioare. Ciobanii s-au enervat şi le-au tăiat-o, să nu se mai predea… Eu l- am îmbătat să văd cum face. Am râs de m-am prăpădit!
– M-am… “făcut” ieri. Am băut nişte ţuică-ţuică. Dacă bei o gură zici că-i pruna-n gura ta… Am găsit-o! Ce zicea nevastă-mea că nu dau io de ea ? Am bătut-o, s-o… omor! Am bătut-o cu …căciula!
-N-ai avut o… bâtă?
-Da, dar n-am putut s-o-nvârt p’ân casă!
– Pă mine mă mai înghesuie şi femeia, de-aia-i zice « jumătate»! Să vezi cum se-nroşesc pistruii pă ea…
– Mare oftică am avut în viaţă- sare Iri. Mă, tu eşti Bărbat sau… Rogojină?!
– Nu prea ştiu, se-ntâmplă c-am fost mai mereu beat…!
– Auzi… se-ntâmplă!
– Inainte de a face ceva, bineînţeles că-i spui şi femeii: «Eu zic că-i bine- aşa!»
– Şi dacă ea zice că nu-i bini?
– Complică lucrurile foarte mult. Îţi face viaţa amară de te-nnebuneşte. Ajungi să te condamni singur, să nu te mai respecţi.
-Noi trebuie să le creem iluzia că facem ce vor, să se simtă bine, că, dacă se simt rău, e mai rău şi pentru noi. In fapt, executăm ceea ce trebuie făcut. Ele vor numai giuvaericale cu care să se… orneze. Păi… ţi le dau jos şi… aia eşti! Să te văd şi io: fără culori, fără diamante… În pielea goală! Îmi mai atragi privirile!
– Auzi… Se-ntâmplă! Imi dai şi mie?- o ia mintea desculţului pe poziţia «anormal», îi vine zambalâcu, în timp ce-ncearcă să facă să stea pe cant doi bani, unul peste altul. Vorbeşte cu banii, îi ceartă: «Ai dreptu-ăsta? Te rog frumo-os!!” Banul cade mereu: «Oarba după tine!. Apoi priveşte în sus, în gol, strada pustie şi se-ntoarce definitiv, în sine, spăşit. N-avea unde s-ajungă. O observaţie-i şade neastâmpărată pe limbă. Oricum, nu-l ascultă nimeni: “Sunt trist, în pomi nu-s decât frunze!»
– . Era şi ea o femeie ca toate femeili, şi… m-am băgat sub pielea ei…..Să m-ardă-ntunericu’, dac-o vezi în pielea goală, te fâstâceşti imediat… Mă uit la ea ca la soare… A pus jos … O cam doare de fătăciune.
-V-o spun p-a dreaptă, beau să nu m-apuce seara gândurile… nu se-nţeleg deloc între ele…
-Dar cine se-nţelege ?
– Suta de mii cu… Milionul!
– Ăsta nu mai vrea să-mi dea ţigările! Fir-ai al dracului, ai pus stăpânire pă ţigări? Lasă-te de fumat… Mă omoară munca, la toamnă mă găsiţi mâncat de viermi. Nicuşoare, trezeşte-te şi, hai, să muncim…
– Să… n-avem? Să nu ne-ajungem?… Fără vise, nu mai vreau vise!
– Ăsta este mersul lumii de-acuma …
– Unii, la 40, sunt la pensie! Dar ce-au făcut ăştia, război?! Şi… io?!
– Am fost la Tg Jiu, la «Infinit», dacă-mi vine boala mă urc în el, acolo… sus!
– Unde? Acolo… unde?! Departe de adevăr? Şi dacă eram acolo, ce puteam să fac?- delirează Desculţul. Soarbe din halbă şi-i rămâne multă spumă pe mustăţi. Nu se-nvredniceşte să şi le şteargă. Se uită câş. «Imi bag aparte, zice, să nu mai pui aicea nimic, ai înţeles? Ai înţeles ??» Şi se bate cu pumnul în dreptul inimii…
– Nu te mai iau cu mine, dacă-ntâlneşti un mort, tu mă laşi…
– Şi-un copil, ăla micu, spune că minţi… Toată dimineaţa am bălăngănit-o. Dă matrafoxu’ peste cap şi zice: “Să-şi facă efectu’! Am un gând, pă viaţa mea… Mamă, de ce m-ai făcut slugă la argaţi?!»
– Am fost pă… litoral, pă câmp! Lucrez la 40 de grade fără pălărie, n-am treabă io cu soarele ! S-a dus kilu’ cu ţuică…! L-am pus pe muşuroi să-l vadă soarele. Dacă nu beau din sticlă, nu mă simt sătul. Dimineaţă, la patru…
-La patru… ?!! Ce, ai înnebunit? Păi… la patru… nici nu să aia… lumina, mă!
