Motto:
“Oglindă oglinjoară, / Spune-mi, cum a fost/ La noi în ţară?”’
Povesti prelectorale
ĂSTIA
Prin fereastra orizontală, soarele pătrunde pieziş în cămăruţa îngustă. Suntem în apartamentul Elenei, de lîngă şcoală; zîmbitoare şi matinală, ne-a aşteptat încă de la 7, cu o cafea aburindă. De aici, de la ultimul etaj, ca dintr-o cabină suspendată, se văd coroanele alungite ale celor cîţiva plopi din jurul terenului de sport. Jos, în curte, domneşte o linişte deplină: e ora 7 şi un sfert, elevii nu au sosit încă. Ador răgazul ăsta, dîra aurie a razei de soare revărsată pe măsuţa şi cărţi, scanteind plasticul pixurilor şi ceramica ceştilor de cafea…
Aroma cafelei pluteşte în aer. Horia soarbe posomorît din ceaşcă. Îl frămînta ceva, îmi spun, dar nici n-apuc să-mi duc la capat gîndul, că izbucneşte:
– Mai, Aura, cu ăştia nu se mai poate! (nu întreb cine-s «ăştia», pentru că ştiu; orice român ştie). Uite, cumnatu’miu: e contabil la combinat. Auzi, nici să doarmă nu mai poate saracu‘ de grijă… Au venit aştia că le şterge datoriile. Dar în schimb le cere să dea bonurile de masă şi 500 de milioane de lei.
Şocată, abat asupra lui o ploaie de întrebari :
– Cum sa le «dea» bonurile? Şi oamenii ce vor spune? Nu trebuie să semneze că le-au primit?
– Ei, nu-i greu să-i convingi, un loc de muncă nu-i uşor de găsit azi şi cu aştia nu-i de glumit; aşa că toţi evită să-şi refuze şefii.
Ştiam. Ştiam cît e de greu sa-ţi refuzi «astăzi» şefii. Am înţeles asta prea bine din cele auzite acasă de la Virgil şi el cu un picior în laţul unui «şef» care e cu aştia. Totuşi, continui să întreb:
– Şi cu banii? Cum ii va da? Cum ii va justifica?
– Nu înţelegi, e vorba de bani prin acte; ce justificare, ce-s 500 de milioane pe lîngă miliardele şterse?
– Şi ce vor face cu banii aştia? Sau cu bonurile?
– Păi le dă aştia la patronii lor care au dat pachetele psd-iste! Cum care pachete? Alea cu alimentele… electorale!
Întrebase Elena; eu ştiam ce-i cu respectivele pachete…
****************************
Cel mai iubit dintre pamanteni
Virgil a venit obosit şi nervos. E tot roşu de necaz, hainele-i sunt ude, iar ochii-i fulgeră albastru neputincios. Îl întreb ce are pe un ton cît mai scăzut – am constatat nu o dată ce importantă are această … terapie preventivă. Şi aflu motivul supărării: dupa ce s-a deplasat la punctul de lucru cu trenul la prima staţie de pompare, pentru a o vedea şi pe a doua, a trebuit să meargă cîţiva kilometri pe jos, l-a prins şi ploaia… Şi toate astea zadarnic, pentru că directorul nu i-a aprobat nici materiale, nici oameni, deci reparaţiile nu pot fi făcute, iar prin acoperiş plouă pe motoare de 6000 de volti, că pînă şi cartonul pentru acoperiş a ajuns tot la şeful cel mare…
– Dar întreprinderea nu are maşini?
– Ba au, patru, nu una! Dar de o luna pleacă la sate cu pachete psd-iste …
– De ce n-ai explicat? N-ai cerut materiale şi oameni?, îl întreb mirată gindindu-mă şi la neimplinirile native ale inginerilor privind abilitatea de a comunica…
– Ei, n-am cerut! Am făcut referat, am explicat şi cerut tot. Oamenii lucrează la casa lui.
Cînd i-a dus Liţa referatul, Manea a sărit ca ars: «Ce, mă, tu-l laşi pe ăsta sa ceară ce vrea el?»
– Ce să-i fac eu, domn’ director?
– Să te impui! Asta să faci! Ca-ţi dau un şut şi te dau afara şi pe tine şi pe nevastă-ta, auzi? (Soţia lui e secretară). Nu aprob nimic. Să nu mai vii la mine cu d-astea!
– Cine ţi-a spus asta?, întreb curioasă.
