Legat de ostilitatea notarilor pentru articolul precedent, cateva explicatii: ma surprinde atitudinea oficialilor de a oferi o motivatie financiara care sa incurajeze industria sa continue sa produca cu echipamente uzate moral (depreciate in sens contabil), pentru a scapa de impozitul respectiv pe active, si implicit de a nu putea creste calitativ pentru a face fata concurentei…
Sa ne amintim ca Comunitatea Economica Europeana a fost formata ca urmare a observarii pe parcursul a 20-30 de ani a unor fluxuri comerciale inverse intre tari corelate in raport cu ciclurile economice (recesiune/ boom), care le-a permis crearea si dezvoltarea
unor avantaje comparative (dezvoltarea complementara a economiilor lor), lucru care a dus la intarirea schimburilor comerciale intre ele si deci ca urmare, eliminarea tarifelor si cotelor comerciale, ca si ulterioara uniune a venit firesc.
Acest coeficient de corelare a economiilor lor isi are probabil ancora in Evul Mediu, cand deja orasele stat din zona aceea isi calibrau specializarile la nivel de breasla si chiar la nivel individual in functie chiar si de predispozitiile lor nationale (fondul lor genetic).
Ultimii veniti, ca urmare a aderentei artificiale neverificate la nivel empiric, au nevoie de decade pentru a se integra economic in adevaratul sens al cuvantului, pe nise aproape inexistente, sau trebuie sa recucereasca cote de piata de la altii (chinezi, coreeni, turci, etc), care in conditiile actuale (aprecierea cursului, impozitul pe active, lipsa subventiilor, acces greoi la credite bancare, dobanzi mari, etc.) pare aproape imposibil…
Sa privim situatia din alt unghi: recentele alegeri din Ucraina. Cotidianele internationale relateaza ca mii de intreprinderi se doresc a fi renationalizate. Pare-se ca aceste conditii au fost puse de oficiali EU pentru a incepe discutia despre o posibila integrare.
Citand presa internationala de acum cateva luni, inainte de alegeri, Ucraina era vazuta ca un “miracol” de cresteri economice inregistrate in Estul Europei, ca urmare a unor privatizari de succes.
Recent cotidianul rus “Izvestia” relata ca fostul prim-ministru si infrantul candidat la presedentie in urma recentei “revolutii portocalii”, Yanukhovich, impreuna cu majoritatea echipei sale s-au mutat in Rusia, fiind considerati ca genii economice de catre Kremlin si dorindu-se a fi implicati in politica industriala a Rusiei.
Sa revenim la oile noastre: cu ostentatie se urmareste eliminarea subventiilor de catre stat in institutiile neprofitabile.
Dar sa vedem ce inseamna “subventii”: inseamna investitii ale actionarului principal sau minoritar, statul, in vederea redresarii unor intreprinderi care au pierdut pietele lor traditionale acum 15 ani, pentru a nu fi vandute ca “distressed debt”, dorindu-se ca statul sa nu le cedeze la pret de casare.
Evenimentele din Dec ’89 se pot echivala d.p.d.v economic cu perioada de dupa razboiul al doilea mondial, datorita faptului ca si pentru noi, pietele traditionale, lantul furnizorilor si implicit ciclul/structura de productie, au trebuit sa fie schimbate, in unele cazuri in mod radical.
Statele Japonez, Italian si German au investit decade la rand – pana in anii ’60-’70 in redresarea si reorientarea industriei, fara a fi deranjate de cineva.
Cred ca ar trebui sa se permita ca statul sa „inzestreze” SIF-urile cu un anumit procent bugetar, facand o investitie, urmand ca SIF-urile sa investeasca direct in intreprinderile la care statul mai detine participari, pe baza unor analize de rentabilizare, facandu-se un fel de „turnaround” management de catre SIFuri care nu trebuie perceput ca subventie, pentru ca se urmareste obtinerea unui „payback”, cu ocazia privatizarii entitatilor respective.
Poate pt. a se scapa de translatarea sumelor in buget, s-ar putea opera cu ajutorul CECului sau a BNR, urmand ca excesul de valuta de pe piata sa se sterilizeze facand aceste investitii pe termen lung in industrie. Aceasta creare de masa monetara neinflationista va avea si beneficiul de a opri aprecierea cursului de schimb, in schimb crescand capacitatea productiva a economiei cu bani straini, deci echivaland cu investitii directe directionate de insusi statul roman.
Astept comentariile dvs. sub forma ecourilor.
Desi nu ma pricep la economie, totusi mi se pare de bun simt, ca statul sa se implice mai hotarat in cresterea reala a economiei, implicit a PIB-ului, ceea ce ar insemna o crestere reala si a nivelului de trai, pentru marea majoritate a romanilor. Cred ca exista parghiile tehnice pentru acest scop, mai trebuie sa existe si vointa de a indeplini acest deziderat. Daca guvernantii nostri s-ar gandi mai mult la binele natiunii, decat la binele personal, probabil ca lucrurile s-ar simplifica mult si Romania ar avea de castigat. Cred ca avem capacitatea intelectuala si suficienti specialisti in domeniul economico-financiar, care sa poata duce la indeplinire acest proiect.
Am apreciat articolul dvs. cu 5 puncte. Felicitari
cata vreme Vestul era un bloc (EU + SUA) tot zbierau
ziarele de dreapta ca sa fie curmate subventiile. Acum
de cand se pare ca vom intra in EU … SUA simte ca
pierde teren si a inceput propaganda inversa, „descoperind” principii economice pe care le stia si
Moromete al lui Marin Preda !
La prima vedere, propunerea facuta e atragatoare.
Acel „pay back” de care vorbiti, cu ocazia privatizarilor ulterioare, se bazeaza insa pe premiza ca managementul de care aminiti e eficient (direct interesat in rentabilizarea intreprinderilor in care se face infuzia de capital).
Daca premiza asta nu e indeplinita, daca statul baga sumele alea uriase si nu reuseste sa vanda/privatizeze intreprinderile in asa fel incat sa absoarba costul infuziei de care vorbiti, atunci ceea ce se propune e reteta pentru dezastru.
Aici e buba: in ce masura managementul asigurat de Stat (in calitatea statului de actionar semnificativ, uneori majoritar) e competitiv si care-ar fi mecanismele pentru a-l face comptetitiv?
Toate cele bune,
Nea Marin