– Ştiţi ce mă deranjează? Sculatu’! Am pus sămânţa şi, după nouă zile, nu mai ieşea. Doamne, unde ies? Mă răscoleam noaptea, ca peştele pe uscat. Tata:” Dumnezeu’ mă-ti, atâţia bani, tu ai luat sămânţa!». Şi când am văzut că a început să iasă, mi-a venit inima la loc!…
– Anu’-ăsta-s şi ploi şi căldură, lumea-i a dracului că se vaită. Sap la două rânduri, paca-paca! Am doi haraci şi-i înfig pe rând. Merg ce merg, dar ştiu şi unde-am ajuns, mă-ncurajează la –naintare…
– Eu n-aş merge la sapă nici să mă omori. Nu-i bine în ţara asta, nu-i bine nimic ! Fug, n-am ce să fac aici !
– Ăstuia-i place munca, precum măgarului… fuga ! Nu m-am băgat în cârd cu ei, stau cu mâinile-n buzunare şi…fluieră-n degete !… Viaţa este un joc de sumă nulă, prostia plus inteligenţa dau zero. Ăia care erau barbari pă timpuri, sunt astăzi cei mai liniştiţi. Am doi cai… joacă-n ham !
– Eu am… ochelari ! Nu de-alde…doctor, dar… am ! Câţi ani îmi daţi ?
– Începe cu cinci…
– Hooo, ce mult mi-aţi pus…. Mâine nu mai viu, merg la o pomană…
Ia-n gură ultima-nghiţitură şi– o ţine aşa pân- acasă. Intinde mâna la plecare şi, după ce ţi- o strânge, mai ţi- o mângâie cu cealaltă, uşor. O dată. De două ori…
– Ai trecut de patruzeci, gata, te strigă : “Boşorogule!”. Nu-mi convine să vie vârsta, că nu mai sunt bun de nimic… Mi-e frică să-mbătrânesc …
– Unii – maşini, noi… biciclete ! «Afară” ţi se dă de la început tot ce ai nevoie în viaţă, eşti motivat să munceşti- “Acolo» ştii cum e?! Masa… acia! Mâncare tot timpul pă ea, mâncare pân la Dumnezeu, nu te pisează nimini la cap: «fă aia, fă aia…» In timpurili –astea, dacă n-ai putere, până şi cu-Adevăru’ trebuie s-o laşi moartâ… Nu mai e frâie ! Dacă nu mai e frâie !…(sic !) Cu câte femei te culci ?
-Cu două! Nevastă-mea nu ştie! Ferească D-zeu ! (face semnul crucii) Să n-audă!!
– D-zeu a făcut cea mai mare prostie c-a făcut şi femeia. La femei nu merg, eu nu pot fi satisfăcut… mecanic !
-Aiurea… Dacă femeia ta cu cununie te refuză, ce faci ?
-Fie sănătoasă ! Alta !
-Ei bine, înseamnă că sunteţi doar doi…!! Am numai una, mă ! Eu nu umblu cu prostii ! M-am săturat din lipsa de ! Mă deranjează că nu vine lângă mine niciodată ! Şi nu are voie să facă chestia asta… I-am făcut preludiu toată viaţa! Ea ştie că nu pot cu altă femeie şi mă simt rănit şi mai mult. Dacă nu cu mine, atunci cu cine ? Mă –ntreabă numai câţi bani am adus…(îi sună telefonul): Nu vă supăraţi, vorbim mâine dimineaţă, c-acum am băut un şpriţ… Eu mai sper încă să vină, şi-aşa viaţa-i scurtă. Vreau în fiecare seară ! 20 de ani pe drumurile patriei ! Am împărţit banul la doi, normal că n-am realizat nimic ! Mai bine ca acasă n-a fost nicăieri. Mi-am dorit să fie perfect şi n-am avut noroc. Dacă n-am avut noroc !! Femeia urcă undeva sus de tot cu nişte probleme ale ei şi… nu mai are nevoie de noi ! Viaţa asta mă oboseşte cumplit. Vreau să tac, are careva un fermoar ?! Poate ajung şi eu s-adorm odată!!
– Du-te şi dormi 2-3 săptămâni, să te trezeşti !
– Fii, mă, respectos, nu vezi că are barbă ? Nu-i chiar atât de zdreanţă !
– …Mi-e dor de-acasă. Mergem?
– Mai stau… până stă ploaia…
-Merg să mă culc. Şi… mai văd io ! Io… are grijă ! Ne vedem tuma…mâine !
– Care-o mai trăi! Mergi si tu drept precum calul cu ochelari… Hai, ia aer!… Măcar… leagănă-te frumos !
– Ceasu-ăl bun şi Maica Domnului! Nu mă duce şi pă mine careva acasă !? Urât mi-a fost de drumu’… lung. Dacă nu beam, azi, puteam să…
Nemângâiatul pleacă pe mai multe cărări, nu stă departe, la unşpe case. Norii îşi dau mâinile şi-ntunecă zarea. Curând stropii vor face cunoştinţă cu feţele duminicalilor.
– Te-am văzut, te-am văzut !! îi strigă cineva de pe stradă.
– Când muncesc, de ce nu mă vezi !?
-Plecatul e ca mersul pe bicicletă, e mult până te sui şi iei direcţia, important e să vezi la timp gropile…
– Ăsta… n-o vede niciodată! E prostia lui că-l ţine pă dinafară !
