Saturday
9:00 AM
O zi de lucru obisnuita ca oricare alta. Clienti, diverse solicitari, detalii specifice pentru fiecare in parte.
Nimic iesit din comun, cu exceptia telefoanelor insistente ale unui client putin mai neobisnuit, care nu reusea sa repereze sediul… Ajutat de binevoitoarele mele indicatii, intr-un final ne intalnim, discutam, (re) negociem, perfectam documentele. Iese pe usa, multumit.
15:00 PM
Ritmul de lucru alert din cursul diminetii si pranzului se mai domoleste. Atmosfera placuta de dupa amiaza se instaleaza si in biroul meu, ma las alintata de adierea placuta ce patrunde prin deschizatura ferestrei… si visez cu ochii deschisi … la …o seara de poveste…
17:30 PM
Ma pregatesc deja sa finalizez ziua de lucru, inchid corespondenta, strang dosarele aflate in dezordine pe tot biroul, revizuiesc agenda pentru a doua zi….cand….
Suna telefonul; nimic deosebit…
Raspund. O voce tanara, suava si extrem de feminina (as zice placuta chiar, daca n-as fi sesizat dintru bun inceput, tonul vadit nervos):
– “Ce faci iubito?!”
Incerc sa-mi revin, caut cu infrigurare in minte orice posibila conexiune: clar! Nu avea cine sa mi se adreseze asa, mai ales o femeie! Raspund uimita, incercand sa-mi pastrez tonul politicos:
– “Cu cine doriti, va rog?”… “cred ca ati gresit…”
– “Ce faci iubito?!”, continua vocea, pe care o simteam din ce in ce mai iritata…
– “Nu cred ca va cunosc, daca binevoiti sa-mi spuneti cu cine vorbesc…?”.. uimirea mea crescanda cred ca a simtit-o si interlocutoarea, caci…
– “Cum nu stii cu cine vorbesti?! Nu ma cunosti?!” susura din nou vocea…. Era din ce in ce mai amenintatoare…
– “Stimata doamna, recunosc si imi cer scuze anticipat, ca nu va (re)cunosc!” spusei eu, sperand ca totusi imi va face onoarea de a se recomanda…
O injuratura neaosa, romaneasca, ma izbi direct in timpan. Imaginati-va! din curiozitatea mea in incercarea de a afla identitatea interlocutoarei, am cazut in alta enigma, ce Doamne iarta-ma o fi avut cu mine?! De mi-a aplicat asa un tratament privilegiat…. Culmea! (si e culmea pentru mine, credeti-ma!), nu m-am enervat, misterul era prea mare…
– “Sarut mana, Cristina!”, aud imediat o voce de barbat, in acelasi telefon care culmea: imi era cunoscuta! chiar foarte cunoscuta, o aveam inca stocata in memoria auditiva…caut.. caut.. caut….stop! am gasit:
– “ Buna ziua, stimate domn G.!” era clientul insistent de dimineata!!! Imaginati-va variatiunea momentului…
– “Sarut mana si imi cer scuze, imi cer scuze, sotia mea a facut o criza de gelozie si voia sa vada al cui e acest numar! Stiti, asa e ea…. Va rog iertati-ma, stiti o criza de gelozie….”
Tonul barbatului era totusi calm, la locul lui, ca si cum crizele dumneaei erau ceva cotidian…
– “Stimate domn, puteati sa justificati cu diverse documente, in care apare inscris acest numar de telefon, insotit de multe alte date, astfel incat doamna si-ar fi dat seama cui apartine numarul…” in mintea mea era deja un amalgam: uimire, mirare, stupoare, revolta, curiozitate….
– “Stiu, si asta incerc sa fac acum!”, imi replica mai departe barbatul, „dar… „, si reincepu cu un alt lung sir de scuze…
L-am lasat murmurand in receptor si am incercat sa inchei conversatia cat mai diplomat:
– “La revedere, va urez o zi buna in continuare, sper sa nu mai am parte de asemenea incidente!”
18:00 PM
Efectul convorbirii telefonice inca mai persista in mintea mea. Oricum, era apogeul zilei de 23…si totusi…
Imi strang lucrurile, imbrac jacheta ce ma astepta cuminte pe umeras, imi asez geanta, arunc o ultima privire, de control si ies pe usa. Gata, imi zic: s-a terminat!
Cobor, deschid masina, pornesc, demarez, ma inscriu in trafic. Ma indrept spre casa, revizuiesc in minte lista de cumparaturi pentru acasa, lista dictata telefonic cu cateva ceasuri inainte, de catre ma cherie mere.
Trafic infernal, de inteles la acea ora, cand toata lumea se grabeste spre casa. Stop! Rosu.. la semafor, opresc regulamentar si incep sa numar secundele….pana voi avea din nou.. unda verde…
Surpriza! De cealalta parte la doar cativa metri distanta, in fata mea, la volanul unui autoturism, un ex-partener … de afaceri…avusesem o relatie longeviva, rezultate fructuoase, realizari spectaculoase.. toate acestea in trecut… Ne intersectam privirile pret de cateva secunde, ne examinam reciproc, chiar daca ne straduim sa nu se observe…
Tipatul strident al claxoanelor m-a facut sa tresar… se facuse verde… de mult… A-ntaia..demarez usor, cu un aer preocupat…o senzatie de usor disconfort /nervozitate(sau „gelozie!”) se strecurase acolo undeva.. intr-un colt al mintii.
Poate din cauza ca acest ex-partener evoluase in timp, peste limitele predictiilor mele, poate din cauza imaginii sale frumos lustruite (in spatele careia stiam bine ce se ascunde), poate din cauza ca era la volanul unui autoturism identic cu al meu… poate ca…. poate ca….