E simbata si inceput de aprilie. Aterizez la Montreal lasind in urma Florida si tropicele. Ninsoarea si ploaia amintesc Bacovia, dar luminile abundente, veselia orasului Mont Royal te fac sa uiti dimensiunile nordului si orice tristete.
Sebastian, fiul meu, ma intimpina si ne indreptam spre Downtown Montreal. In urma cu exact 15 ani aveam sa sosesc in acelasi aeroport ca proaspat imigrant incepind o noua viata. Orasul imi devine un loc aproape natal– conglomerat al zecilor de culturi si rase. Ce este noua lume? Montrealul, unul dintre orasele cele mai vechi ale Americii (fondat in 1642), pastrator al lumii medievale tirzii, al unei franceze arhaice de expresie quebecoaza se imbina cu zgirie-norii de peste 30 etaje si cu influenta New York-ului, nu prea departe geografic pe coasta atlantica .
E inca iarna! Marele poet poet quebecoaz Felix Leclerc (1914-1988) scria despre provincia francofona: “Nu e o tara , ci o iarna.” Contrar lumii scandinave cu un procentaj alarmant al sinuciderii si al starilor depresive, spiritul montrealez abunda in in acea ”joie de vivre” reincarnata in restaurante, baruri, bistrouri, parcuri de distractie, femei elegante si cu solduri matasoase. Iarna prelungita timp de 5 luni pe an calendaristic nu mai este o povara locuitorilor mereu in petrecere. Viata palpita in centrul orasului, mai ales in Place VilleMarie, un pasaj subteran intins sub nivelul zero al marii la citeva etaje, si pe citiva kilometri de la o linie de metrou pina la alta. Magazine, boutique –ri, baruri, institutii bancare si chiar Gara Centrala – nod de cale ferata intre Toronto – New York isi cinta triumful asupra gradelor Celsius coborite sub zero. Colosul montrealez poarta marca nesupunerii si a nonconformismului, mostenirea franceza isi spune cuvintul de mai bine de trei secole. S-au scurs etape de lupta impotriva suprematiei anglofone; a urmat o revolta fata de perioada guvernarii lui Duplesis – perioada de autocratie catolica; au urmat greve frizind protestul fata de scumpirea tabacului; in 1995 intentia de separare de restul Canadei. Bisericile catolice vechi coexista cu noile cladiri uriase, strazile vechi pietruite, podurile noi, autostrazile se scurg in geamurile – oglinda, compunind o fotografie ireala.
Colina cu numele de Mont Royal se ridica la peste 200 de metri si domina cu un crucifix iluminat in lumini albe, dar putindu-se schimba in rosu, albastru, galben si mov. Crucifixul, inaugurat in 1924, a fost convertit la fibra optica in 1992. In aceste zile crucifixul este aprins in mov, in semn de doliu dupa trecerea in nefiinta a Papei. Desi Montreal este francofon procentul vorbitor de franceza este 39%, cel anglofon de 9%, iar restul procentelor de alte graiuri.
Trecem prin cartierul Cotes-des-Neiges, intilnind evrei, tamili, metisi, jamaicani, haitieni, africani, italieni, rusi si bineinteles romani. Lumea isi duce viata impreuna, gasesti mincaruri specifice, porturi vestimentare, muzici si totul se deruleaza in armonie multinationala unica, fara prejudecati si fara conflicte rasiale. Aceasta este reusita federalismului canadian!
Comunitatea romaneasca si-a amplificat prezenta aici intr–o progresie uimitoare, mai ales in ultimii ani cu tineri sub 30 ani. Programul de imigrare canadian este bazat pe indeplinirea unui punctaj bazat pe virsta, experienta de studii si profesionala, cunoasterea limbii engleze sau franceze, statutul marital si dosarul criminal al aspirantului la rezidenta permanenta. Exista in Montreal trei biserici romanesti, din pacate comunitatea romaneasca nu ofera exemplul unei minoritati unite si omogene.
In aceeasi zona intram in magazinul numit Bucuresti. Dezordinea raioanelor, standurilor si aspectul usor neingrijit al patronului ne aminteste de magazinul satesc (cooperativa cum i se spunea pe vremuri parca); absenta normelor elementare de curtoazie negustoreasca ne surprinde, ne intriga. Trecem cu vederea si ne bucuram de apa minerala Borsec, de zacusca, de cirnatii ardelenesti, de compotul de visine. Situatia este salvata de prezenta unei tinere vinzatoare cu accent placut romanesc; zimbitoare, ne serveste produsele cerute, in timp ce alte angajate isi continua chatul traditionalo-tzatzesc ca in alimentarele de altadata. I-am intins cinci dolari tinerei (bacsisul s-a impamintenit pe continentul american ca semn al recunostiintei si generozitatii fata de serviciile ireprosabile), gestul nostru a surprins-o si, imediat prezenta taioasa a patronului ne mentioneaza ca nu e avenit sa oferim bani angajatei lui. Am iesit cu un usor gust amar, Sebastian bombanind mai mult in limba romana….
