Mag(g)ii demnitatii
Scandalizabilul se si scandalizase (evident!) – ideea ca istoria, vazuta ca un sir de crime sau de tradari, nu-i placea; asa ca a fluturat mina undeva prin aer si mi-a aratat crucea unei biserici: vezi aia?
Noroc ca-s miop.
Inca miop, adica – lucru care-mi permite sa nu vad prea in detaliu mizeria din jur.
Pin’ la cruce (ca erau vreo trei biserici) mi-au ramas agatate privirile de inima lu’ Maggi – si l-am facut terci pe dom’ profesor cu teoriile lui cu tot cind i le-am aratat; da tu le vezi pe alea? Si-am fluturat si eu mina, aiurea, spre ferestrele din jur.
Omniprezente. Pe termopane, pe ziduri, pe orice – pina si pe geamurile unui sediu de partid: Maggi – supa cubica care-ti face viata fericita. Viata asta. Viata „ailanta”, cum spune dom’ profesor, ti-o face fericita politaiul transcendentei, domnul nostru Dumnezeu – daca nu ti-o face cumva iad ca n-ai fost cuminte.
Si uite-asa, in frumoasa zi de primavara cind au inflorit oleaca copacii in orasul asta prafuit cu ciudatenii, am avut senzatia ca ma string (bruscamete!) ciorapii – aceeasi pe care am avut-o cind, agatat de un cutitoi, alergam dupa un porc si se uita ala la mine de parca voia sa ma inghita. Supa noastra cea de toate zilele are legatura cu Biserica autocefala romaneasca. Dixit!
De ce?
Ca amindoua se bazeaza pe credintele fundamentale ale unui popor indobitocit de traiul greu, de adevarurile „capul plecat sabia nu-l taie”, de taxe, de idioti, de mafioti, de ultimii 500 de ani de istorie scrisa cu biciul pe spinarea taranilor sau de teribila masina de aruncat banii pe fereastra (fereastra lor, fara Maggi) numit parlament. Romanii cred; in Dumnezeu, care o sa ne scuteasca de tot soiul de dracovenii, dupa viata asta – si, in viata asta, in ceva mai nou, in sacul cu bani
care, gratie lui Maggi, o sa-i scuteasca de durerile tranzitiei ceva mai rapid decit pe altii; altii fiind loserii care nu si-au lipit inimioara-n geamuri.
Chestie de semn – si semnalizare. M-am uitat in jur – Maggi si cruci. Nu la fel de raspindite ca hidrogenul si prostii; dar nu mai e mult.
Si ce se semnalizeaza?
Ca sintem credinciosi? Desigur. Atit de credinciosi ca ne ingropam de vii batrinii, dar construim – din 100 in 100 de metri – biserici; pai, belele sint, absolventi ai teologiei sint, inca cu duiumul, comertul cu agheazma e infloritor, iar poporu’ vede draci* acolo unde nu-i decit prostie sau ghinion curat.
Ca sintem luati de prosti? Cu siguranta. Cum va spuneam, m-am uitat la porcu’ ala (avea peste 100 de kile) si mi-l imaginez acum, cu urechi, codita si copite inghesuit intr-un cubulet (maggi). Ei bine, dar cum Romania este tara vacilor albastre care, cu coada-n vint, sint suficient de inteligente incit sa dea lapte numai dupa sedinta de masaj, asa poate intra si-un porc de 100 de kile in cuburelele alea. Sau o gaina, inzestrata cu pene, cioc si gheare. Vorba lui feciora-miu – da’ penele unde-s? Da’ guitzatu’ prin ce E-uri l-or fi bagat?
Ce mai semnalizeaza romanii?
Cu siguranta, un roman intreg – si, credeti-ma, ar trebui un regiment de psihiatri si citeva biblioteci de psihologie sa explice, pe de-a-ntregul – ce mai semnalizeaza romanii cu semnele astea doua.
Pe mine, cum v-am zis, au inceput sa ma stringa ciorapii, rau de tot. Mai ales de cind, mergind prin oras si uitindu-ma la mirajul bunastarii ivite peste noapte la ferestra vecinului (unul din candidatii la fericire), imi tot vin in minte vorbele taranului care i-a facut, pina la urma, felul porcului de care v-am tot zis: „din porc – care-i ca omu – se foloseste totul. Absolut totul, e fantastic. E cel mai grozav animal”.
Sint convins…
Ma uit la Maggi si-mi dau seama ca, din porc, guitatul e cel mai scump…
* Mi-e si mila de dracii astia, zau asa. Nici dracii nu mai sint ce-au fost… Acum 30 de ani, „te ia dracu” baga in boale juma’ din copii cartierului – care-si faceau dupa aia, in parcul din spatele blocului, ritualuri secrete ca sa scape de blesteme. Acum, un „te ia dracu” sau „o dat dracii in tine” s-ar traduce in fraze in care au loc cuvintele SIDA, virus, datorii sau politie.
Saracii draci…
Bine subliniata chestia cu supa cubica, insa nu inteleg ce anume vreti sa spuneti in legatura cu Biserica si aluziile fugitive la credinta. Sa inteleg ca puneti un semn de egal intre mirajul supei maggi si credinta reala in Dumnezeu? Ar fi pacat sa afirmam acest lucru pe seama romanilor, in general…
ce vreau sa spun e ca ar trebui, ca popor, sa vem ceva mai mult discernamint in cazul promisiunilor. maggi e doar un exemplu; alegerile – un altul, poate mai elocvent.
cit semne, in mod evident NU pun egal intre credinta si biserica.
Ati vazut filmul „8 si jumatate” al lui Felini? Daca nu, va sfatuiesc sa il vedeti, contine intrucatva raspunsul la problema dv. interioara (caci interioara este). La un moment dat personajul principal (regizor celebru) are o intalnire cu Papa. Ganduri, idei, framantari, ce sa ii spuna, ce sa ii ceara, rudele cerandu-i si ele interventii etc… Se apropie momentul, are loc intalnirea…tacere…apoi ii vin automat pe buze singurele cuvinte:
„io no sono felice”
Raspunsul nu se lasa asteptat prea mult: cine ti-a spus ca poti fi? In afara Bisericii nu poti fi fericit.
Imi place ce faceti.Scrieti adevarul si faptuiti binele. M-ati surprins. Nu credeam ca va apare ceva atat de viguros in acest jurnal. Am inceput sa prind curaj vazand asa ceva.
repet: NU pun egal intre credinta si biserica. cred (inca) in cinste, curaj si munca. dupa cum nu cred ca institutia numita „biserica” imi poate oferi fericirea. pe de alta parte, cred ca toate problemele (ale mele sau ale oricui) sint, pina la un punct, interioare. si (sa-mi fie iertat) nu doresc sa fac comentarii poate acide, poate deplasate, asupra rolului bisericii in viata noastra cea de toate zilele. as aminti, fie si involuntar, de mii de crime.
si iarasi repet – noi cu totii, ca popor, ar trebui sa muncim un pic mai mult la crearea a ceea ce s-ar putea numi, dupa zeci de ani, „subconstient colectiv” – dar unul in care sa isi aiba locul notiuni de genul celor pomenite; si nu sa ne canalizam energiile sau imaginatia in directii sugerate de promisiunile lui Maggi sau ale bisericii sau ale politicienilor. La urma urmei, singura diferenta dintre actul cersetoriei si semnul din geam o face doar gestul.