De ce timpul imi incheie sireturile, asa, fara sa ma intrebe, fara sa-l rog, cand la piciorul meu drept, cand la piciorul meu stang, si cu fundita, si cu ochet?
Si de ce se joaca uneori cu mine, jocul acela „Baba oarba” si se ascunde cand de dupa urechi, cand sub plete, de nu stiu de unde sa-l mai iau?
Nu l-am rugat niciodata sa-mi sarute talpile, acelea care mereu vor fi desculte: atunci spre supararea mamei, acum spre supararea acestei lumi, imbracata si cu sufletul infofolit.
Cand sireturile mor, unde se duc? – as intreba copilul din mine. Stiu ca acest copil inauntrul meu ar fi lacrimat daca ar fi murit un cocor, dar Eul de acum il tot trage de maneca spre ceea ce moare, lacrimeaza la picioarele mele.
Dar unde-i sufletul siretului, Bunicule? Oare se joaca de-a ascunselea cu noi si cu pantoful care plange tot asteptandu-l?
Siretul- esti tu, mi-ar raspunde Bunicul; pantoful este tatal lui, care il tine strans la piept, asa cum te tin eu pe tine.
Uneori ei se mai despart, asa cum facem noi, cand tu mergi la gradinita; si el se joaca, si el se loveste, si-l doare o zgarietura, si plange… de aceea trebuie sa te
porti frumos cu el, dar si cu tatal lui, pantoful.
Oare cum o sa te simti tu cand el este trist, ori lovit, ori murdar? Tot asa, caci el sta strans de pielea ta, de talpile tale, e prietenul tau, e ajutorul tau.
Uneori oamenii nu pretuiesc ceea ce le este dat pentru trupul si sufletul lor; alunga de la ei haina cea curata si frumoasa pentru trup si suflet, spre a o purta pe cea urata si murdara.
Vezi, dragule, acesti pantofi, aceste sireturi, ti le-am daruit noi, fara ca vreo piatra sa le zgarie, fara ca praful sa le ofileasca ochii. Tu ingrijeste-i si pe ei, caci asa te vei ingriji pe tine. Ai vazut ca bunicul are grija de tine, te strange in brate atunci cand te lovesti, te curata atunci cand te murdaresti; asa trebuie sa faci si tu, la randul tau: mai intai cu hainele pe care le porti si apoi o sa inveti sa te porti si cu oamenii.
Nu-i lasa sa lacrimeze la picioarele tale, nu ignora ceea ce esti dator fata de tine sa faci. E drept: intr-o zi ei vor muri, caci zeul lor, Timpul, s-a jucat prea mult cu trupul lor, dar ti se vor darui altii si altii, pentru confortul si trebuinta talpilor tale.
Dar, Bunicule,- intrerup eu copilul din mine, de vor merge pantofii fara talpile mele, de vor veni pe-aceiasi pasi pe care mi-au curs inspre pamant atatea ganduri, atunci ma voi desculta de trupul lor, ii voi elibera de
pasii cu care i-am strivit, spre a se inalta in Raiul lor, al pantofilor.
>
>
>