Bradul isi duce verdele
ca pe un doliu continuu,
dupa plecarea zapezilor.

mangaiere i-a fost neaua alungindu-si privirile si trupul peste cetini,
durere ii e acum versantul amputat – e ca si cum treci prin orasul amandorura
sau asculti muzica de unul singur.

– Neaua inselatoare dispare intr-o zi de martie,
bradul inchide genele precum soldatul uitat
tocmai la lasatul infloririi
peste lume.