Sunt în partea finală a trăirii şi încerc cu amândouă mâinile să trag înapoi această zi. Cu fruntea vreau să leg o pulsaţie a tâmplei, iar cu gândul supravieţuitor vreau să unesc iubirea de infinit. O zbatere de ochi, cât un presimt de adiere, face să mă logodesc cu literele ce-mi formează cuvintele de dragoste dăruite numai ţie. Aud şoapte fierbinţi prin gând în suflet zămislind tandra-ţi asemănare, numai cu ziua ce o vreau în străfundul celor o mie de feluri de-a preţui iubirea pentru tine. Dimineaţa ce vine sărută repedea ivire-n prag a chipului tău ce face să preţuiesc o zi, uneori cât o viaţă.
Aş răscumpăra ziua din bezna acestei nopţi cu un cântec de iubire şi, regăsindu-l în jurul sufletului mi-amintesc de îmbrăţişările dintre seară în noapte, dintre zori şi trupurile noastre. Înlănţuirea dragostei a ascultat suspinul uimit al nopţii, ultima respiraţie a cântecului în surdină şi, a plecat cerând îndurare buzelor unite în sărutul peste timp.
Încă o dată şi încă o dată, un răsuflet al asemănărilor gemene săgetează adâncul ochiului avid în care se regăsesc o unică pulsaţie, o zi.
Nu pot opri neînceputul nopţii şi trecerea ei e scrisă de la-nceput împotriva voinţei mele, dar va va veni ziua, şi-n ea nimic, dar ce vreau este.