Priveam acum citva timp, un interviu al unui membru de vaza al masoneriei romane. Si eram incintat de prestatia intelectuala si chiar artistica a respectivului; ii savuram atit limbajul verbal, cit si pe cel nonverbal, in egala masura conturind un discurs respectabil…
Pina cind, la un nefericit moment dat, respectivul si-a… „adus aportul” la nu stiu ce initiativa. In acel moment am pus mina pe telecomanda si mi-am exprimat sincer parerea, schimband canalul.
Intr-o alta seara, ma delectam cu logoreea (interesanta totusi) a unuia dintre cei mai cunoscuti politicieni romani. Culmea, discursul m-a surprins placut si chiar eram tentat sa-l vizionez pina la sfirsit. Pina cind, la un nefericit moment dat, respectivul a mentionat ca „a fost
fortuit” sa ia nu stiu ce decizie impotriva propriilor sale convingeri politice.
Si in acel moment am pus mina pe aceeasi telecomanda si mi-am exprimat iar sincer parerea, schimband canalul.
De fiecare data am pronuntat intr-un context oarecare si cu dintii strinsi, cuvintul CALITATE. Si m-am gindit ca poate ar fi util sa divaghez putin pe marginea acestui concept.
Calitatea unui produs sau a unui serviciu, calitate umana sau a unui discurs etc, totul porneste de la capacitatea de definire si intelegere a acestui concept atit de frumos si cu aplicabilitate in orice domeniu.
Si nu voi dezvolta acest subiect pe coordonate „folosofice”, pentru ca as risca sa-i multumesc deopotriva pe toti cititorii!
Voi incerca o abordare cit mai riguroasa, raportata atit la cerintele standardului ISO 9001:2000 (care structureaza un sistem de management al calitatii functional), cit mai ales la logica.
De exemplu, revenind la cele 2 discursuri mentionate, pot evalua calitatea acestora numai in functie de o suma de criterii bine stabilite: coerenta, consistenta, corectitudine lingvistica/semantica si gramaticala etc..
Numarul de criterii de referinta poate varia si implicit rezultatul evaluarii poate surprinde prin dinamica, dar asta are mai putina importanta. Esential este a ne stabili o suma de criterii bine definite si riguros masurabile si abia dupa aceea sa ne asumam responsabilitatea unei evaluari.
Altfel, cadem in plasa imixtiunii bunului plac (deci subiectivismului) in evaluare… si derizoriul e foarte aproape.
Deci putem defini calitatea ca fiind conformitatea cu criteriile/ cerintele stabilite.
Dar eu nu ma pot limita la atit. Am identificat marimea de evaluat, am stabilit criteriile/ cerintele si am facut evaluarea, deci am o dimensiune a calitatii acelei marimi. Nu-mi este suficient; pentru ca mereu ma gandesc la ciclul P.D.C.A. (Plan, Do, Check, Act), la faptul ca este esential nu doar sa planifici ceva si sa derulezi acel ceva conform planificarii, ci permanent sa monitorizezi, sa analizezi indicatorii procesului pentru ca in final sa poti lua decizii de imbunatatire!
Concret: in pielea celor 2 distinsi declarati intelectuali fiind, in perspectiva evaluarii calitatii discursului meu nu m-as fi multumit doar la a planifica temele de discutie, subiectele si poate chiar raspunsurile, apoi la a „recita” conform planificarii.
Cu tot disconfortul implicit, mi-as fi inregistrat prestatia, as fi analizat-o din punct de vedere al criteriilor normale in astfel de cazuri (coerenta, consistenta, corectitudine lingvistica/ semantica si gramaticala etc), as fi testat si gradul de satisfactie/ insatisfactie al unui numar oarecare de „clienti” ai prestatiei in cauza, cunoscuti/ prieteni/ specialisti si dupa o evaluare corecta a calitatii discursului, obligatoriu as fi luat deciziile de imbunatatire cele mai potrivite. Si necazul nu s-ar mai repeta…
Pentru ca de fapt, aici este toata chichita: nu greseala este grava, ci repetarea ei; nu starea de calitate/ noncalitate a unui om, discurs sau produs conteaza, cit dinamica acestei calitati/ noncalitati raportata la acelasi set de criterii/ cerinte, in unitatea de timp. Nu STAREA, ci DINAMICA, evolutia.
Am scris acest articol; este postat pe un portal onorabil; dar nu-mi este suficient: voi monitoriza permanent indicatorii oferiti (numar de vizitatori, aprecieri, ecouri etc), in functie de acestia ii voi aprecia calitatea si implicit imi voi putea reconfigura structura viitoarelor articole.
Domnule Mocanu,
Eu cred ca viata-i mult mai simpla decat pare.
Ca s-o dau pe gluma, ce m-as face daca, alergand dupa o femee, as incepe sa pui toate standardele alea de calitate la lucru? Pai, cred c-as ramane cu buza umflata, mi-ar sufla-o altcineva, mai dibaci.
Eu cred sincer ca o doza sanatoasa de bun simt tine loc de un manual de analiza a calitatii.
Apropo de calitate, pentru ca veni vorba: cred ca e o greseala sa va luati dupa numar de vizitatori (un titlu atragator atrage mai multa lume si atata tot) sau dupa notare (notarea e de cele mai multe ori umorala, multa lume voteaza de mai multe ori, „in draci”, pentru a face o „afirmatie”).
Daca vorbim de calitatea celor scrise de noi insine, eu cred ca, pe de o parte, trebuie sa credem c-am scris cum nu se poate mai bine (atfel cum ne-am incumeta sa ne sumetzim pe pagina?), iar pe de alta parte sa fim constienti ca putem scrie cat se poate de prost.
Daca vi se pare un paradox, va trimit la mecanica cuantica, acolo sa vedeti dualitate!
Toate cele bune,
Nea Marin
Interesant subiect !
Cineva care face in viata mereu atatea analize, vanari de greseli, critici, etc, pentru maruntisuri irelevante, minimalizand sau chiar desfiintand fondul, valoarea, perenitatea, insemna ca este prea drastic cu altii, dar si cu el insusi si, desigur, este perfect ca om si are o viata ireprosabila din toate punctele de vedere.
Dumneavoastra, domnule Mocanu, cred ca sunteti insasi perfectiunea, iar viata va este, de asemenea, perfecta in toate privintele.
Explicati-mi, va rog, mai pe inteles, cum ati reusit sa atingeti aceasta perfectiune si cum o mentineti.
Va multumesc, domnule!