-Aloo ! Stoop !! El e un bou !…
– Nu pot să spun că e bou, n-am de unde ! De-abi-am scăpat de focu’-ăla de-acolo. De-atâta praf şi transpiraţie, luam noroiu’ de pe burtă, ca de pe porci…. Mergea fabrica, o… frumuseţe! Am şase şepci. La pensia asta mai iau una, să fie şapte, înnoiesc dovleacul !… Am tot ce-mi trebuie. Imi place să pun şi eu acolo… tencuţ, sute la sute, mii la mii… Să număr… Dacă mă pomenesc odată că n-am, cine îmi dă mie ? Seara mai m-afum şi eu un pic ! Mănânc ce am de mâncat şi mă culc fără griji. Nea ăla cu burta mare, are gazele tăiate, cred c-o să piardă casa! In viaţa vieţilor mele n-am dat o palmă, doar am bătut obrazul. Important este să termini ce ai început, oricine începe, dar… câţi şi… termină ?! Aş vrea ca toţi duşmanii mei să spună : « Ete …n-a stat degeaba ! » Ştiţi ceva? Băutura nu ne trebuie ! Suntem în viaţă! Dacă dă Dumnezeu să trăim !…
– Ce faci mustăţeo, te-nchini ?
– Dar dreptul la viaţă avem?!
-De multe ori îmi rog moartea… Mă uit la voi.: nişte statui, ca şi mine… Ne petrecem împreună o parte din tristeţe. Vă povestesc, ca sufletului meu… Acum mă duc cu cheia asta şi când văd întunericu de la poartă… ! Nu mai mă lovesc de nimeni în curte… Cade-o frunză-n bătătură, o iau. Mai cade una, o iau şi p-aia. Nu mă gândeam să am şifonier în două uşi, curtea netedă… Merg inainte, numai cu blândeţe…Când voi muri, voi trece pe-aici să vă fac cu mâna …
– Are şi el grija lui, poţi să te bagi?
– Am visat ce n-am visat în viaţa mea : dintr-un nor a coborât un bărbat tânăr, aproape-aproape ca Isus. Doamne, Tu eşti? – am strigat. Stai de vorbă şi cu mine !! Dar El a tăcut şi şi-a luat zboru’-napoi… Mulţi, cică, nu există Dumnezeu ! Cum să nu existe Dumnezeu ?! Doamne, tare-aş vrea să te văd, şi-aş mai vrea să mă vezi şi Tu pe mine… Dă-mi, Doamne, lumină, dacă Tu crezi că n-o merit, stinge-o…
– Eu am visat că l-a călcat pă unu la cantor şi dau eu fuga să ajut, să adun firimiturile alea de oase, de creier. « Lăsaţi-mă s-adun io”, strigam… Dacă mint, să mă bată crucea pe care, iată, o fac în faţa voastră…
– M-am bătut cu ăla care-a murit. Ce, vroia să trăiască şaij’ de ani ?. Eu n-am să mor nici de-al dracu’ !
– M-a chemat să beau cu el şi-am fugit… Ia viaţa la lume de pomană. Nu-l vreau nici măcar să-mi ţie lumânarea…
-S-a bucurat unu’ şi altu’ c-a fost şi el socru mic. Puşcăriaşii ar trebui duşi într-un loc unde să muncească, dar să mănânce după cât produc, nu să-i ţinem în braţe pe banii noştri…
– Să faci infarct ?!
– Asta e vorba lui!…
– D’ăla să faci tu… !
– Mă, pun pământ pă tine. Spune-mi dacă vrei să fii mort de măna mea ! Am făcut puşcărie pe moca ! Băga-mi-aş…
Brusc se-ntorc toţi spre el cu arătătorul pe buze şi-l întrerup :
-Şşşşt !!
– Mă, vrei să te duci iar în lanţuri? Nu ne omorâ!
-Cum să nu iei foc ?! Dacă-i dau o căpăţână, moare mă-sa lângă el… “Cine n-a fost la « bulău », ăla nu e om »!
– Cât ar fi de prost, eu tac din gură, îl las să-şi tocească singur limba… A chelit degeaba, nu ştie să trăiască. S-a scos pă demenţeală. Noroc c-a avut ceva îngropat… Unii şi-au luat-o-n cap, au văzut că le merge şi merg la intimidare. Se sperie lumea de ei, se ştie că-s jmecheri, înţeapă lumea. Trebuie să ai o pornire pentru aşa ceva… Dac-ai şti de câte ori mi-am luat viaţa de la un capăt la altul…
– Eu sunt prost, mă oftic repede… A fost tare greu ’’afară”, nu-nţelegeai p-ale lor…Femeie nu vedeai, sau… dac-o vedeai, avea o basma pă faţă…. Erau câte un ăla uscat şi urât… Foarte răi, nu sunt munciţi, dacă-i puneai să lucreze, scoteau pistolul la tine ! Să-mi ardă carnea ca ţigara asta, puteau să-ţi ia zilele când vroiau…
– …Când sunt treaz, am niste pretenţii !… când nu, nu mai contează, slabă-grasă, îi beau ceaiul de pe jgheab.
