Poate aş fi dură dacă aş spune că noi românii nu ştim să ne distrăm. Nu ştim să ne „coborâm” la mintea celor mici şi fie, doar pentru o zi să trăim într-o lume a viselor şi a copilăriilor, unde toţi putem fi un personaj dintr-o poveste sau chiar unul imaginar.
De Lăsatul Secului, am avut bucuria să fiu în Germania, avându-se în vedere că Paştele la catolici este cu o săptămână mai devreme decât la ortodocşi. Acolo, majoritatea locuitorilor ştiu să întâmpine acest eveniment cu mult fast, dar nu în ultimul rând cu bucurie. Zecile de maşini ornamentate, diverse firme care ştiu să se respecte făcându-şi reclamă într-un mod elegant, sponsorizând cu dulciuri şi defilând în faţa miilor de copii şi adulţi îmbrăcaţi de sărbătoare erau „inima” acestui carnaval superb.
Într-adevăr o atmosferă de nedescris. Balerine, clovni, copiii micuţi deghizaţi în personaje hazlii, cât şi în diverse personaje din poveşti, aruncau cu bomboane şi zeci de kilograme de confeti.
Această paradă se ţine în fiecare oraş mai mare din Germania, iar defilarea durează câteva ore. Toată lumea dansează, cântă, aşteptând ca întreaga coloană să treacă prin faţa lor. Cei adulţi primesc pahare cu vin fiert, pentru a se încălzi, iar micuţii aleargă după bomboanele aruncate într-o continuă competiţie de a strânge cât mai multe.
După toată această sărbătoare, toţi se retrăgeau spre casele lor, lăsând în urma lor o mare de mizerie ce consta în confeti, baloane, bomboane strivite şi multe altele…
Am rămas puţin pe gânduri, deoarece ştiam că neamţul este gospodar, aşa că, acea mizerie nu avea să rămână aşa pentru mult timp şi aşteptam ca cei care se ocupă de curăţenia oraşului să facă ordine.
În mai puţin de o oră, întreaga stradă era plină de cetăţeni ai oraşului care făceau curăţenie, spre surprinderea mea, unde mă aşteptam ca cei angajaţi de către primărie să facă acest lucru.
M-am dus la o doamnă, trecută bine de vârsta a doua şi am întrebat-o de ce fac ei curăţenie, iar răspunsul ei a fost, pe cât de scurt, pe atât de neaşteptat: ”E plăcerea mea să fac curat, deoarece şi eu am aruncat cu confeti”.
După numai câteva ore, strada arăta impecabil, nelăsând impresia că pe acolo, în urmă cu doar câteva ore a fost un carnaval.
Dar acum, să revin la ce am spus la începutul acestor rânduri, adică: ”noi nu ştim să ne distrăm”. Distracţia a ajuns în stadiul de a asculta manele, a ne da în spectacol prin beţie şi eu mai ştiu cum…
Noi nu ştim oare să organizăm diverse evenimente, unde atât cel adult, cât şi cei mici să meargă împreună?
Singurele momente când am văzut vâlcenii strânşi într-un singur loc este ziua oraşului nostru şi… noaptea de Inviere…
Unde sunt tradiţiile noastre de sărbători? La acest carnaval, am fost întrebată dacă noi românii avem un carnaval. Nu ştiam ce să zic, dar în acele momente mi-au venit în memorie obiceiurile care există în partea moldovei de sărbătorile de iarnă şi le-am răspuns că avem, dar în luna decembrie…
Unde sunt tradiţiile noastre? Unde sunt românii noştri cu sufletul deschis? Am adoptat ziua de 14 februarie de la americani, oare nu vom putea adopta şi un carnaval?
În goana spre Uniunea Europeana am uitat de toate, dar trebuie să luăm exemplul statelor vecine, care tocmai au intrat în Uniunea Europeana şi nu şi-au lăsat tradiţiile deoparte.
Dar cred că deja am pretenţii cam multe, nu-i aşa?