Tu suflet trist ce plangi mereu,
Ce cauti dragoste-n infern,
Ai aparut in drumul meu,
Sa ma incanti cu-al tau poem…
Si ma inalti cu-a tale versuri
In Paradisul plin cu flori,
Ma faci sa rad cand viata-i trista,
Imi dai aripi inapoi sa zbor.
Tu ai venit pe-acest pamant
Sa-mparti iubire la pagani,
Sa ii inveti prin poezie
Ce-i aia dragoste si armonie,
Dar cei ce trebuie n-aud…
Nu vad…
Nu simt…
Nu sunt……
…….cum ai fi vrut tu ca sa fie.
Si-atunci te-ntreb:
“De ce o viata in nefericire?”
Te chem acum sa vii la mine
In lumea vesela-a copilariei,
Sa uiti de lacrimi, de durere
Sa canti in strunele placerii!!
Pe nori de lacrimi sa calcam,
In urma lumea rea sa o lasam,
Sa te imbrac in zambete si bucurii,
Ce-i aia viata grea…..sa nu mai stii !!!!!
Te chem pe tine suflet trist…………..
Sunt inca-n dubiu: e voie oare sa scrii ecouri negative la cretiile literare?
Daca da, apai aicea-i locu’: Georgiana, nu tot ce sboara se si mananca. Poesia nu “sta” in cuvinte frumoase. Poti alatura cuvinte frumoase si sa-ti iasa un ghiveci. Cum a si iesit de altfel…
Da’ chiar asa: pe cand se va introduce oare o rubrica de critica literara, ceva de jenu’ “Posta Redactiei”? Asta ca sa nu va puneti cu totii in CV ceva de jenu’ <>..