PARADA MODEI
O defilare mare, mare,
s-a anunţat prin toate mijloacele de informare,
fără militari în haine de paradă
şi armament de avangardă.
O paradă pentru elită,
pentru cei cu reputaţie stabilită,
cu simţ artistic, beletristic,
futuristic, simbolistic,
convinşi cu obstinaţie
în forţa de seducţie, prin vestimentaţie,
persoane care cred tenace,
că numai haina pe om face.
O sală arhiplină de fiinţe diverse,
considerate ca alese,
vedete de tot felul la kilogram,
de la demi-mondena, care ca paravan,
(oricît ar părea de năzdrăvan)
ziua este vînzătoare de salam,
pînă la eroii din celebrul film sentimental,
actori în cel mai recent serial.
Pe scurt, lume buluc,
ca la şuk,
personalităţi din teatru, cinema,
foto-modele din reviste, de la tele,
cîteva mai cu curaj,
din saloane de masaj,
lesbi, homo, porno şi alţi dizidenţi,
cu toţii prezenţi.
Complectă era adunarea,
care îşi arăta înfăţişarea,
cu tot ce-i mai select,
un real prospect,
îndemn la vizionare
şi mai ales la achiziţionare.
Toată mulţimea de exponate,
din respect pentru principii democrate,
dar şi din alte interese (nespuse),
nu făceau deosebire între sexele opuse.
În toată-această-învălmăşeală,
nici măcar un gînd
pentru omul de rînd,
din start eliminat constant,
în nici un fel interesant
pentru publicul din sală, mereu blazat
pentru organizatorul (îngrijorat)
de ratingul pe tele-spectator,
cheia succesului în viitor.
Şiret din fire, m-am insinuat,
în body-guard mascat,
al unei vedete trans-sexuale bogate,
din darurile căpătate
de la amanţi şi amante,
cu avuţii fascinante.
Drept să vă spun,
nu m-am distrat,
dar am descoperit
esenţa unui spectacol reuşit:
se-ascunde bine ce e de văzut obişnuit,
şi se expun, deloc ocrotite,
ascunzişurile cele mai mult rîvnite!
ARMONICA
În stradă, pe-aceeaşi margine de trotuar,
te-întîmpină în drumul spre bazar,
două mîini agile ce pe butoane se plimbă,
priviri în gol, trăiri de vis în altă limbă,
viziuni atemporale, din existenţe anterioare
reale sau imaginare,
pavate cu domni chipeşi,
pe sprînceană aleşi
şi domnişoare încîntătoare,
ce schimbă atingeri de mîini,uşoare.
Trei cîntece: un tango, un vals, o romanţă,
se succed la mică distanţă,
acorduri ce te poartă spre visuri senine,
perpetuum „da-capo al fine”,
ce-aşteaptă cu răbdare şi resemnare,
o mulţumire concretă, aruncată
în vechea caschetă uzată, căscată,
receptacol, pentru spectacol.
Monede cad arar,
cu sunet bizar,
în neconcordanţă şi disonanţă,
cu un tango, un vals, o romanţă.
DUPĂ CONCERT
-„Am fost la un spectacol
de prime audiţii
(ca să-ţi spun sincer,
îl ştiu din alte trei ediţii,
tot primare, dar anterioare);
biletul, la preţ piperat,
l-am achiziţionat
cu mare dificultate,
noroc cu directoarea
cumnată de vară,
cu a soţului meu nepoată primară.
A fost un spectacol
oficial, omagial,
prezente o seamă de personalităţi,
o lume aleasă pe sprînceană,
cosmopolită,
adevărată elită,
miniştri şi ministerese,
ambasadori şi plenipotenţiari,
vedete şi milionari,
tot felul de feţe simandicoase,
ca din jurnal de mode scoase.
Medy cea slăbănoagă,
este dea-dreptul într-o doagă,
purta o rochie asortată altor feţe,
(obiectiv vorbind, atrăgătoare,
şi totuşi o oroare)
străpunsă de două beţe,
dificil să le numeşti picioare.
Fani, cea proaspăt divorţată,
la braţ cu un tinerel,
purta pe index un inel
cu diamante de peste 10 de carate.
Şuli, producătorul de prefabricate,
(cel cu trei amante încurcat),
era anturat de-un bărbat însurat,
cu o artistă de reputaţie tristă,
(ca şi piesele-n care recită tirade),
cum vede un bărbat, îndată cade.
Rău m-a impresionat pînă şi Eti,
(cu-a ei coafură cu breton,
ce nu era în ton
cu privirea-i cam bovină
şi profil de cabalină),
tîrînd de mînă propria-i fiică
(o tinerică de talie mică,
puţin cam zglobie, din prima ei căsătorie,
cu privire lucitoare,
de un bărbat în căutare);
imprudenţă colosală,
i se cunoaşte-acum vîrsta reală.
Revoltător vice-ministrul de la sport,
a cărui pereche arăta ca un proţap,
depăşindu-l cu un cap.
Iar dirijorul, de-a dreptul mascaradă ,
a condus în haine de stradă,
o orchestră pestriţă, cu bărbaţi bine clădiţi,
îndemn la a fi folosiţi,
şi femei, figuri întristate,
sigur încă nemăritate”.
–”Nu mi-ai spus ce s-a executat
(muzică de cameră,simfonică,
operă, modernă sau clasică),
cum a fost interpretat şi cine s-a remarcat”.
–”Ca întodeauna,
eşti interesată de convenţional.
Sunt dezolată, profund afectată
că nu apreciezi faptul esenţial:
ţi-am descris ce-a fost senzaţional.
Spectacolul în sine, banal!”