– Liţă! Cînd vine de la Manea, îmi povesteşte tot, mai că nu plînge. Are casă cu pămînt, munceşte mult şi el şi nevastă-sa, în plus Manea vine pe capul lor la chef aproape săptămînal şi mai trebuie amarîta să mai facă şi plăcinte şi prăjituri… Am auzit ca au dat mult şi pentru serviciul ăsta şi cred că-i aşa, doar el este subinginer de utilaj minier (a terminat la Petroşani) şi vezi că Manea l-a pus şeful meu – cu delegaţie bineinţeles (Virgil e inginer constructor, specialitate Îmbunataţiri Funciare!).
– Şi cum de-ţi spune Liţă toate astea?
– Mă mai întreabă, că el nu e de specialitate, iar eu îl învăţ ce să facă… Dă-ţi seama, ce are utilajul minier cu îmbunataţirile funciare? Nici legile din domeniu nu le ştie…
Ceva mi se pare curios: Virgil e un tip croit pentru competiţie. Trebuie să fie şi un motiv pragmatic în spatele acestei prea filosofice renunţări la concurenţă. Îl întreb privindu-l în ochi:
– Şi nu te deranjează că te conduce un subinginer?
– Ba deloc! În felul ăsta, de cîte ori vine la mine cu hirtii trimise de Manea să le semnez, pot refuza categoric cînd e vorba de furăciuni. I-am spus clar: tu eşti şef, tu semnezi. Dar dacă semnezi, o să răspunzi pentru ce fură altul. Eu vreau să dorm liniştit.
Deci asta era… Încerc să aflu amănunte :
– Despre ce «furăciuni» vorbeşti ?
Păi numai vanele pe care ar fi trebuit să recunosc semnînd, că le-am băgat în pămînt, costă peste o sută de milioane bucata. Piesele de tractoare (Manea are tractor, noi nu mai avem; doar într-un singur punct de lucru mai sunt ceva utilaje), piese pe care nu le-am văzut, tot aşa. Şi cîte altele! Liţă a apucat să semneze şi acum e obligat să le facă jocul deşi îi este frică.
Mă cutremur.
– Şi ai semnat ceva de genul acesta??
– Niciodată. De-asta nici nu mă bagă în seamă ca să dea tonul celorlalti care se ploconesc. Mai ales de cînd am refuzat să intru în PSD!
Rămîn interzisă. Virgil nici în PCR n-a intrat, cu toate necazurile avute de aici. Cum să-ndoi omul ăsta, înalt şi lat în umeri cît un haiduc şi să-l faci pesedist?
– A avut curajul Manea să-ţi propună asta ?
– Nu. N-a făcut-o personal, a trimis un şofer.
Un şofer!! Mimica mă dă de gol. Îl aud pe Virgil spunînd resemnat:
– Da. Cîteodată mă simt ca… cel mai iubit dintre pământeni!
****************************
Sora lui Horia
Din nou Horia:
– Să vezi soră-mea – e ingineră la Consiliu în comuna la noi, ce-a păţit. Au venit ăştia la ea să le semneze c-a primit substanţe pentru culturile agricole de la asociaţie (ştii, ar fi bine la asociaţie, şi eu sunt membru, dai 300 de mii si-ţi dau substanţe de 500; ei, ar trebui să ne ajute şi cu desfacerea, dar, asta e!). Da’ cînd i-a întrebat cînd să vină să ia substanţele – surpriză! Nu trebuia să ia nimic, doar să semneze!! Cînd s-a uitat pe listă, printre cei care trebuiau să semneze era şi un mahăr de la prefectură… Ăsta n-are … culturi, dar are firmă de substanţe pentru agricultură in piaţă!
– Şi a semnat?, insist, curioasă.
– Ei, na! Cum să semneze? Păi ea a renunţat de răul ăstora la rostul ei de aici, că era bine mersi, la Direcţia agricolă, ca să scape… A preferat să facă naveta. Normal că n-a semnat, dar au găsit ei repede pe altcineva!
*****************************
Mirarea Anei
În săptămîna votării (primul tur), mare concert în Piaţa Prefecturii: “Animal x” şi încă alţii au ţinut un show cu mulţi decibeli.
Şi bineînţeles, Ana mă imploră: “vreau şi eu, mami, de ce să fiu izolată, oricum nu-mi poţi impune (ah, ce mă enervează cînd spune asta!); şi vin şi Mihaela, Clara şi profa mea cea nouă şi n-are de ce să-ţi fie teamă, mă aduc ei înapoi cu maşina. ..
Cedez: are voinţă, iniţiativă şi un spirit de independenţă care mă depăşesc.
