O scurtă vizită în România, cu treburi care nu-i îngăduie să întâlnească decât pe foarte puţini dintre cei care ar fi vrut să-i vadă, îl plasează pe românul stabilit în străinătate într-o lume aparte, funcţionând la o viteză diferită de viaţa lui cotidiană de pe alt meridian. Şi nu doar la o viteză diferită, de multe ori chiar şi într-o logică diferită, pe care n-aş putea-o numi decât cum am numit-o deja de atâtea ori: suprarealistă.
De ce scriem despre aceste labirinturi în care se mai aventurează din când în când sufletul dar şi corpul nostru, cât se poate de material şi de vulnerabil? Căci nu poate fi vorba decât de fraze constatative, fără valoare acţionabilă, oarecum fără trecut şi fără viitor? Probabil că persistă pe undeva o nostalgie a acelei „uniri în cuget şi-n simţiri” ce ne-a fost insuflată în anii copilăriei, un deziderat către care am tânjit şi probabil vom tânji mereu, ca după o dragoste ideală, neîmplinită, ca după o viaţă bună netrăită, cum netrăită este viaţa bunului cioban mioritic sau după iubirea trădată a Luceafărului eminescian.
A plonja în România primelor luni ale lui 2011 înseamnă a te arunca într-o lume care trăieşte obsesiv în jurul a patru mari subiecte: maladii, moarte, bani şi politică. 95 de cuvinte din 100 schimbate cu interlocutori din cele mai diverse categorii sociale, cu cele mai diverse situaţii materiale şi preocupări gravitează în jurul acestor subiecte.
O boală cronică îl macină încet şi sigur pe interlocutor sau pe un foarte apropiat membru al familiei. Cineva i-a murit recent sau îi va muri în viitorul apropiat datorită unei maladii incurabile. Nimeni nu are bani. Toata lumea este pasionată de microbism politic.
Sincer, nu-mi dau seama cât din această senzaţie este pur subiectivism sau coincidenţă şi cât statistică seacă a unei populaţii deznădăjduite de atâta corupţie şi inegalitate în faţa şanselor, a unei populaţii îmbătrânite şi acrite în aşteptarea unui Mesia care nu mai vine. Cert este că subiectele respective revin obsesiv şi nu ca o modă vestimentară sau vreun şlagăr, ci pur şi simplu pentru că bat la uşile tuturor, la toate ferestrele, transpiră prin ecranele tuturor televizoarelor.
Cel care se aventurează în această lume trebuie să fie pregătit să vorbească limba ei. Să aibă un cuvânt de alinare şi un medicament, o vitamină măcar, pentru cei bolnavi. Să fie pregătit pentru a-şi exprima compasiunea pentru cei dispăruţi recent sau cărora le vine rândul despărţirii de această lume în curând. Să folosească drept unitate de măsură a banilor leii vechi când este de plătit ceva („m-a costat trei milioane”) şi leii noi când e vorba de sume primite („mi-a dat trei sute de lei”). În fine, în materie de politică trebuie să urmărească măcar un buletin de ştiri televizat pe zi deoarece în fiecare zi se lansează câte o „bombă” care acoperă cu praf, fum şi uitare bomba din ziua precedentă.
Uluitoare rămâne însă pentru cel stabilit în străinătate dimensiunea neştiută a caracterelor care preferă să facă bine pe cont propriu în România începutului de an 2011. O multitudine de oameni reali care nu comunică unul cu altul (neputând, din această cauză să facă o diferenţă la nivel de societate) şi pe care i-am întălnit: o notăriţă care a adoptat zece copii pe lângă propriul ei copil, lăsându-i alături de familiile lor pentru a se bucura de dragostea părinţilor naturali dar plătindu-le cheltuielile de întreţinere şi de studii. Un scriitor care va reda prin memoriile lui, aproape gata de publicare, zeci de pagini pierdute din istoria recentă a României. Un inginer care realizează, prin activităţi filatelice de cel mai înalt nivel, mai multă recunoaştere culturală şi antidoturi ale uitării decât un întreg minister al culturii şi departamente de imagine plătite cu milioane de euro. Un profesor care îşi cheltuie jumătate de salariu în fiecare lună pentru a dota laboratoare pentru studenţii săi. Prieteni, cunoştinţe, oameni care îşi văd de treabă vindecând, reparând, promovând produse, muncind pentru corporaţii din străinătate ori pentru firme româneşti.
În fine, ştiu de ce îţi scriu toate astea, călătorule prin România începutului de an 2011. Tocmai pentru a nu te lăsa înşelat de aparenţe. În pofida a ceea ce vei trăi şi auzi fiind acolo, România nu este reprezentată doar de maladii, moarte, bani şi politică. Caută atent şi vei vedea că seminţele viitorului acelei ţări există, sunt reale, germinează.
Unul din foarte putinele articole relativ decente publicate pe acest site la adresa Romaniei. De mirare, caci deobicei Acum nu face decit sa improaste in directia tarii. Cu atit mai meritoriu, deci.
