Cineva a venit odata si ne-a povestit despre tata. Imi venea greu sa il cred si l-am rugat sa mi-l arate. A dat un raspuns care m-a uluit, „esti de atata vreme cu mine si nu l-ai vazut inca?”
Ma gandesc, oare nu era chiar el tatal? Ce altceva sa inteleg din raspunsul lui? Se intorsese in sfarsit, dupa atat amar de vreme?
Imi amintesc, prima oara cand l-am vazut, dormea, intins in pat, era gol, acoperit putin cu un cerceaf – si m-am speriat, parca era mort si trebuia pus in mormant. Si m-am gandit ca o sa moara. Dar cand s-a intamplat, a fost pe neasteptate. Si a murit din cauza mea, si nu pot sa imi scot asta din minte.
Il asteptasem? Stiu si eu? O carte veche, pe care o tineam in pod, avea o ilustratie cu un tata care se pregatea sa isi injunghie fiul. Un tap era in spate, incurcat intre maracini. Oare o mama ar fi ridicat pumnalul?
Ascunsa printre ilustratiile cartii, o fotografie veche, in care aparea alaturi de noi un barbat. Peste un timp, aveam sa dau in alta parte de aceeasi fotografie. Aceeasi poza, insa barbatul lipsea. Oare tot ce mi se intamplase intre timp fusese un cosmar?
Eram, acum imi dau seama, un copil dificil. Eram fricos, ceilalti radeau de mine, iar eu ma chinuiam cumplit. De ce lipsea? Aveam nevoie de el, fara el nu ma simteam intreg, de ce lipsea? Nimeni nu imi dadea vreo lamurire. O poveste din care nu intelegeam nimic mi se servea mereu, si ma infuria. Cineva, de mult, nu ascultase de o porunca, ei si ce ma privea pe mine? Ce fel de tata era asta?
Nu stiu daca il iubeam sau il uram, nu stiu daca il asteptam, sau daca imi era frica de el. Cred ca era cate putin din toate.
Asa l-am vazut prima data, intins in pat, parca era mort. Se intorsese? El era? Am dat fuga in pod si m-am uitat la fotografie. Ei, fotografia era veche, intre timp se schimbase si el mult.
Dar daca nu era tata? Ne-am asezat la masa si ne-a turnat vin la fiecare, apoi a frant painea si ne-a impartit-o – dar tot nu am stiut ca este el. Il priveam cu neincredere. Poate era tatal meu. Ei si? De ce se intorsese la noi? Ce avea sa se intample de acum inainte?
Nu a vorbit deloc. Doar o data, ca sa ne spuna, mie si fratelui meu mai mare, ca vom pleca a doua zi la pescuit. Imi amintesc ca am zambit putin in mine, mi-am zis, „vrea sa ne faca pescari” Dar el nu zambea. De fapt nu aveam sa il vad niciodata zambind. O singura data aveam sa il vad speriat, atunci cand a murit, dar nu era speriat din cauza mortii, era speriat pentru mine, si nu pot sa imi scot din cap ca a murit din cauza mea.
A doua zi am pornit-o la drum. El, si noi, cei doi frati. Fratele mai mare incerca tot timpul sa ii intre in voie. Pe mine lucrul asta ma enerva, de abia peste ani mi-am dat seama ca nu o facea din frica – el, fratele meu era fericit ca tatal aparuse si tot incerca sa il faca sa ii spuna ca devenise barbat. Numai ca tata nu il incuraja deloc. Ba odata, cand eu eram vinovat, tot pe el l-a pedepsit, a inceput sa il palmuiasca, stiu ca atunci am scos cutitul si i-am strigat, „daca mai dai in el, te omor” – s-a uitat la mine, am inceput sa tremur de neputinta, cutitul mi-a scapat din mana si am rupt-o la goana.
Dar asta a fost la sfarsit.
Eu ii raspundeam in sila tatalui, tot timpul. Voia sa mancam, ii spuneam ca nu imi e foame. Imi era foame, imi spunea ca vremea mesei a trecut. Voia sa mergem, voiam sa pescuiesc.
Si parca tot ce facea, era impotriva noastra. Ma tot gandeam ca de fapt nu e tatal nostru, ci un bandit care ne-a rapit si ne va omori.
Odata ne-a si lasat pe drum, si a plecat. Ma uitam la fratele meu, si nu intelegeam cu ce gresisem. Dupa catva timp s-a intors sa ne ia.