– Numai să te primească şi pă tine la… căldură, nu ?
Trec doi îndrăgostiţi prin vizorul lor. Bluzica neagră, pufoasă, se mulează pe corpul zânei ce e. Are fermoare spre împărăţia braţelor, ca o ultimă îndârjire a corpului, şi spre despicătura sânilor, unde răstigneşte Isus. Prea jos, însă, prea jos…
– Mânca-i-aş faţa de dragălaşă, insa-i pă inima mea. De unde să ma uit: de sus în jos sau de jos în sus? Nu pot să-i zic « Fă »! Sintactico, scoate sânul din gura băiatului, se poate ?!
– De la o vârstă nici nu se mai sărută femeia pe gură…
– Dacă nu-ţi dă când vrei tu, degeaba-ţi dă. Să fie clar, de azi dimineaţă nu mai mă uit după femei, m-am săturat să dezbrac cu privirea.
– Nu poţi, ochiul fuge…
– Te saturi într-o zi. Ca de curve ! Să trecem de la ideal, la concret ! Măi…Sărăcie, ai şi tu casă ca mine ? Cum să ai, dacă tu … dai la mână ?!
– Pe mine nu m-agita chestia asta… Munca nu-i plătită! Hai cu mine la targă, la mămăligă friptă !
– Am ajuns om serios, uită-te la mine…
– M-am convins şi de tine, ai uitat că-ţi dădeam « Carpaţi » ? Tu eşti un… schelet îmbrăcat, un… râs ! Şi el e “om serios” ! Vezi că ţi-au căzut banii, îi zice la şto.
– Am bani de nici nu m-aplec… Cresc cum creşte aluatul…
– Nu mă face pă mine… « serios »! Noi sântem…. păduchi ! Cartierul nostru e Cartierul Păduchilor ! Cică de la… râm ne tragem! Care ieşea mai prost, era aruncat peste gard la noi… De-aia…
– Dumnezeu vă iubeşte – răsună vocea necunoscutului. Rugaţi-vă Lui şi vă va ajuta. « Tatăl nostru care eşti ceruri… »
– Tatăl nostru !? Care eşti ceruri?!.. – începe să strige Desculţul- şi-L caută pierdut cu privirea, aşteptând răspuns. « Tatăl nostru care eşti ceruri?… Tatăl nostru care eşti ceru-uri…?? ». Se urcă pe masă întinzănd mâinile-n sus, oferindu- le pentru a fi prins, se-nalţă de câteva ori, apoi se aşează în genunchi într-un gest de disperare, a plâns. Brusc se ridică şi se duce lângă un stâlp, încearcă să se urce pe el şi cade mereu. Şopteşte încontinuu : « Tatăl nostru care eşti ceruri.. ? Tatăl nostru care eşti ceruri… ! Tatăl nostru care eşti ceruri…”
– Ce-l tot sâcâiţi atâta ? Lăsaţi-L să se odihnească odată ! Faceţi bătături în genunchi, vă poleiţi cu rugăciuni, să nu vă atace Cel Rău. Dar… ce –nseamnă, oare, păcatul ? De ce n-aţi făcut ceva să-l ajutaţi pe Dumnezeu? Aşteptaţi să-I vină încă un fiu, să mai moară pe cruce?
– Forţa lu’Dumnezeu nu se ştie când va fi, numai ne-o arată ici-colo. Lumea-i pregătită pentru o sfârşeală! Or’ ardim di vii, or’ ni-nghiti apili… Und’ să te duci din faţa Lui ?!
– Există un singur păcat. Acela când faci rău altuia cu bună ştiinţă…
– Dacă Adam era treaz, nu s-ar mai fi comis păcatul… Femeia continuă să ne mpingă-n păcat şi izgonită din Rai, nu s-a-nvăţat minte…
– Tu nu minţi niciodată?
– Dumnezeu să mă ierte, mai mint şi… nu-i bine. Dacă-l văd pe Dracu,-l omor !
– E păcat şi să rămâi singur… Când sunt singur îmi vine să mă duc, să mă du-uc, să nu mai mă vadă nimini…
– Dumnezeu era singur în cosmos. Câtă eternitate a avut în faţă până s-a plictisit? N-a mai îndurat ! Singurătatea nu se poate duce la infinit. Şi ce şi-a zis : « nu mai pot să fiu singur, înnebunesc, decât să mă duc la « Nebunariu », mai bine creez omul”. Şi a urlat. O femeie când naşte, urlă. Când se creează, efortul e mult mai mare. Şi nu te-ajuta nimeni, nici măcar cu un milimetru…
– … Ii aşteptaţi în biserici pe cei neajutoraţi şi–i îndemnaţi să se roage, dar, cum ies, sunt nevoiţi să-ntindă măna şi s-adoarmă pe bănci, înveliţi cu cartoane… Trăiesc ca dobitoacele. De ce nu le daţi o ciorbă şi un amărât de pat? Pământul poate să hrănească toată suflarea, chiar mai mult…. Ar fi un efort infim să i se dea oricui o bucată de pâine… Înălţaţi biserici uriaşe pe care le numiţi Casa Domnului. Cum poţi intra în Casa Domnului şi să ţi se spună : “Dacă ai bani, este un hotel peste drum ?! »
– Măicuţa Domnului e cu noi. Eu aşa spun. Şi mă-nchin! Credinţa se ţine la inimă… Recunosc, sunt un pilangiu… nu am nici o prezenţă în faţa lui Dumnezeu. Dar… nu pot să mă las ! –şi-arată paharul gol şi chiştocul ce-i frige buricele. Cu Dumnezeu, înainte ! Care-o da înapoi, să moară mă-sa !
