…Radioul face parte din viata noastra cotidiana. De la aparitia omului, acesta a simtit nevoia de comunicare, debuturile fiind prin gesturi, imagini, scrieri. Comunicarea la distanta, însa, a fost în mod particular dificila la începuturi, neexistând solutii. Dar iata ca în anul 1794, Claude CHAPPE a inventat telegraful optic, care a constat în plasarea unor turnuri de semnalizare pentru a fi vizibile de la distanta, iar cu ajutorul pârghiilor de mari dimensiuni se ridicau si se coborau, ajungând astfel din post în post, la destinatie. Când luneta de apropiere a fost inventata, semnalele au putut fi receptate la distante mai mari, dar fara sonorizare si vizualizare. La sfârsitul secolului XVIII sistemul comunicatiilor a fost într-adevar dezvoltat, la origine fiind ansamblul fenomenlor de baza din fizica si electricitate, descoperite de Allesandro Volta, André Faraday, James Clerk Maxwell, Edouard Branly si Fred Braun. În 1874 Braun inventeaza antena dirijata, osciloscopul.
… În 1837, Samuel MORSE, pictor si fizician american (1791-1872) a inventat telegraful electric si alfabetul care-i poarte numele, respectiv Codul Morse, format din puncte si linii, care puteau fi transmise pe fir conductor, prima experienta fiind în 1844, la început pe o distanta de cca.1.600 m.
… În 1865, James MAXWELL a demonstrat d.p.d.v.teoretic, în Marea Britanie, existenta undelor electromagnetice.
… În 1876, Alexandre Graham BELL (1847-1922), fizician american, nascut la Edimburg (Scotia) profesor la o scoala de surzi, a inventat telefonul.
… În 1888, Heinrich HERTZ (1857-1894) nascut la Hamburg (Germania), teoretician fizician, a combinat ansamblul de cunostinte teoretice cu cele practice, reusind prima emisiune-receptie a undelor radio în 1887, dovedind existenta undelor electrice care traverseaza spatiul.
… În 1890, în Franta, Edouard BRANLY, a realizat un receptor experimental care permitea detectarea misterioaselor unde descoperite de Hertz (undele hertziene)
… În 1892, la Oxford (Anglia), Oliver LODGE perfectioneaza receptorul lui Branly si reuseste sa emita la câteva sute de metri, întelegând ca trebuie acordata o lungime de unda a receptorului la cea a emitatorului.
… În 1893 Alexandre POPOV, în Rusia, a realizat un receptor ameliorat datorita unei antene verticale; nimeni însa nu prevedea la acea epoca utilizarea acestor aparate în vederea instaurarii unui sistem coerent de telecomunicatie.
… În 1894, MARCONI, care a lucrat mai întâi în Elvetia, apoi în special în Marea Britanie si mai târziu în USA, a ameliorat aparatul sau de emisie si receptie, reusind sa transmita mesaje dincolo de linia de orizont. Proiectul lui era foarte precis si anume sa faca legatura între coasta continentelor si vapoare. În 1897 a depus brevetele asupra aparatelor care sa transmita în viitor la distanta de 15 km. în spatiu descoperit.
… În 1898, francezul Eugène DUCRETET a realizat prima legatura fara fir între Turnul Eiffel si Panteon (4 km.).
… În 1899, 28 Martie, Gugliemo MARCONI, tânar inginer italian în vârsta de 20 ani a experimentat transmiterea semnalelor morse, utilizând undele hertziene, stabilind o legatura radio între Franta si Anglia pe deasupra Canalului Mânecii, între Douvres si Wimereux, distanta de 50 km., iar în 12 Decembrie 1901, a reusit sa învinga Atlanticul stabilind o prima comunicatie radio în cod Morse, între Signal Hill (Terre-Neuve/Canada) si Poldhu în Anglia, în colaborare cu colegul lui Sir John FLEMMING, o distanta de 3400 km. În 17 Decembrie 1901, New-York Times anunta inventia de la TSF ca „Cea mai minunata cucerire stiintifica a timpurilor moderne”.
… În 1900 toate marile natiuni au adoptat sistemul TSF (telegraful fara fir), în special militarii. Ironia istoriei, 80 de ani mai târziu, reteaua de comunicatie Internet se va dezvolta în aceleasi scopuri.
… În 1901 Marconi, ajutat de fizicianul englez John Ambrose FLEMING, a emis de la Cornouailles (Anglia) semnale morse care au fost captate pe cealalta coasta a Atlanticului, la Terre-Neuve, în America de Nord.
… În 1906, americanul Reginald FESSENDEN, a reusit pentru prima oara sa transmita vocea umana fara fir, gratie unui emitator puternic.
…În 1908 semnalul SOS este adoptat international în codul morse. În acelasi an, Lee De FOREST, inventator american, difuzeaza muzica prin TSF de la înaltimea Turnului Eiffel.
… În 1912, tânarul telegrafist american David SARNOFF, a salvat viata a 865 pasageri ai TITANICULUI, captând mesaje de disperare de pe ambarcatiune care începuse sa se scufunde. În anul 1930 devine director al RCA, cel mai mare grup de radio american. În primul razboi mondial TSF a fost esential pentru militari.
… În 1915 vocea umana a fost transmisa pentru prima oara fara fir pe deasupra Oceanelor. Curând, „radiodifuziunea” a înlocuit „telegraful fara fir”.
… În 1920 companiile particulare dezvolta tehnica de transmitere fara fir a comunicatiilor verbale, precum si a muzicii prin CSF (Compania generala de telegrafie fara fir), Telefunken, Marconi Wireless Company, RCA (Radio Corporation of America) etc. Franck CONRAD, inginer la RCA, a realizat un sistem de emisie permanenta, numita KDKA, emiterea devenind „prima statie de radio în lume”. Primul mare succes a fost anuntul în toata lumea a alegerii noului presedinte american al timpului.
… În 1921 existau 15 statii de radiodifuziune în USA. Pentru a vinde multe posturi de receptie (radio music boxes) RCA organizeaza si difuzeaza concerte si evenimente care au entuziasmat lumea, cum a fost celebra lupta de box între Jack Dempsey si Georges Carpentier retransmisa în direct, vânzarile urmând vertiginos.
… În 1922 în Anglia apare BBC si în Franta RADIOLA, idem alte posturi în alte mari tari europene. În USA, erau deja 576 statiuni radio. În1930 în USA erau 12 milioane de receptori în gospodariile americane.
… În 1938, radioul a retransmis discursul lui Hitler de la Nuremberg, acompaniat de muzica wagneriana, ceea ce a impresionat foarte mult massele auditorilor. În acelasi an, Orson WELLES transmite prin unde celebrul roman „La Guerre des Mondes” prin antena CBS.
… Inventia tranzistorilor în 1948 a pus la punct Modulatia frecventelor, sinonime transmiterilor fara paraziti.
… În 1950, Creatia UER (Uniunea Europeana de Radiodifuziune) care a instaurat schimburile de programe între radio-urile din diferite tari europene, prefigurând astfel EUROVISION care a luat fiinta în 1954.
De atunci si pâna în zilele noastre, radio-ul a devenit indispensabil societatii civile, cunoscand desigur un progres continuu: radio-desteptator, auto-radio, baladorul-receptor, radio-voyage s.a.m.d..