„Shabat Shalom!” mă salută vineri seara prietenul meu nonagenar Mihai Eisikovits din Baia Mare, al cărui apel îl recunosc deja după soneria telefonului. „Ce mai e nou?” îl întreb şi apoi mă pregătesc să ascult povestea – relatată cu un glas sonor
şi accent ardelenesc – care, oricât de recentă ar fi, trimite la trecut, la istorie, la mărturie. Ultimele noutăţi se leagă de diligenţele pentru ridicarea unui monument în memoria celor o mie două sute de martiri evrei din Gherla, oraşul său natal. “Doresc să fie un monument simplu şi sugestiv, care să poată fi realizat cât mai repede, pentru că nu prea am timp să aştept, din păcate…” îmi spusese cu câteva luni în urmă, Mihai Eisikovits. Între timp şi-a pus la bătaie talentul de desenator şi constructor, a imaginat monumentul, a luat legătura cu evreii gherleni din America obţinând promisiunea finanţării şi a început demersurile la primăria municipiului Gherla, care nu i-a refuzat propunerea. Urnează să se întocească un proiect de hotărâre care să fie supus aprobării consiliului local. Să sperăm că procedura nu va dura prea mult, iar rezultatul va fi favorabil. “Placa de marmură cu inscripţia mi-o va face o cunoştinţă foarte bună doctorul Teleki, din Râmnicu Vâlcea” – mi-a adus la cunoştinţă, de curând, Mihai Eisikovits. “E rudă cu familia nobiliară Teleky?” am întrebat eu, făcând uz de cunoştinţele dobândite prin traducerea unei monografii despre oraşul Gherla. “Da’ de unde!” mi-a răspuns prietenul meu râzând. E o poveste interesantă, am să ţi-o scriu. Peste câteva zile am primit, via Internet, povestea pe care am s-o reproduc în continuare. O istorioară care, alături de altele (din ce în ce mai multe) şi zecile de desene care reînvie chipurile şi locurile copilăriei, slujeşte, la fel ca monumentul plănuit, păstrarea memoriei evreilor din Gherla, spulberaţi de Holocaust.
Teleki – Teleky, de Mihai Eisikovits
Cu foarte mulţi ani în urmă în comuna Iclodul Mare, învecinată cu oraşul Gherla, trăia o familie evreiască numeroasă care purta numele de Herskovits. Pământul lor de pe malul Someşului era foarte potrivit pentru cultivarea pepenilor de tot soiul, pe lângă păioase şi porumb. Se mai ocupau şi cu creşterea animalelor şi ţineau brutăria din comună.
După un timp, o ramură a familiei s-a mutat la Jucu, o comună mare, mai apropiată de Cluj. Au cumpărat teren şi se ocupau cu agricultura, cu creşterea vitelor şi oieritul. Brânza lor de oaie era foarte căutată pe piaţa Clujului.
Familia Herskovits din Jucu prospera. Unul dintre fii, Samoilă, s-a dovedit foarte priceput în agricultură. Ştia timpul potrivit aratului, semănatului, secerişului şi al coasei. Ştia când se clădească fânul în stog ca să rămână suculent şi să le placă animalelor. Samoilă se pricepea să crească juninci mari, arătoase, căutate de comercianţii de vite. Avea oi multe şi câştiga bani frumoşi de pe urma caşului, a lânii şi mieilor. Necazul familiei Herskovits era că ajunsese megieşă cu pământurile grofului Teleky. Se iviseră neînţelegeri cu potecuţa dintre pământuri, cu folosirea drumului comunal, ba şi cu adăpatului a vitelor la singura fântână cu cumpănă şi uluci, precum şi altele legate de păşunat. Gâlceavă se găseşte dacă o cauţi, iar oamenii lui Teleky o căutau şi nici ai lui Herskovits nu se lăsau…S-a întâmplat odată ca pe câmp, Samuilă să se întâlnească cu groful Teleky. Din vorbă în vorbă au ajuns la o ceartă aprinsă.
Groful Teleky, ca să-şi arate superioritatea lui de nobil, îi spuse lui Samilă: ”Nu te pune cu mine că eu sunt Teleky!” ”Şi ce dacă eşti Teleky? Crezi că eşti altfel decât mine ? Îţi arăt eu că suntem la fel!” – îi răspunse Herskovits nervos.
Peste câteva zile Samuilă s-a urcat în tren, s-a dus la Budapesta, a plătit taxa de şase coroane şi îşi schimbă numele din Herskovits în Teleki.
De-acum amândoi proprietarii de pământuri aveau acelaşi nume, iar angajaţii lor au găsit calea de împăcare în toate problemele care până atunci duseseră la discordie, pentru că toţi lucrau la câte un… „Teleki”.