Trecem pe Blv Queen Mary si apoi pe o strada Clanranald.
– Tata, in casa asta a fost un restaurant romanesc, iar patronul era unul din Romania si cautat de Interpol…
Desigur, stiu al cui fusese restaurantul, numit Chateau de Dracula, acum o cladire in paragina si cu geamuri sparte si in curs de a deveni un studiou de masaj. Prin noiembrie am urmarit un interviu luat lui Fane Spoitoru si sotiei lui, pe unul din canalele de televiziune romanesti (la Nasul parca) in care raspundea moderatorului si publicului in direct ca el “marele om de afaceri “ (deportat de catre autoritatile canadiene) traieste inca din veniturile restaurantului – inchis la ora interviului, deci nefunctional.
Intram in orasul vechi, Le Vieux Port de Montreal si revad cladirea Muzeului de Istorie Pointe-a-Caillere, o constructie bizara in forma de ambarcatiune si situata pe malul fluviului Saint Laurent. In urma cu ani lucrasem ca bucatar si preparator pentru bufete si ocazii festive in restaurantul muzeului. Linia si fiinta arhitecturala a edificiului apartine marelui arhitect de origine romana Dan Hanganu, personalitate mondiala, ce avea sa infrumuseteze peisajul citadin al Canadei prin nenumarate proiecte. Fluviul Saint Laurent imparte Montrealul in doua parti distincte: La Rive Nord si La Rive Sud, intre ele rasarind o insula similara Insulei Mari a Brailei si pe aceasta insula te frapeaza citeva cladiri trapezoidale rimind cu cele din Olimp, Constanta. Arhitectul roman a reusit sa extinda cu succes originalitatea formelor impunind-o intre apele marelui fluviu canadian. Dan Hanganu incinta prin eleganta si distinctie nobiliara vorbind o romana impecabila. Avea un birou de lucru chiar in interiorul Muzeului de Istorie unde lucrasem si eu ca bucatar. Am trecut de multe ori pe linga el salutindu-l in franceza, si niciodata in romana. Intr-o buna zi impins de un manager, gasind minunata existenta a doi romani in acelasi loc, foarte incurcat si timid, in uniforma de bucatar (caci de poet nu exista) m-am adresat Domniei Sale, mai mult obligat. Inaltimea personalitatii si a locului sau in Canada, in lume ma minimalizau si eram convins de pozitia mea modesta. Mi-a strins mina prieteneste, si s-a aratat mai mult decit amabil, incintat reusind printr o arta rara al celui ce stie sa si coboare la alte nivele, sa-mi inlature stinjeneala.
A trecut ceva timp si iata-ma in Montreal sarbatorindu- mi ziua de nastere, un alt an peste patruzeci si nu stiu: Am ajuns aici ca turist american sau ca un fiu intors in orasul unei parti a tineretii mele; orasul copilariei fiului meu si al adolescentei sale.
-Tata, am ajuns! Vocea lui Sebastian ma trezeste din reverie.
– Am ajuns unde? Acum fiul meu conduce automobilul asa cum in urma cu ani il conduceam eu prin Montreal, el tinc abia sosit din Romania prin reintregirea familiei. Eram parcati in fata unui pub irlandez Brutopia unde berea se filtreaza si se produce pe loc. Exista multe feluri de bere si chiar cu gust de smeura, beri exotice intrecind poate si gusturile cele mai curioase nemaitrebuind sa bem bere doar la Oktoberfest, in Muenchen. Localul este intesat de trubaduri moderni si tineri intrecindu-si talentul pe scena: muzica irlendeza, balade, blues si rock , totul sfirseste prin aplauze si strigate frenetice. “HAPPY BIRTHDAY TO ME”, imi spun cu regret ca viata trece asa de repede si mi privesc fiul alaturi de mine si cit de mult mi as dori sa-l am pe tatal meu aici inchinind si el un pahar .
– Hai sa ne mai sfadim o data! Incerc sa-i traduc expresia in engleza sau in franceza amintindu-i ca aceasta expresie o port cu mine si e mostenita din tata in fiu de generatii.
A doua zi ne indreptam din nou spre aeroport. Muzica lui Vangelis trepideaza automobilul in decibeli obraznici. Nu ma deranjeaza.
Schimbam CD-ul de aceasta data cu un cintec adus lui Sebastian din Romania: “Nu ma bate, Doamne, rau / Ca sint si eu copilul tau !”
In timp ce Montrealul aduna mii de pelerini indoliati dupa moartea pontifului de la Vatican, alti 250 mii de studenti sint in greva protestind fata de masurile restrictive legate de niste reduceri de ajutor financiar acordate studentilor. Sebastian face parte si el din grupul de protestanti nemergind la cursuri – totul ramine in urma de acum si eu ma intorc spre locul de imbarcare US AIR directia Fort Lauderdale. Nu mai intorc capul spre masina demarind din nou spre Montreal. E greu sa-ti ascunzi lacrimile.