Romanii, dupa sperantele nascute in ’89, dupa nesiguranta anilor ’90 si dupa saltul datorat intrarii in EU, se vad pentru prima data loviti de o criza economica. E normal ca multi din ei sa fie dezorientati si descurajati, mai ales cind lipsa de experienta a politicienilor in girarea unei crize, pe linga coruptia bine inradacinata, nu le lasa loc de prea multe sperante. Criza insa va trece si asta romanii nu o stiu. Anii buni vor reveni, multimea oamneilor decenti si de valoare isi va face tot mai mult simtita prezenta, politicienii vor capata mai multa experienta, coruptii fie vor fi in puscarie fie isi vor fi umplut buzunarele destul pentru ca odraslele lor sa ajunga personaje decente si folositoare societatii. Pacat ca media, in loc sa-i ajute pe oameni a trece peste acest moment dur, nu face decit sa le alimenteze angoasele.
Si inca ceva : pacat de stupida zi de 8 Martie! Auzi, o data pe an sa le aduci aminte femeilor ca le pretuiesti! Ca sa nu mai vorbim de zilele de nastere. Propun a fi desfiintate: ori ne nastem in fiecare zi, ori deloc!
Domnule Vlad Iliescu, vreți vă rog să argumentați acuzația extrem de gravă „deobicei Acum nu face decit sa improaste in directia tarii.”?
Domnule Vlad Iliescu,
Oare nu va grabiti sa contraziceti cand va plangeti ca aceasta publicatie ,,improasca” pentru ca apoi la numai o fraza distanta sa deplangeti chiar dumneavoastra (va citez):,,nesiguranta anilor ’90… de experienta a politicienilor in girarea unei crize… coruptia bine inradacinata)”. Cu alte cuvinte, va vedeti nevoit sa ,,improscati” si dumneavoastra. Sa inteleg ca refuzati acest drept doar unora?
Continuati vorbind de viitorul luminos, cand problemele pe care le citati vor dispare. Cum credeti ca se va ajunge la situatia pozitiva din viitor daca nu ,,improscand” asa cum numiti dumneavoastra criticile bazate pe realitati care trebuie schimbate?
Parerea mea este ca dupa doua decenii nu mai avem scuze sa fim prea blanzi cu ,,lipsa de experienta” a politicienilor (in cat timp se castiga experienta, ca viata de om matur a fiecaruia dintre noi cam este ea toata de doar 2-3 decenii?).
Ca si cum am fi la consultatie la un doctor si am sari la gatul lui pentru ca ne anunta ca suferim de o boala incurabila (tocmai el care fumeaza ca un turc si are si Parkinson)? Eu as plati pe cineva care ma lauda cu bronz daca e prieten si cu argint daca e dusman. As da aur prietenului si dusmanului care isi permit si au curajul sa ma critice. Iar pe laudele ultimului nu as da nicio para chioara. Cand este vorba de eliminarea unor disfunctii serioase, confirmate, nu imaginare, dintr-un sistem, orgoliile nu-si au locul, ele avand (asa cum s-a vazut in cazul celor doua decenii) doar un efect negativ.
Drumul spre viziunea dumneavoastra de viitor (cand coruptii vor fi in puscarie etc) trebuie batatorit de pe acum, printre altele si cu critici. Eu nu cred ca romanii au chef sa astepte o perioada nedefinita.
Ca sa pregatim drumul spre acest viitor, despre care trebuie sa dorim sa inceapa maine, trebuie sa lucram si cu noi insine schimbandu-ne mentalitati cum ar fi micimea de orizont, complacerea in atitudinea de victima (sindromul Stockholm).
Romanii (ca oricare alta comunitate care trece printr-o criza, de orice natura ar fi ea) vor avea timp de laude si mandrie dupa ce si-au urcat sacii in caruta.
Parerea mea este ca cei care contribuie cu articole in aceasta publicatie o fac rupandu-si din timpul lor liber in mod dezinteresat si cu dorinta fierbinte sa vada niste rezultate, aceleasi pe care le doriti si dumneavoastra, cat mai curand.
Domnule Iliescu, daca sunteti un cititor atat de fidel al revistei ACUM, chiar considerati ca afirmatia dv., care face parte cumva din tehnica dresajului canin, va avea efectul de a ne pune pe ganduri si in legatura cu altceva decat cu propria dv. perceptie eronata?
Multumesc pentru ultimele fraze;toti avem nevoie de speranta….
Dlui Petrineanu :
« Oare nu va grabiti sa contraziceti cand va plangeti ca aceasta publicatie ,,improasca” pentru ca apoi la numai o fraza distanta sa deplangeti chiar dumneavoastra (va citez):,,nesiguranta anilor ’90… de experienta a politicienilor in girarea unei crize… coruptia bine inradacinata)”. Cu alte cuvinte, va vedeti nevoit sa ,,improscati” si dumneavoastra. »
Nu, fiindca eu nu pun pe hirtie, pentru oricine e dispus sa ma citeasca, in fiecare zi sau saptamina, numai negativul. Societatea romaneasca a plecat in ‘89, politic vorbind, nici macar de la zero (nu clasa politica cu experineta democratica) ci de la negativ, multumita fostilor tovarasi deveniti peste noapte domni. Este inca o societate in fasa, in crestere. Imaginati-va un copil, nu cel mai dotat dar nici pe departe cel mai nating, caruia I se repeta zilnic numai greselile si partile lui negative. Asta face marea majoritate a mediei romanesti, inclusiv publicatia pe site-ul careia discutam. Cit de mult ajuta romanilor prima parte a articolului in discutie? ZERO! Nu reuseste decit sa le intareasca sentimentul de neputinta, de sfirsitul lumii. Dar ultimul paragraf al Dlui Maier? Vedeti cele doar 9 cuvinte din cometariul lui Ev Moraru. Trageti singur concluzia. Eu de mult am tras-o pe a mea.