Ne punea sa facem treburile cele mai grele si de cate ori simteam nevoia de putina caldura ne privea cu asprime.
Si calatoria nu se mai sfarsea. El aparuse duminica, sau nu, parca luni, era de acum joi, si calatoria nu dadea semne sa se termine.
Care era oare rostul calatoriei? Ma intrebam mereu si nu gaseam nici un raspuns. Atat doar ca ura mea fata de el crestea cu fiecare clipa.
Ajunsesem pe o insula. Pe lacul parca nesfarsit ne prinsese o furtuna, ne speriaseram, iar el ne dojenise. De ce? Oricata credinta as fi avut in tatal meu, oare nu aveam voie sa ma tem de furtuna?
Eram insa acum pe insula. El disparea din cand in cand, cred ca se ducea la coliba parasita din mijlocul insulei. De fapt niciodata nu am inteles ce treburi avea el in calatoria asta.
Iar cand a izbucnit cearta din urma si l-am amenintat cu cutitul, iar apoi am rupt-o la fuga, atunci totul a inceput sa se invarta parca nebuneste. Am ajuns in fata unui far, m-am cocotat pana in varful lui si l-am amenintat ca ma arunc in gol. Nu mai puteam. Il uram. Preferam sa mor.
Si atunci l-am vazut speriat. A inceput sa ma strige cu numele meu de alint, sa ma roage sa il astept, a incercat sa se suie dupa mine, a cazut si a murit. Era ziua de vineri.
Si in momentul ala am inteles intr-o clipa totul. Nu imi fusese frica sa ma sui pe far si nu imi era frica sa ma arunc. Nu mai eram un fricos. Am inteles rostul calatoriei. Era ca sa ma transforme dintr-un copil intr-un barbat. Am inteles rostul lui de tata. Era ca sa ma calauzeasca pe drumul spre barbatie. Am inteles atunci ca el era tatal meu. Am inteles cat de tare ma iubea. Am inteles cat de tare il iubeam si eu. Si am strigat tare, „Tata!”
……..
Filmul „Intoarcerea” este filmul de debut al lui Andrei Zvyagintsev. A fost premiat in 2003 la Venetia. Regizorul este considerat de pe acum la nivelul marilor maestri, Bergman si Tarkovsky. Este un film de o sobrietate cutremuratoare, toti comentatorii lui folosesc termenul de film minimalist, si adauga imediat termenul de capodopera. Este un film care iti patrunde prin piele si ramane in tine pentru totdeauna. Pentru ca dincolo de frumusetea aspra a imaginii, a muzicii, dincolo de actiunea voit redusa la esential, sensurile sunt adanci.
Si interpretarile sunt foarte diferite. Unii au vazut aici o metafora a universului rusesc, si fara indoiala ca nu au gresit. Rusia „de dupa cadere”, Rusia „post-perestroikista”, cu zonele industriale ajunse in paragina, dar cu vesnicia stepelor, nemarginirea lacurilor, adancul padurilor de mesteceni sau de pini. Tatal care se intoarce dupa amar de vreme, de ce? Ei, Rusia e mare, poate a fost detinut in Gulag, poate a fost pilot militar, poate a fost spion, poate a lucrat intr-un institut secret, poate a fost pur si simplu divortat.
Dar, asa cum am spus si despre alt film, o parabola nu este adevarata daca nu este universala.
Unii au gasit ca filmul este o replica la parabola intoarcerii fiului risipitor – parabola intoarcerii tatlui risipitor. Stiu si eu?
Este un film despre tata si fii sau un film despre Dumnezeu si oameni? Dar la urma urmelor, cele doua relatii nu se suporta oare una pe alta? Oare toate cartile sfinte ale tuturor religiilor nu vorbesc de fapt despre noi insine, despre parinti, despre copii, despre dragoste si despre ura? Oare sacrul nu inseamna tocmai asta, tot ce este mai esential in drama omeneasca?
Sensul pe care l-am gasit eu, vi l-am povestit. Oare care este rolul lui Dumnezeu in relatia cu noi? Nu cumva el ne ajuta sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne asumam barbatia?
Cei doi copii sunt interpretati extraordinar. Unul din ei, fratele mai mare, a murit la cateva saptamani dupa terminarea filmului – s-a dus la joaca la lacul pe care se desfasurasera filmarile si s-a inecat. Era un baiat minunat, ochii lui iti spuneau tot timpul ca te poti baza pe el.