Ecce Homo – Iata Crestinul –
„Intru vesnica
amintire a celui care
a fost, este si va fi
Sfintul Parinte
Karol Wojtyla – Papa Ioan Paul II”
Precum atitia si atitia oameni din lumea larga, l-am intilnit si eu pe Papa Ioan Paul II.
Si nu-l voi putea uita vreodata. Mi-e martor bunul Dumnezeu.
Intotdeauna, de la oarecare distanta, Papa Ioan Paul II iti aparea launtric astfel incit, fara sa vrei suspinai inevitabil: Ecce Homo! In clipa in care ajungeai sa-i intilnesti Lumina privirii, sa fii iertat de zimebetul sau bun si apoi sa-i simti pe crestet mina din Duh Sfint – iti sopteai intru tainica pace si fericire: Iata Crestinul!
Intre cei care l-au intilnit pe Papa Ioan Paul II, se povesteste ca, nu cu mult inainte de moarte, i s-ar fi pus aceste trei intrebari :
Cum defineste un om sfint?
Ce inseamna viata de dupa moarte?
Ce rugaciune recomanda fiecarui om?
Iar Papa Ioan Paul II a raspuns fara ezitare, domol, cu blindete si simplitate, dar zimbind cu anume tilc astfel:
Mmm-da: Omul sfint….
Prin existenta oamenilor sfinti se recunoaste omul ca fiind sfint. Si astfel se recunoaste existenta divinitatii. Si, pentru mine ca si crestin, existenta Lui Dumnezeu, precum si a Lui Iisus Christos intru Sfintul Duh. Caci recunoscindu-se si astfel divinitatea, se recunoaste insusi omul ca fiind divin.
Pai, viata de dupa moarte…, viata vesnica, moartea ca moarte… Despre acestea toate, iata deci:
Dacă viaţa de după moarte ar fi doar această viaţă din nou aceeaşi, cu alte cuvinte, dacă după moarte, reînviaţi am duce o nouă viaţă tot ca aceasta, schimbând-o doar în mai bine sau în mai rău, la nivel de percepţii şi concluzii individuale, dar şi colective, atunci, jertfa Domnului Iisus Christos nu s-ar mai justifica în nici un fel.
Implicit, nu s-ar mai justifica jertfa Lui Dumnezeu Însuşi prin sacrificarea deliberată a Fiului Său Unul şi Unul născut, Iisus Christos.
S-ar pune la îndoială curând, fără ezitări şi fără şanse de convertire, sau reconvertire, existenţa Lui Dumnezeu…
Această „înviere” ar deveni inevitabil, o zadărnicie fără de sfârşit.
Viaţa de după moarte ar deveni astfel paradigma farselor sinistre.
Din fericire, nu este aşa!
Căci aşa cum Dumnezeu este Cel care este – ca o consecinţă directă şi ireconciliabilă – viaţa de după moarte este altă-viaţă.
Despre care ştim în adevăr omenesc, doar atât: că există şi că e veşnică.
Adică, nu ştim nimic.
Despre care simţim în adevăr omenesc, doar că ne sperie. Adică, n-o dorim.
Dovada?
Cât de simplă este – iat-o: lupta pentru păstrarea şi prelungirea sine die a acestei vieţi.
Una, cea pe care-o înduri. Aşa cum este ea pentru fiecare dintre noi. Bună sau rea.
Ce înseamnă asta?
Lupta pentru amânarea infinită a morţii.
Însă, dacă s-ar accepta, apoi înţelege, apoi simţi, apoi îmbrăţişa cu inima deschisă şi curăţită aceste cuvinte ale Domnului Iisus Christos:
„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17/3),
fiindcă:
„Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17/ 22, 23), atunci cu siguranţă, acea altă-viaţă ar deveni ţelul suprem al acestei vieţi.
Cât despre moarte?
Ar fi, într-adevăr, doar o trecere.
Iisus Christos precizează:
„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea.” (Ioan 16/33)
E simplu – recomand oricui aceasta prima parte a Rugaciunii pentru Pace a Sfintului Francis de Assisi:
Doamne – fa-ma instrumentul Pacii Tale!
Acolo unde e ura – ingaduie-ma sa seman dragoste;
unde e ofensa, pagubire sau ranire – iertare;
unde e lipsa de nadejde, disperare – speranta;
unde e intuneric – lumina;
unde e tristete – bucurie;
unde e indoiala – Credinta.
Asa se povesteste, printre atitea alte legende, despre Papa Ioan Paul II.
Precum atitia si atitia oameni din lumea larga, l-am intilnit si eu pe Papa Ioan Paul II, care mereu a ramas neschimbat cu sine –insusi, Parintele Karol Wojtyla.
Intotdeauna, de la oarecare distanta, Parintele Karol Wojtyla iti aparea launtric astfel incit fara sa vrei suspinai inevitabil: Ecce Homo!
In clipa in care ajungeai sa-i intilnesti Lumina privirii, sa fii iertat de zimebetul sau bun si apoi sa-i simti pe crestet mina din Duh Sfint – iti sopteai intru tainica pace si fericire: Iata Crestinul!
Fii binecuvintat vesnic Sfinte Parinte Karol Wojtyla – Papa Ioan Paul II.
(4 Aprilie 2005 / Boston )