caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Despre femei si muzica

de (28-3-2005)

… Patroana muzicii, Sfânta Cecilia, moarta decapitata la Roma în anul 232.

… SHOPENHAUER spunea ca muzica este „esenta intima”, pentru NIETZSCHE muzica este „pasiune”, pentru FREUD „dorinta”, pentru STENDHAL „hrana sufletului”, iar pentru SHAKESPEARE- „hrana dragostei”.

… Din antichitate femeile cântau la harpa, lira, tzitera, orga portativa. Un tablou din secolul XV intitulat „le Champion des dames” semnat Martin Lefranc, reprezenta noua femei dând un concert cântând la flaut, toba, trompeta, orga portativa, lauta.

… Începând cu secolul XII, majoritatea muzicienilor erau instruiti de profesori în cadrul catedralelor, devenitnd adevarate centre intelectuale si uneori chiar universitati, dar femeilor le era interzisa participarea.

… În secolul XVII li s-a permis femeilor sa cânte la orga în biserici. Din documentele existente a aparut numele Marguerite-i Thierry, nascuta în 1650, autoare a cartii intitulate „Livre d’orgue”, a Mariei Racquet, nascuta în 1634, organista la mânastirea pariziana „Filles de la Croix” în anul 1660 si a surorii ei Charlotte-Cécile, nascuta în 1644, organista catre anii 1670 la mânastirea Longpré, precum si alte organiste ca Desruisseaux, Dudouet, la Hôtel-Dieu de Paris în anul 1690. Tot în acest secol a aparut corporatia organistelor si clavecinistelor, reunite într-o asociatie de muzicieni.

… În acelasi secol au aparut câteva cântarete de opera celebre la Paris, care au fost încurajate sub impulsul lui Jules Mazarin (1602-1661) prelat si om de Stat francez, de origine italiana; prima opera franceza POMONE, scrisa de Robert Cambert dateaza din anul 1671. Opera, de origine italiana, creata de MONTEVERDI în 1607, cu greutate a fost acceptata în Franta, opinia publica fiind obisnuita cu baletul de Curte. Hilaire DUPUY (1625-1709), cumnata lui Michel Lambert, a fost una dintre primele cântarete de renume.

… În acelasi secol au aparut barbatii castrati, care faceau concurenta femeilor cântarete, ei putând sa detina atât roluri masculine, cât si feminine. Practicarea castrarii este de origine orientala, producându-se la începuturi în biserici, în Spania sau în Italia, în special la Roma unde în secolul XVII, femeilor le era interzis sa cânte în biserica, aceasta situatie extinzându-se si pe scena. În 1607, cu ocazia crearii primei opere de catre Monteverdi, rolul-titlu al lui Orfeu a fost încredintat unui castrat, devenind rapid vedete de bel-canto si de opera. Declinul lor începe însa în cursul secolului XVIII fiind înlaturati de tenori si suprane, dar sunt mentinuti în biserici, în special în Italia unde la Capela Sixtina (de exemplu) au fost antrenati pâna în secolul al XIX-lea. Mazarin a fost cel care a introdus castratii în Franta, în mijlocul secolului XVII.

… Începând cu secolul XIX, vocea femeilor a început sa devina din ce în ce mai importanta în muzica, aparând si unele compozitii originale, în special pentru clavecin si orga, dar care nu au fost socotite geniale, interpretarea ramânând de excelenta femeilor.

… Tot în secolul XIX, Revolutia cu diversele perioade ale Romantismului si Simbolismului, nu a favorizat în mare masura femeia în domeniul muzical. În 1795, cu ocazia înfiintarii Conservatorului national superior de muzica din Paris, au fost acceptate si femeile; cu toate acestea, numai dupa 35 de ani de la crearea conservatorului au fost acceptate ca profesoare doua femei la un total de 41 barbati si anume Aimée Goblin – solfegiu si Adèle Croisilles – acompaniatoare; mai multe au fost acceptate la armonie si pian. Aceasta dovedea ca mentalitatea barbatilor nu se schimbase dupa Revolutie, femeile putând fi acceptate numai cântarete sau pianiste, nu si la alte instrumente, cum ar fi violoncel, contrabas, flaut, oboi, clarinet, iar clasa de orga nu era înca frecventata de femei.