Se lasă încet pe genunchi şi oasele-i se ciocnesc, ca două pietre, de podea. ’’Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău… vie împărăţia Ta…”
– Am stat niţel de vorbă cu El. Două vorbe… Nu mă convingeţi să mor. !.. Îi zic aseară nevestei : « Mami, vreau şi eu niţică !!… ». « Aşteaptă-mă -n cameră », -mi răspunde, amabilă. Mă bag io în aşternut şi-aştept…Si-aştept… Ea sta de vorbă cu copiii, tot glumea cu ei, râdea de mama focului.. Si m-a luat somnu’ ! M-am trezit azi- dimineaţă că iar m-a fentat… !
– Eu, când viu acasă, pui mâna pă ea şi, gata, nu mai fac nimica, nu-i mai dau dreptu’… Mă duc la gară !
– Câţi ani ai ?
– 49
– Adică 50. Femeia n-are puterea să înţeleagă nevoile bărbatului, nu e suficient de lucidă, în schimb vrea sa ia ea toate hotărârile. Bărbatul o înţelege cu ajutorul minţii şi-i trece cu vederea multe de tot. Femeia nu iartă nimic. Nimic ! Nici cât negru sub unghie. Si nici nu acordă importanţă . Îl trimite, simplu, pă prost la culcare fiindcă nu are această… necesitate. Dacă ar vrea să-ndrepte ceva în familie, ar trebui să meargă la ginecolog. O să–i zici într-o zi : « mă duc să cumpăr ţigări » şi… fiuiit ! nu te mai întorci. Iţi iei câmpii. Nu poţi nici s-o desfiinţezi, ai nevoie de ea ! Dacă citeşti ultima scrisoare, Eminescu blestemă femeia, o termină, îi dă una-n cap !
Pe stradă- şi fac loc strigăte de disperare. Un copil rupe florile din grădină să i le pună mă-sii pe piept. « Mămicăă ! Mămică… !!!», o strigă. Le rupe întâi pe cele galbene-mpiestriţate, apoi pe cele-nalte cât gardul, daliile. Se-aşează-n mijlocul grădinii şi-o strigă acolo, unde-i plăcea ei, drăgăstoasei de flori. Acum, căt o mai vede, poti să-i spui : “nu mai plânge !? » De mâine o va striga în zadar.
– Ne ducem cu toţii pă partea ailaltă! Nu se poate să nu existe un…« dincolo ».
– Vine popa şi zice : postiţi, că, altfel, vă duceţi toţi în Iad. Pesemne vrea să ne păcălească. !…
– Dar eu… unde sunt !?
– Aţi auzit că vine ora mesei ? Am mâncat odată pan’ la două noaptea opt’şpe butuci cu struguri… Hai să mai bem ce dracu’ bem aici !…Doamne, iartă-mă, mereu zic cu « Dracu’ » !
– Mi-e necaz de cel care mâniază…Nu te-mbăta ! Nu vezi că nu-ţi stă bine să te-mbeţi ?
-Nu mi-e ruşine că mă-mbăt… Beau muierili în ziua de azi… Am să beau şi-am să beau ! – şi-si dă cu pumnul în dreptul inimii, după ce-o dezveleşte puţin. Asta-i inima lu’… Lică!. Am un deca de necazuri în faţa voastră…
Cere linişte de- ascultare…
“Prin câte-n viaţă am trecut
Am suferit şi-am tăcut…
De la viaţă pân la moarte
O secundă ne desparte.
Lume, vai..
Fir-ai tu să fii de viaţă,
Trăiesc numai din speranţă…
Am ajuns să mă –mprumut
De la cel ce n-a avut
De când mă-sa l-a făcut…”
Lasă să-i iasă fumul din gură, uşor de tot, liber, parc-ar fi luat foc pe dinăuntru. Curând nu i se mai vede capul, îl bănuieşti doar, ţinut într-o parte. I se vede numai arătătorul legănându-se după ţambal. « Hai, mă, care mai poţi ? »- se ridică şi face câţiva paşi, tacticos, pocnind din burice. Mai vin câţiva şi fac un cerc unduindu-şi lent trupurile. E curios cum de pot bărbaţii să se simtă bine fără femei !. « Io ţi-o spui omeneşte: poţi să fii cât ai fi, dacă n-ai gramu-ăla di noroc de la Dumnezeu, nu faci nimic ! » le zice supărat, în concluzie .