Uitati-va in istoria diverselor tari europene si vedeti cit a durat formarea unei societati democrate si prin ce dureri s-a trecut. Drept, Romania beneficiaza azi de experienta istorica a cestor state, care o ajuta sa treaca mult mai repede peste anumite etape (lessons learned) si daca Germaniei, de exmplu, i-a luat cit, 70 de ani si trei razboaie, de la unificare pina la a deveni o democratie adevarata si stabila, e normal a ne astepta ca Romaniei sa ii ia mai putin si cu mult mai putine sacrificii. Evident, in ecuatie trebuie puse si diferentele culturale dintre cele doua meridiane. Ar fi interesant un studiu de istorie comparata intre statele est si vest europene, probabil exista dar n-am avut timp sa ma interesez.
« Parerea mea este ca dupa doua decenii nu mai avem scuze sa fim prea blanzi cu ,,lipsa de experienta” a politicienilor. »
Asta este parerea dumneavoastra, iar speranta multora in ’89 era ca Romania va fi Elvetia o data ce miliardele ascunse de Ceausescu vor iesi la lumina. Adevarat, este greu de acceptat idea a inca un numar de generatii (dupe cele sacrificate in comunism) afectate, greul fiind suportat de marea majoritate a celor ce traiesc acolo. Se poate polemiza la nesfirsit pe tema celor 20 de ani ca fiind prea mult, nu cred ca exista o formula (eu nu am gasit-o inca) pentru a calcula timpul de « ajungere la normal » al unei societati dupe expunerea la o trauma
« Continuati vorbind de viitorul luminos, cand problemele pe care le citati vor dispare. Cum credeti ca se va ajunge la situatia pozitiva din viitor daca nu ,,improscand” asa cum numiti dumneavoastra criticile bazate pe realitati care trebuie schimbate? »
‘Viitorul luminos’ suna dintr-o alta lume, iar daca cumva prin folosire lui sugerati cumva ca asi fi facut parte din ea, va inselati. Cit despre ajunsul la situatia pozitiva, in nici un caz criticind in permanenta. Orcum, independent de ce gindim noi doi, Romania nu are alta soarta decit sa progreseze. Nu o va face la un ritm pe placul tuturor, multi vor fi permanent frustrati fiindca « nu sintem ca elvetienii » (criteriu dupa care 99.99% din omenire ar trebui sa isi puna streangul de git). Media va continua a scormoni dupa subiecte de criticat fara a aduce un serviciu real, majoritatea articolelor fiind de fapt opinii sau pur si simplu defulari ale autorilor, in loc, de exemplu, a dezvalui, cu probe, ilegalitati care ar forta tot mai des autoritatile sa actioneze.
« Ca si cum am fi la consultatie la un doctor si am sari la gatul lui pentru ca ne anunta ca suferim de o boala incurabila (tocmai el care fumeaza ca un turc si are si Parkinson)? »
Cu siguranta nu i-ati sari la git in prima zi. Dar cind va repeta zilnic ca sinteti pe moarte fara a fi capabil a va ajuta, s-ar putea sa o faceti. Desi reactia logica este a-l ignora si a merge la altul, bun profesional. Din pacate romanii nu au prea au aceasta alegere, cind e vorba de media.
« Parerea mea este ca cei care contribuie cu articole in aceasta publicatie o fac rupandu-si din timpul lor liber in mod dezinteresat si cu dorinta fierbinte sa vada niste rezultate… »
Ar fi interesant un studiu al rezultatelor acestui tip de media in ce priveste Romania. Inafara ranforsarii a déjà existentului sentiment de inadecvare, eu nu vad mare lucru alteceva. Cu excepatia foarte rarelor momente de genul Ev Moraru, ce l-am amintit mai sus.
Lui Ev Moraru
« Multumesc pentru ultimele fraze;toti avem nevoie de speranta…. »
Da, rar se ofera asemenea ocazii, ma bucura ca macar dumneavoastra ati prins-o pe aceasta. Bucurati-va de ea, s-ar putea sa treaca mult pina la viitoarea.
Dlui Maier.
« Domnule Iliescu, daca sunteti un cititor atat de fidel al revistei ACUM, chiar considerati ca afirmatia dv., care face parte cumva din tehnica dresajului canin, va avea efectul de a ne pune pe ganduri si in legatura cu altceva decat cu propria dv. perceptie eronata? »
Este alegerea dumneavoastra, o puteti absorbi positiv, sau continua…