Cadourile fac parte din viata noastra, dar citi dintre noi constientizeaza acest fapt..? In fiecare zi, poate in fiecare clipa facem sau primim cadouri… de la prieteni sau rude, de la Dumnezeu sau (poate si mai important), de la noi insine.. iar gradul in care constientizam acest fapt si modul in care stim sa facem cadouri si in egala masura sa le primim, ne defineste..
Acesta este inca un subiect care scapa abordarii logice, rigurozitatii unor criterii de evaluare pe care suntem tentati a le folosi… in ce masura putem defini cadoul? Cum putem evalua justetea motivatiilor care determina gestul uneori teribilist dar atit de frumos si chiar indispensabil, de a face cadouri?
Si care pot fi criteriile corecte care sa sugereze alegerea unuia sau altuia dintre posibilele cadouri?
Sau cum trebuie sa reactionam atunci cind primim un cadou?
Greu de spus, ca tot ceea ce tine de personalitatea umana, de relationarea interpersonala… ca multe altele, acest subiect este unul generos si dinamic… permanent influentat de o multitudine de factori, de la trasaturile temperamentale ale fiecaruia (deci cele cu care ne nastem si ne manifestam volens nolens), trasaturile de caracter (deci cele puternic marcate de educatia si formatia intelectuala) si pina la virsta fiecaruia si chiar zona geografica in care traim…
Am vazut mirare si indiferenta in ochii unei femei primind cheile unui autoturism nou… si fericirea traita cu fiecare celula primind un telefon de departe…
Am vazut mirare si indiferenta in ochii unui barbat primind un ceas Tissot… si fericirea traita cu fiecare celula primind un bilet la Filarmonica…
Am vazut mirare si indiferenta in ochii unui copil primind un ghiozdan nou…s i lacrimi de fericire primind pistolul cu apa mult visat..
Si ajungem la alta discutie… care este valoarea unui cadou?
Cea de inventar/eticheta, sau cea de intrebuintare…?
Cea pe care o atribuim noi sau cea pe care trebuie sa o banuim in sufletul celui caruia ii este destinat?
Cea de astazi, sau cea de miine?
Utilitate sau masura unui sentiment?
Pe gustul nostru sau al celui ce-l va primi?
Buchetul imens de garoafe boboci care vor tine 6 zile dar oricum se vor ofili inainte de a fi inflorit sau trandafirul deja deschis, frumusete totala fie si numai pentru o zi?
Cit despre cadourile pe care prea des nu le constientizam, anume cele cu care destinul, viata si Dumnezeu ne innobileaza mereu…si despre cadourile pe care prea rar stim sa ni le facem singuri… ma gindesc la o tema postata anterior de distinsa doamna Cristina Filimon…”Viata pe un peron”…
Poate prin comentariile dv., voi afla si eu cum si ce sa daruiesc peste citeva zile cuiva drag dar inaccesibil mie… sau poate chiar
aceste ginduri insuficient exprimate prin cuvinte, sa-i fie cumva cel mai frumos cadou?
Daca vei purta in colt de inima bucuria copilariei,
Iar coditele iti vor mai aparea uneori in oglinda.
Daca ochii tai vor fi limpezi si scanteietori mereu,
Risipind rockefellerian lucirea diamantina a bunatatii.
Daca vei putea iar si iar sa atingi cu genele tale,
Orizontul limpede al diminetilor linistite.
Daca iubirea ta va fi intotdeauna pura si infinita,
Impartasita doar sufletului tau pereche,
Si vei incalzi cu bratele tale fiinta ranita a unui barbat
Ce paseste in umbra ta, blestemat de singuratate.
Daca in fiecare zi, soarele iti va fi tovaras,
Iar in fiecare noapte, luna va straluci in parul tau.
Daca binecuvantatul tau copil iti va spune „te iubesc”,
Mangaindu-ti obrajii cu fruntea sa senina,
Daca toate acestea se vor intampla,
Atunci, ei bine,
…poti spune ca stii sa daruiesti… stii sa primesti…
Cadoul poate realiza umplerea unui imens spatiu vid intre doi oameni daca este facut cu simtire! Autenticul din noi poate surprinde si cea mai arida persoana…
Daruieste ceva care sa demonstreze cunoasterea persoanei careia te adresezi, ceva care denota ca-ti amintesti o dorinta, o nevoie, o bucurie veche…
Si… nu uitati, niciodata nu dai gres cu o carte buna, adevarata si citeva cuvinte scrise….