Cohorta zorilor isi poarta soldurile in denim si nu stim de e de vara, iarna;
timpul nu se masoara – imi suna cintecul acela din Ardeal cu carele ce urca si coboara,
Dimineata infasoara flori ale caror nume nu le mai stim si iata- ma din nou pe digul din lemn sarat,
departe alte sirene dansind pe plaja si nu in larg,
siragul de perle, singurele vesminte de altfel
sunt zilele invalmasite pe sinii de abanos si prefigurind
floarea de vanilie,
un pistil purpuriu – incendiu al oricarui inceput de dragoste.
E zi aici sub umbra si pintec rodind pruncul lui Okeanos cel indolent sau nepasator.
Doamne, deschide-mi poarta cetatii si lasa- mi anii dintii ai mersului mina in mina cu adolescenta,
si ne ascundem inca fata in palme sau ne privim in oglinda – in poemul lui Eliot si ne spunem ca am imbatrinit.
E zi aici sub palmieri si arborii de mango,
la Sibiu e seara si ninge inca in martie, de ziua printeselor si a tuturor vinzatoarelor de flori.
Nici verdele cel mai verde nu incape in web cam-ul mult prea strimt pentru o lacrima.
Si la Sibiu in vremea aceea cu arini si padure tinara,
nici florile nu mai stiau ce sa ne mai dea
de atita dragoste.