– Nenorocosule ! Mamă, dac-aş avea bani, aş fi cel mai nenorocit, n-aş da un ban… Mă cac pe mine de râs, de prost ce-am fost! Zicea Unu: “N-am bani.” Şi eu : “Las’ că-ţi dau eu, cât îţi trebuie?”. Mă suna lumea: ”Unde eşti? am nevoie! ”. Chiar se-ntindea coarda, vreau să zic.…Eu mă-nmoi repede… Am zis că, dacă fac o faptă bună, m-ajută şi pe mine Dumnezeu! In Ploieşti este o biserică şi este o… de-asta, unde pui un ban acolo, cât vrei. Scria acolo că, dacă–ţi pui o dorinţă…!! Să mor eu, aveam doar bani de buzunar, mă grăbeam şi n-am pus nimic acolo. Mamă, ce rău mi-a părut!
– Viaţa omului i să vedi pă faţă. Nu mă vait, îmbrăcat sunt, încălţat sunt… A fost oleacă de cruce roşie, acuma… gata ! Îl ştii pă cerşetorul de la pod, ăla ciungu’? Era clientu’ meu! Se ştia: zece mii şi o ţigare “marlboro” neaprinsă, că nu vroia aprinsă. Am aflat că-i adus dimineaţa cu taxiul în locul ăla şi-i luat, tot aşa, seara. Cică e cerşetoru’ celui cu casa aia de la gară, palatu’-ăla, dar nici prin cap nu mi-a trecut…
– Nu ma opăresc de ăştia. Nu stau bine nici cu morala, nu stau cu nimica bine, dar au dreptul să fie printre noi. Trebuiesc luaţi de mână, să li se arate mâncarea, nici măcar n-o văd.. Lumea este plină de aşa ceva. Îi schimbă numai viaţa, dacă le dă peste ochi.
– “Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta… »
-De multe ori lupta pentru supravieţuire este un pretext pentru a fi răi…
-« Facă-se voia Ta »… « Facă-se voia Ta »… îngănă Desculţul, învârtindu-se cu mâinile-ntinse, într-o piruietă bâlbâită, un fel de joc. Un joc al lui “fi’’ cu « a nu fi »… Îl prinde Iri din ameţeală.
-Linişteş-te-te… linişteş-te-te… Uite, banii… banii tăi… Banii ! Banii, mă !!
Acesta i se abandonează cu mâinile în jurul gâtului, îngânând : « Tatăl nostru care eşti în ceruri, facă-se voia ta ! ». « Facă-se voia ta… » Peste-un timp se linişteşte şi -şi reia preocuparea de a aşeza un ban peste altul.
– Oamenii simpli încearcă să-şi facă loc înainte prin haţişuri umane crescute înadins să-i ţină pe loc. Mă întrebi ce e de făcut ? M-am plictisit de idei. Gândeşti că aceşti oameni merită drepturi, sau… îţi închipui că le au ! Am văzut cum a murit Jua, conducătoarea unor elefanţi. Cum plângeau elefanţii de ea şi nu se-ndurau să se despartă… Şi a venit următoarea de patruzeci de ani şi i-a împins cu trompa să-i mâie, i-a -ndepărtat de leş. De ce nu ne iubim şi noi, aşa, oamenii? Ne-am exploatat prea tare. Ne-am exploatat în draci. Şi pentru ce ? Ca să trăiască unii numa-n plăcere ! Supremaţia… Plăcerii ! Mă întâlnesc zilnic cu acei copii care fac bolţari. Au o iadă şi mâinile… aspre de tot. Erau aşa mândri de cât au muncit! Este drept ca ei să treacă peste copilărie ? Alţii… “mondiali », cum le place să fie recunoscuţi, hiene, le numesc eu, stau pe la colţuri şi pândesc prăzile uşoare. Într-o zi, după ce va creşte iada, vor veni să bea un suc, legând-o, tot aşa, de gard, şi, la plecare, n-o vor mai găsi. Ii văd cum îşi strigă nişte adevăruri, şi… mă privesc pe mine, să fie siguri că am auzit. Îşi pun întrebarea, probabil, de ce nu sunt eu Dumnezeu !? Nimeni nu vrea să fie ca mine.
– Sunt tare trist…. Au înflorit pomii de nu să poati, au înflorit stas, şi-au căzut toate florili…
De sub pălăria desculţului se vede un ochi mare, agitat, pus parcă pe fugă, şi nu ştie încotro. Suceşte braţul ca o coasă, prin faţă . « Buf ! » Şi-ndepărtează un hăţiş ce venea ameninţător spre dânsul. Vorbeşte cu banii. « Stai în umbra ta… Lasă-mă ! Te rog, frumos ! Chiar vrei să-nveţi de la mini ?! Îţi trebuie două chei…! Ia ţinteşte, să văd ! Repede ! Ai credinţă ?! Dumnezeu este al meu».
Pauză.
Apoi, tot el :
– Şi al fiecăruia. Dacă ţine la El.
– Pă căldurile-astea, o… bere ! Aah !
– Ce-nţelegi din bere ?
– Ăăă…
– Ăăă!! Căcă-l are pă « ă » !!… Dă-mi şi mie…
– Cât e ceasul ?
