Desertul Gobi.
Vuietul desertului este aidoma vuietului marii. Coplesitor. Cand il auzi prima oara, te inspaimanta. Si mereu te va rascoli. Cer si mare. Cer si desert. Atat. Lumea nu mai exista. E undeva departe. Sau e inceputul lumii? Creatia a fost o iluzie, iar momentul acela de inceput, prelungit in eternitate, este de fapt singura realitate? Sau lumea a disparut, in vreun cataclism, iar momentul de dupa sfarsitul lumii, prelungit de acum inainte in eternitate, este de fapt singura realitate?
Vuietul talazurilor marii, apa involburata, fara sfasit in spatiu si timp, gata sa te inghita. Vuietul talazurilor desertului, nisip involburat, fara sfasit in spatiu si timp, gata sa te inghita.
Vuietul desertului, vuietul marii – esti rascolit, pentru ca simti ca esti singur in fata lui Dumnezeu.
Cer si mare, cer si desert. Atat. Corabia, o coaja de nuca, jucaria valurilor. Ai grija de ea, ca sa aiba grija de tine. Esti frate cu corabia. Si cu ortacii din jurul tau, mateloti ca si tine, oameni simpli si aspri.
In desert, corabia este camila, jucaria talazurilor de nisip. Ai grija de ea, ca sa aiba grija de tine. Esti frate cu camila. Si cu ortacii din jurul tau, pastori nomazi ca si tine, oameni simpli si aspri.
Desertul. Oameni si animale laolalta, intelegandu-se unii pe altii, frati unii cu altii. Oameni si animale, traind laolalta micile si marile miracole ale vietii. Oameni, camile, capre, dulai, cai. Noe? Abraham?
Miracolul nasterii. Un pui vine pe lume. Lehuzia a fost grea, nasterea a fost in chinuri. Mama se poate prapadi, puiul se poate prapadi. Taina inceputului de viata, impletita cu taina mortii. Una ii da tarcoale celeilalte.
Pui de om, pui de camila – miracolele vietii sunt aceleasi.
Sfarsita de lehuzie, sfarsita de chinurile nasterii, mama isi poate pierde firea – mama – femeie, sau mama – camila, se va instraina de puiul ei. Cine este puiul acesta care tot vine sa suga? Da-te la o parte, ce vrei de la mine? Cine esti tu?
Instrainare. Natura isi are firescul ei, mama se poate instraina, isi poate pierde rostul ei de mama, firescul ei.
Ce facem? Avem grija de pui, il hranim noi cu lapte, asa cum putem. Pui de om, pui de camila. El trebuie sa traiasca, sa duca viata mai departe.
Ce facem? Incercam sa o linistim pe mama, sa se regaseasca. Ii vorbim, o mangaiem, ii cantam si ii descantam, stam alaturi de ea.
Aducem preot sa citeasca, aprindem lumanari, pregatim pomeni. Ritualuri care isi au rostul lor.
Poate nu e destul.
Trebuie atunci un tamaduitor. Cineva pleaca sa caute tamaduitorul, locuieste undeva departe.
Si tamaduitorul vine, e un muzicant, are o vioara, pe strunele ei stie sa cante un descantec de demult.
Si canta, si canta.
Camila asculta. Ochii ei privesc undeva in zare. De ce oare? Candva, demult, i-a imprumutat unui cerb coroana ei bogata de coarne si de atunci il asteapta sa se intoarca.
Sau poate il asteapta pe Dumnezeu. L-a rugat la inceput sa o bage in zodiac, alaturi de celelalte animale. Nu a bagat-o. Insa de la fiecare animal din zodiac a luat cate o bucata, si i-a dat-o camilei.
Tamaduitorul canta, si canta. De pe strunele viorii iese descantecul acela neintrerupt.
Si camila asculta. Si deodata, parca se linisteste, iar ochii ei incep sa picure lacrimi. S-a regasit. Isi primeste puiul care incepe sa suga cu nadejde.
Instrainare si regasire. Miracolele mari ale vietii: la oameni, si la animale, deopotriva.
Acolo, pe mare, sau in desert, ramane esenta. Noi si Dumnezeu. Adevarurile fundamentale.
Die Geschichte vom weinenden Kamel (The Story of the Weeping Camel), documentar germano-mongol.
Vuietul desertului, aidoma vuietului marii. Coplesitor. Te rascoleste. Nastere, instrainare, regasire. Miracolele vietii.
Un film fundamental.
Excelenta cronica, tot doream eu sa ma duc sa vad The Story of the Weeping Camel (dupa ce mi-a fost descris ca ceva ce nu vrei sa pierzi de mai multi prieteni), dar acum sunt convins 100%. Si apropos, sper sa continuati sa prezentati si alte filme; articole pe acest topic chiar lipseau din RLIV-ACUM.
Sebi Buhai