Epilog: Samuilă Teleki a fost deportat şi a murit la Auschwitz, imediat după sosire. Ajunsese acolo mai mult mort decât viu, pentru că fusese schingiuit în ghetoul din Gherla, ca să mărturisească unde-şi ascunsese aurul. Degeaba le-a spus schingiuitorilor că el a predat tot aurul pe care l-a avut şi că pământurile i-au rămas acolo, în hotarul Gherlei, nu l-au cruţat. L-au bătut cu bestialitate şi i-au înfipt ace sub unghii. Toţi cei trei fii ai lui Samuilă au fost luaţi în detaşamentul de muncă din Ucraina, unul dintre ei murind de tifos exantematic la Doroşici, cumplita carantină, incendiată în final cu bolnavi cu tot . Doctorul Teleki din Râmnicu Vâlcea, cel care contribuie la viitorul monument al evreilor martiri din Gherla, suportând costul plăcii de marmură cu inscripţia comemorativă, este nepotul lui Samuilă Teleki.
Impresionanta poveste. Multumesc foarte mult. O fila din istoria unui oras care mai are multe de povestit.
Clujul e aproape de Gherla şi cât de puţin cunoştem ( numai eu? ) despre viaţa şi comunitatea evreiască care a trăit în acest istoric oraş.
Interesant articol. E o temă pe care ar merita continuat.
Doresc succes Domnului Mihai Eisikovits in realizarea monumentului pentru păstrarea memoriei evreilor din Gherla
Articol interesant şi frumos redactat.Cred că majoritatea cititorilor revistei Acum, ar fi satisfăcuţi dacă ar citi un articol semnat de stimata Andrea Ghiţă, despre venirea şi stabilirea la Gherla a refugiaţilor armeni (Aremopolis) la începutul secolului al 18-lea, precum şi despre sistematizarea localităţii după concepţia unor arhitecţi italieni. D-ra Ghiţă s-ar putea să beneficieze de ajutorul d-nei julia balint (văduva regretatului scriitor Tibor Balint), lidera armenilor maghiarizaţi din Transilvania. (balint.julia@gmail.com).
Stimate Domnule Keszthelyi,
Multumesc pentru aprecieri. Intr-adevar povestea Armenopolis-ului e fascinanta (de altfel, am mentionat cate ceva despre el in articolele “La Gherla de Sfantul Grigore Iluminatorul” http://localhost/acum/articol/10011 si “Ultimul evreu din Armenopolis” http://localhost/acum/articol/9581. Am sa ma straduiesc sa scriu si despre aceasta “metropola armeneasca!, asa cum o numeste Kristof Szongott in monografia sa monumentala. Cred ca un demers privind introducerea centrului baroc al Gherlei in patrimoniul UNESCO, ar putea salva mostenirea arhitecturala a orasului (intemeiat de armenii refugiati din Moldova, la sfarsitul veacului al XVII-lea, primiti de principele Mihai Apafi I si trecuti sub jurisdictia religioasa a Vaticanului) al carui plan a fost conceput dupa reguli arhitectonice stricte si ale carei edificii baroce sunt unice in estul Europei.
Multumim de articol si de atentia acordata evreilor din Gherla. Tatal meu vorbea des de unchiul sau Teleki dar povestea cu schimbatul numelui nu o stiam, asa ca este o surpriza foarte placuta. Initiativa d-lui Eisikovits de a ridica un monument dedicat evreilor martiri din Gherla este remarcabila. Sunt convins ca daca primaria Gherla va da consimtamantul si va aproba un loc public pentru monument, evreii de origine din Gherla vor da tot aportul pentru ridicarea monumentului.
Noi, evreii Gherleni din Israel, am citit cu mare apreciere articolul, precum si articolul despre domnul Blum. Va multumim pentru atentia d-vs asupra evreilor din Gherla. Impreuna cu domnul Mike Klein din SUA si cu mult ajutor din partea domnilor Blum si Waller din Gherla, speram ca vara asta o sa reusim sa reparam acoperisul Sinagogei si sa pastram cladirea istorica ca un muzeu a culturii evreisti din Gherla si imprejurimile
Am locuit la Gherla in perioada 1935-1942 unde am umblat la scoala.In 1944 am ajuns in ghettoul din Gherla de acolo la Cluj si Auschwitz.-Dela Cluj la Auschwitz am “calatorit” impreuna cu familia Teleki Samu si sotia,o fiica si o nepoata(Eva Barna).Am vazut cum Teleki isi ingrijea picioarele,care cum am inteles au fost arse cu lumanare de calai ghettoului.Cautand in lista numelor de la Yad Vasem am gasit numele ficei si a nepoatei cari au murit in lagarul de la Stuthof,dar nu am gasit depus a lui Teleki Samu si a sotiei.Eu am complecatat cate o fila pentru ei,si care va apare pe internet peste un timp (cca jumatate an )
Articol frumos si interesant.
buna seara.
sunt stranepotul lui teleki samoila. as dori sa iau legatura cu domnul HERLINGER OSCAR, pe care il rog sa ma contacteze pe mailul david_teleki@yahoo.com
Interesant articol. Bunica mea e din familia Herskovitz din Juc. Sa căsătorit cu Aaron Deutsch
si a locuit la Gadalin.A avut un frate, Samu, casatorit la Medias.