-Cred că… este ! Venisem pregătit să urăsc, dar toate blestemele mi-au rămas în gât!
– (Toţi, în gândul lor) : Dacă urăşti bine, dacă nu, nu ! .
– ’’Precum în cer, aşa şi pe pământ… Pâinea noastră cea de toate zilele, dă- ne -o nouă astăzi…”
– Dă-mi şi mie! Dă-mi şi mie… întinde mâna Desculţul, şi se ridică- picioare.
– Cu mine… vorbiţi? -se sperie un nou venit, scârbit la viaţa lui de mâinile-ntinse şi de … dilii. Este nervos şi tot agită o nuieluşă. Dacă mai vedea una “aşa ’’,-i dădea o vargă ! Să se ducă la mă-sa ! Chiar aşa, dom’le, cu… dedesubtu-a lăsat-o pă stradă, să agreseze privirile oamenilor? Păi… se vedea şi că e bărbierită !
El e Nae şi bea-n picioare. Ştie că, dacă se-aşează, nu poate să se mai ridice. Glumeşte, zicând că astfel băutura-i ajunge repede la vârful degetelor bolnave. Până şi strada-i bolnavă. Bolnavă la intersecţii, bolnavă de şuşeaua mare.
– Mă chinuieşte Dumnezeu, azi e sărbătoare, nu trebuia să fac nimica…. Mă fac şi eu că dorm o oră- două, dar mă uit la ceas : « Doamne, nu să mai face ziuă odată ?». Imi pare rău că nu mai sunt acelaşi… Trebuie să fii prea om ca să rezişti ! – face un pas mare şi -aruncă mucul ţigării peste gard.
– Cu Dumnezeu vorbesc… Îl urmăresc… Cine-L urmăreşte pă Dumnezeu ? Ştiţi ce-nseamnă Dumnezeu ? Om ! Lăsaţi-mă să vorbesc. Lăsaţi-mă să vorbesc să vorbesc singur… Cad… Cad de jos în sus ! Ia uită-te–n sus până la mini !! Faceţi un bine, aveţi cumva o întrebare la dv ? Ce mic sunt ! Mai puţin decât mic ! . Poţi să stai clar ? Isus ’i sus, sau jos ?!… Atâte-am învăţat de la Matale… Ştiai ?! Am învăţat… tot. Tot. !.. Poate n-am drept la Tine, dar nu mă las…
-Am trecut odată şi-am citit : « Café Bar ». Mă, o avea băutură?! mi-am zis. Ia să intru şi să-ntreb ! Vin aici să scap de mama şi… fac şi-o plimbare ! I-am zis : « Bre, nu mai sunt copchil di ţâţâ…. » (Are 80 de ani !)… Cică să nu stau de vorbă cu ăla şi cu ăla… Dacă-mi dă omu’ norocu’, să stau ca mutu’ ?! Imi ţii matale socoteala !? Ea- zice, eu… o las !! Dar… n-am treabă… ! Mi-a luat un trening …mov !- şi rosteşte « mov » ca şi cum ar fi ceva secret, de pe altă planetă.
Cu zulufii căzuţi peste ochişorii albaştri, bagă capul pe uşă Maria, miticuţă şi dulce. Caută pe cineva cu privirea, şi-ntreabă :
– Imi dai… îngheţată ?! Am bani !
Pumnul său de şase anişori se deschide uşor şi lasă să strălucească doi bănuţi ce n-ajung.
– Mai… trebuie ! Dă-mi mie şase anii tăi…
– Ho, că-ţi mai dau !…
Şi, cu cealaltă mânuţă caută un colţ al basmalei înflorate şi dă să desfacă nodul ce-i ascunde ultimul ban.
-Lasă-l acolo… . Îţi dau numai dacă-mi promiţi ceva !
– Ce ?
-Că n-o să cerşeşti niciodată!
-Şi … dacă…. n-am ?!
Grea situaţie.
– Nevinovato, dacă n-o să ai şi n-o să ai, caută-mă !
Desculţul întinde palma larg de tot şi, ca o caracatiţă, se face una cu masa, apoi îşi trimite tentaculele, pe rând, spre pahar, îl prind uşor şi-l înhaţă, îl strâng şi nu-i mai dau drumul. Îl ridică apoi, încet, până la gură şi-l înclină uşor spre buzele temătoare de conţinutul incolor, de care se-ating, ca de o flacără. Incearcă apoi să gonească o muscă, dar se enervează şi-şi acoperă paharul cu pălăria.
-Cred că… te-ai îmbătat…i se spune.
-Norocul meu !
Şi râde. Fericit. Apoi… delirează :
– Toţi mâncau, şi pă mine m-au pus… Stai acolo-n genunchi ! Dă restu’… Ştiam ce ştiu io ! Să fie… El ?! M-am dus, m-am întors… Nu pot să ies afară ! Puţin. Şi mai puţin. Cât există de puţin ?! Ştiu, m-am uitat la Tine şi am văzut… Ne-ntâlnim… pe de rost… Nu mă-nteresează sfârşitu’… Sfârşitu’ e clar, cum sânt io!