… În 1817 s-a înfiintat Institutul regal de muzica religioasa, datorita lui Alexandre Choron, apoi celebra Scoala de muzica religioasa si clasica Niedermeyer în anul 1853, care nu accepta femei pentru doctorat, iar la Choron numai 30% erau fete.

… Programul la Scoala CHORON: trezirea ora 6, spalatul, dupa care urmau rugaciunea, lectura, curs de literatura franceza, geografie, istorie; ora 8,15, dejunul si recreatia, 9,13 curs de muzica, 13-14 dejun si recreatie, 14-19,30, curs de muzica si începând cu 19,30 supeul, recreatia, rugaciunea si culcarea. La conservator programul era identic, scularea la 6, culcarea la 21.

… În cursul secolului XIX învatamântul particular feminin se dezvolta în mod egal si în special la Paris, unde sunt multe femei profesoare, în special pentru solfegii, harpa, pian si canto.

… Secolul XIX a deschis larg portile salilor de concert, opera, opereta si teatru pentru marele public, reusind în acest fel sa se detaseze de dominatia italiana. Celebre cântarete ale acestui secol, cu muzica de Berlioz, Meyerber, Offenbach, Gounod, Saint-Saëns, Bizet, Lalo… s-au evidentiat supranele Laure Damoreau-Cinti, Marie-Félicia Malibran, Pauline Viardot, Augusta Holmés, Cécile Chaminade…

… Secolul XX a deschis larg portile pentru femei, în toate domeniile muzicale, cântarete de opera si opereta, compozitoare, dirijoare. Scolile Cantorum în 1894, Vincent d’Indy si Alexandre Guilmant de la început au acceptat elevi de ambele sexe, femeile devenind violoniste, violonceliste, flautiste, sef de orchestra, de cor si chiar percutioniste, si bineînteles stralucind în domeniile cunoscute de multa vreme, precum pianul, clavecinul, harpa si orga, harpa devenind chiar un instrument exclusiv pentru femei, iar orga un instrument pentru care nenumarate femei au fost premiate.

… În secolul XX au fost câteva femei compozitoare în domeniul clasic: Nadia Boulanger (1908), directoarea Conservatorului american de la Fontainebleau, Lili Boulanger, sora Nadiei, nascuta în 1893, a decedat precoce la vârsta de 24 ani, în 1918; a fost un geniu în materie de compozitie, asemanator lui Mozart, Hélène Fleury-Roy(1904), prima femeie recompensata si profesoara la Toulouse, Margueritte Canal(1920), Jeanne Leleu(1923) compozitoare si scriitoare de muzica instrumentala, vocala si teatrala, Elsa Barraine(1929), Lucie Robert-Diessel(1965), Monique Cecconi-Botella(1966), Adrienne Clostre(1949), Eveline Plicque(1950).

… Cântarete de opera celebre din România: Ana Hartulari-Darclée, Aca De Barbu, Lucia Stanescu, Arta Florescu, Elena Cernei, Ileana Cotrubas, Eufrosina Vlasto, Maria Cebotari, Elena Teodorini, Maria Cojocareanu, Margareta Metaxa, Evantia Costinescu, Valentina Cretoiu-Tassian, Dora Massini, Maria Srejina, Viorica Cortez-Guguianu, Zenaida Pally, Teodora Lucaciu, Florica Cristoforeanu…

… MUZICA ÎNNOBILEAZA OMUL! MELOTERAPIA este folosita în anumite patologii.

VDS

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Intrarea in cliseu

Lui Mihai Sora Ai fi invitat-o la o plimbare pe dig, naratiunea oricaror scrieri de inceput ii este adevarata priveliste...

Închide
3.145.97.235