Mă întreb dacă există vreo legătură cu domnul Teleki.
Si de aceasta data, istoria se trezeste la viata prin memoria tatalui meu si grija de a o mentine vie a d-nei Andrea.
Astept cu mult interes -si constat ca nu sunt singura- si alte asemenea colaborari.
Cu cele mai bune urari,
Rodica Eizikovits
Rodica, ma simt onorata ca esti prietena mea si desi nu-l cunsc personal pe tatal tau cred ca a fi copilul unui om plin de pasiune si daruire in ce face, este garantul ca intr-un fel sau altul, firul se va derula in continuare fara intreruperi!
Cu multa prietenie, Anca
Asa mai aflam si noi cate ceva despre Gherla si despre oamenii ei, gratie darului de narator al d-lui Eisicovits. Ii doresc sanatate si putere fizica pentru a scrie si pentru a infaptui ce si-a propus, caci sufleteste, anii nu-si spun cuvantul la dumnealui.
Cu drag si consideratie,
Doina
ESTE O ONOARE SI UN MARE NOROC PENTRU MINE CA AM OCAZIA , IN TIMPUL VIETII, SA VAD CA MAI EXISTA OAMENI CE-SI ADUC AMINTE, CARE DORESC SA CUNOASCA SI SA MENTINA APRINSA “FLACARA” EVREILOR DIN GHERLA. ACEASTA FLACARA TREBUIE SA RAMANA APRINSA ETERN !
MULTUMIMESC DIN TOT SUFLETUL DOAMNEI RODICA EIZIKOVITS PENTRU MAREA FAVOARE DE A NE MENTINE “PREZENTI” SI IMPLICATI IN VIATA COMUNITATII, ISTORIEI POPORULUI EVREU.
FELICIT INITIATIVA DOMNULUI MIHAI EIZIKOVITS SI TREBUIE CONCRETIZATA CAT MAI CURAND.
MULTE MAI SUNT DE SPUS, DE SCRIS SI DE FACUT ! GHERLA ESTE UN INSEMNAT IZVOR DE ISTORIE !
ASTEPT CU NERABDARE ADEVARURILE AVREILOR DIN GHERLA POVESTITE CU UN REAL TALENT DE CATRE DOMNUL MIHAI EIZIKOVITS ! VA MULTUMIM CA EXISTATI !
MULT SUCCES IN CONTINUARE!
CU MULT RESPECT,
MARINA P.
CE POATE FI MAI FRUMOS, MAI NOBIL SI MAI INALTATOR PE PARCURSUL UNUI INTREG CICLU DE VIATA, DECAT ADUCEREA AMINTE, EVOCAREA SI ELOGIEREA TUTUROR CELOR CARE TI-AU DAT VIATA, TE-AU EDUCAT,
TE-AU IUBIT SI REPREZENTAT? ACELE DEZNODAMINTE ISTORICE, DOVEZI PALPABILE SI INCONTESTABILE, REALITATILE NOASTRE, ALE POPORULUI EVREU DE PRETUTINDENI !!!!
ASA INTERPRETEZ SI SIMT, ASA AS DORI SA SIMTA SI TOTI CEI CARE ATING CU SUFLETUL ACEASTA TRISTA FILA DE “MEMORII EVREIESTI”, UN INEFABIL “ASA NU” DINTR-UN TEST SINISTRU, UN MOMENT ISTORIC CRUD , NUMIT
“H O L O C A U S T” , HOLOCAUSTUL DE LA GHERLA !
SUNTEM PRIVILEGIATII MEMORIILOR SI REALITATILOR DE SUB NEPRETUITUL CONDEI AL DOMNULUI MIHAI EIZIKOVITS, DOVADA VIE A ACELOR TRISTE SI DUREROASE EVENIMENTE,
UN MARTIR IN VIATA, PE CARE TREBUIE SA-L CINSTIM, SA-L ONORAM CAT INCA SE MAI POATE, SA LASAM APRINSE ASTFEL LUMINILE CE TREBUIE SA ARDA VESNIC IN INIMILE NOASTRE, ALE TUTUROR EVREILOR, ORIUNDE S-AR AFLA !
MULTUMESC DOMNULUI MIHAI EIZIKOVITS, IN NUMELE MEU SI AL MAI MULTOR ADMIRATORI SI PRIETENI, SI AS DORI SA AVEM CAT MAI MULTE DOVEZI SI OCAZII CA ACESTEA.
VA DORESC MULTA SANATATE SI MULT SUCCES !
CU MARE RESPECT,
CLARA SEGAL