– Doamne, fă ce vrei cu noi, dar apără-ne şi pe noi, singuri ce suntem… Dă-ne mintea cea de pe urmă…
-Ziua pe care am avut-o azi, dă-mi-o, Doamne, şi mâine…. Mai am de una ! Când mă cinsteşti ? L-am pierdut pă Boşo, mă cinstea pentru tac-su. Era chior ca şi mine…
– Când voi agonisi un ban şi nu mi-o trebui… Până la etatea asta n-ai casă şi masă … Dacă n-ai un ban în buzunar, miroşi a neam prost… La iarnă ce-o să faci ?
– Dă-o dracului de iarnă, văz io ! Azi… n-am, dar mâine…!
– (Îi şopteşte alăturatului): Zicea să-i dau un gâtar, dar…. ce,-a prăşit cu mine? Dimineaţa mă-nţeapă-ntr-o parte, mi se ia suflarea… Am fost la doctor, mi-a dat o… reţetă – şi-arată între degete o distanţă de-o şchioapă. Mâine trebuie s-o iau de la coadă. E greu tare lunea… Stiţi, eu nu- s prost, sunt doar prost îmbrăcat…. Mintea mea lucrează… Cum mă-mbrac mai nasol, mă iau gardienii la ochi, mă cheamă cu degetu’!
– Cu căciula şi vara şi iarna, ăsta-i om ?!
– « Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri… »
– Cine nu crede-n Dumnezeu, nu crede-n nimic…. Când mă rog, mă simt mai uşor… mai echilibrat. am mai multă putere… Recunosc, am uitat mai mereu de Unul Dumnezeu, dar eu cred în El. Dacă fiecare om ar ajunge să creadă, să creadă cu toată fiinţa sa, ar fi… bine. Restul e ritual. Am întâlnit un om tare credincios. Neobosit, se întâlnea cu Domnul. Îşi făcea cruci pe tot corpul, el însuşi era o cruce, o… Cruce umblătoare. Târa o raniţă plină numai cu cărţi. Şi l-am întrebat : aveţi multă credinţă, de ce nu vă… călugăriţi ? « Nu, nu am destulă credinţă », mi-a răspuns. Eram descumpănit, o ninsoare mi- acoperise toate cărările şi nu mai vedeam nimica. S-a apropiat de patul meu cu o carte. “Haideţi să vă citesc », mi-a spus. Fiecare cuvânt l-a rostit cu gravitate. Şi-am închis ochii. Dimineaţa l-am întâlnit pe coridor, într-un colţ, îngenuncheat, cu aceeaşi carte în mâini. De cât timp era acolo ?!
– Mergi în biserică. Si poartă cruciuliţa asta, o s-o simţi şi-ţi aduce-aminte…
– Nu mă simt bine printre oameni. Cu Dumnezeu mă înţeleg cel mai bine când sunt… singur. Atunci… parcă mă- ntâlnesc cu mine însumi.
– « Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău… »
Cât e de-ntinsă, strada simplilor de duminică parcă respiră un pic mai liniştită. Din când în când copilul fără mamă strigă : « Mămicaăă…. Mămicăă… » Trandafirii drăgăstoasei de ei de-abia mai ţin capul sus. O adiere de vânt îi face să tremure uşor şi, parcă le place. Necunoscutul nu mai e. Nu-şi aminteşte nimeni când a dispărut.
Maria, cu basmaua-nflorată,
cu ochi de nevinovată,
pândeşte maşina cu îngheţată.
SIMPLII
1.
Merg aşa pe întuneric. Nu mai am nevoie de lumină, nici de ploaie.
(Restul lumii, da ! )
Sunt înconjurat şi nu mi-am găsit casa.
Voi despica burta unui cuvânt
în el să m-ascund.
Degeaba facem compromis între duminicali,
Viaţa-i o luptă fără sfârşit.
2.
Simplii
sunt o specie înfrântă prin închidere.
Au refuzat să gândească.
de când aceeaşi zeamă
n-au mai avut.
Alb, deşelat, cuvântul lor-
n-au descoperit şoapta !-
îşi găseşte cuib în coarda pumnilor strânşi.
Visează şi gem de durere –
li se tot fură cartofii de pe tarla
cu paznici cu tot.
3.
Soarele-i divale
când apare
Omul- Zdreanţă.
Are cinci lei şi-i bea.
– Dacă mai bei, o să te ia dracu’ !
– Mâncaţi pomană !
Viaţa nu contează pentru cel care nu ajunge nimic.
Dă pălăria pe spate şi se uită lumea la el.
Soarbe încet o înghiţitură
şi-o plimbă prin gură
până uită de ea.
– Bună mai e carnea de căprioară !
-De unde ştii ?
-Spunea un călător,
c-a mâncat un vânător…
4.
Iată,
Strada-i năvălită de atâţia şi atâţia
Liniştiţi.
In ruleta vieţii-s cei rostogoliţi.
Netrăitule,
Urcă şi du-te,
Poate vei fi prezentat
Celor care conduc lumea.
Cât vezi cu ochii
Raiu-i tulburat de om.
Dumnezeu este o căprioară
Mai mare