În jurul orei 23 sunt deja neliniştită; ştiu că s-a terminat concertul; artificiile nu mai înfloresc roşcat şi verde auriu în noapte, iar muzica aceea urlată nu se mai aude. Astept la poartă şi iată: o maşina opreşte. Coboară toţi din ea; işi cer scuze pentru întîrziere; nu, nu intră în casă, e tîrziu… Pleacă.
– Mami, îmi spune Ana cu un aer gînditor, ştii ce m-a mirat?
– Nu, dacă nu-mi spui.
– Cînd toţi dădeau năvală spre scenă – ştii, fetele sunt nebune dupa ‘Animal x”-, grupul nostru, fiind retras mult în spate, a venit la noi un baiat care o cunoştea pe Mihaela. Soare îl cheama, n-am reţinut numele mic… E de la alt colegiu. Ei, şi cînd tipul de pe scenă striga «votaţi PSD!», toţi răspundeau în cor „lasă-nee…lasă-neee’’, ştii cîntecul, nu? (da, îl auzisem la postul local). Ei -şi la un nou „votaţi PSD’’, dintr-un grup de lîngă noi, cineva a urlat: «da, că sunt hoţi şi cei care vor veni tot hoţi vor fi!». Atunci băiatul ăsta a spus: „Nu-i adevărat ca toţi care vor veni vor fi tot hoţi . Eu vreau să ajung preşedintele ţării pentru că vreau o viaţă mai bună. Pentru noi toţi. Şi-o să fac Stiinţe Politice şi voi fi Preşedinte!» Mami, vorbea serios! A spus că acele cuvinte l-au jignit; că-i pătează visul. Se vedea pe faţa lui că el crede ce spune!
Se vedea şi pe faţa ei acum asta.
– Şi voi cum aţi reacţionat?
– Ei, au rîs…
Observ că se fereşte să-mi spună şi ce reacţie a avut ea. Aşa că întreb:
– Şi tu?
Mai întâi se codeşte… apoi, sticlindu-şi îndărătnic ochii verzi, îmi spune franc:
– Da, şi eu! Să nu mă cerţi dar… cine mai crede astăzi în asta?
Îmi dau seama de pericol. În primavara vieţii, resemnarea Închide poarta Speranţei, deci şi a Credinţei… E pustiitoare. Intervin energic:
– Noi. Tu, fratele tău, eu, Soare şi precis mai sunt şi alţii. Toţi trebuie să credem, să nu-i lăsăm singuri pe cei care cred şi se străduie pentru asta. Ana, tu-ţi dai seama, dacă noi nu credem în guvernanţi mai buni şi-ntr-un destin mai bun, atunci cine să creadă in locul nostru? Străinii?
– Da mami, dar nu o să-i lase toţi baronii aştia…. (ehei, n-am ştiut că Ana mea e la curent şi cu baroniada! Cît rău au putut face ei întregii ţări dacă au furat pînă şi copiilor speranţa…).
– Baronii nu. Dar trebuie să-i lăsăm măcar noi, crezînd în ei şi ajutîndu-i.
– Nu ştiu mamă, dar aşa am rămas de mirată…
Din tot concertul Ana a rămas cu o mirare; voi face tot posibilul s-o transform în speranţă!
************************************
Raportarea voturilor
– «Cîţi membri sunteţi în familie?, îl întreabă încruntat Manea pe Virgil.
Îi venise si lui rindul. Toţi au fost chemaţi în această zi în biroul şefului. Şi bineînţeles aici toţi sunt pesedişti.
– Trei d-le director…
– Bine, asta înseamnă că avem înca trei voturi. Altfel… şi face un semn ca şi cum l-ar mătura cu mîna..
– Nu ştiu d-le director, nu sunt hotărît, spune Virgil rîzînd şi iese pe uşă fără să mai aştepte replica».
– Cum, ai rîs ?, îl întreb consternată. Şi cum şi-a permis ? De ce nu i-ai răspuns că votul e liber şi secret?
– Ei, am lăsat-o şi eu aşa în dungă. Oricum eu nu pot vota (n-a vrut buletin de regaţean), Ana e prea mica iar tu eşti singurul votant la locale. Nu vreau să-mi fac necazuri inutil; sunt singur între ei. Cu aştia nu-i de glumit!
După primul scrutin, Manea il suna pe celular: să-i comunice clar cîte voturi dă acum (în turul doi), familia noastră « pesedeului».
– Trei, d-le director, răspunde Virgil fără ezitare.
Inutil să spun cu cine am votat eu.
Aurora Mihacea.