… pentru ca este – nu-i asa – un subiect inepuizabil…
Credem despre noi ca suntem liberi odata cu venirea noastra pe lume; credem ca suntem liberi odata ce devenim majori; credem ca suntem liberi atunci cand avem prima noastra slujba si primim primul nostru salariu; credem ca suntem liberi atunci cand ne intemeiem propria familie; credem ca suntem liberi… dar suntem vreodata liberi cu adevarat?
Poate doar atunci cand plecam din aceasta lume? Sau nici atunci?
Nu, nu se poate sa nu fim liberi niciodata…
Hai sa mai lansez cateva ipoteze: oare cand reusim sa ajungem la un anumit echilibru interior, la o anumita disciplina, putem vorbi de libertate?
Sau atunci cand dispar multe reactii dezordonate, inconstiente care pun IN MOD NECESAR copiii sub controlul continuu si rigid al adultului…
Sau poate putem vorbi despre libertate abia atunci cand ajungem in limitele in care actioneaza autocontrolul.
Cineva lansa ideea chiar aici, pe acest site, ca si atunci cand cineva isi ia viata se poate vorbi dintr-un anumit punct de vedere despre libertate (ca acesta este “liber” sa faca acest gest).
Stiu eu ce sa spun?
Poti vorbi de un anumit autocontrol in momentul cand actionezi pentru a-ti lua viata?? Nu prea vad logica…
Sau privind lucrurile dintr-un alt unghi: de ce s-ar hotari cineva sa-si ia viata; pot exista n motive: e foarte deprimat, deznadajduit; sau e beat; sau e prea singur…
Si atunci ce ar insemna: ca a fi deprimat inseamna a fi liber?
Sau a fi beat inseamna a fi liber? Sau a fi singur … etc, etc…
Totusi nu despre asta voiam sa vorbesc in articolul meu; eu as vrea sa provoc cititorii la un alt aspect al libertatii si anume libertatea de care se bucura sau ar trebui sa se bucure un copil pe parcursul intregii sale evolutii, in cadrul familiei sale.
As vrea sa ascult opinii privind modul in care parintii cred ca inseamna libertatea copiilor; sau opinii ale copiilor asupra aceluiasi subiect.
Ar fi extraordinar daca specialisti in domeniu, a caror privire ar cadea ca prin minune asupra acestui material si-ar exprima opinia asupra ceea ce inseamna libertatea copiilor in familie, la diferite varste…
Incontestabil ca multi pedagogi – incepand cu Rousseau – au formulat principii pline de fantezie si aspiratii vagi de libertate pentru copii, dar imi asum responsabilitatea de a afirma ca adevaratul concept despre Libertate este inca necunoscut multor, foarte multor pedagogi. De multe ori ei au despre Libertate o viziune destul de limitata: depasirea unei anumite trepte a scarii, care de fapt e o eliberare partiala…
Nu e nici pe departe conceptual universal de libertate, care se constituie de fapt in eliberarea vietii oprimate de nenumarate piedici care se opun dezvoltarii noastre interioare armonioase.
Eu cred, din contra, ca instinctul Libertatii iti da imboldul de a dobori obstacolele…
Lumea e impinsa inainte de aceasta forta launtrica si grandioasa a Vietii, forta latenta care adesea lucreaza inconstient. Totul se bazeaza pe forta interioara.
Fiecare om are o tendinta speciala si o vocatie latenta, poate modesta, dar cu siguranta utila. Aceasta trebuie cultivata. Sau, de ce nu, recompensata, stimulata. Dar nu cu recompense obisnuite, la care ne duce gandul imediat ce pronuntam acest cuvant. Ci genul de recompensa ca atunci, de exemplu, cand un orator vede cum fizionomia ascultatorilor se schimba de emotie: el simte ceva atat de inaltator, incat nu se poate compara deat cu bucuria intensa a omului care descopera ca este iubit. A induiosa oamenii si a cuceri sufletele ramane intotdeauna bucuria noastra si unicul premiu; acela constituie adevarata rasplata.
In ce priveste pedeapsa (aflata lapolul opus recompensei), pentru omul normal aceasta e pierderea constiintei puterii proprii si a maretiei care reprezinta umanitatea dinauntrul sau. Si atunci cand simte aceasta pedeapsa, se simte deci amenintat. Sfideaza – daca e puternic – sau cade in cursa, crezand ca evita pedeapsa. Nu inainte insa ca in constiinta sa se fi dat o lupta uriasa…
Pentru a putea vorbi de libertate, constiinta trebuie sa fie pregatita sa controleze erorile chiar si atunci cand acestea nu mai sunt materiale sau evidente pentru simturi.
Trebuie sa veghem pentru ca a noastra constiinta sa nu fie condamnata la somnul inertiei.
Putem vorbi despre adevarata libertate, cred, si atunci cand avem libertatea de a decide.. Cand putem vorbi de posibilitatea exercitarii responsabilitatii….
Acest lucru se face prin educatie. Si de la varste foarte fragede…
Consider ca trebuie sa invatam copiii despre absolut orice, legand toate in acelasi timp de viata, raportandu-le la aceasta… Plasarea fiecarei actiuni la locul sau propriu este unul dintre cele mai inaltatoare eforturi pe care trebuie sa le facem in contextul educatiei copiilor.
Pentru ca…
Il invatam sa taca; dar ii spunem cand si unde sa taca?
Le spunem sa plece genunchii; dar le-am vorbit si de locul unde se practica acest gest?
Ii invatam sa salute. Dar le spunem si felul de salut pe care sa il practice atunci cand e vorba de un prieten, sau de o ruda, de o persoana straina sau de un personaj venerabil?
Cu alte cuvinte numeroase lucruri pe care le-a invatat perfect trebuie sa le utilizeze si sa le incadreze in diferitele momente ale vietii…
Atentie, insa: acordandu-i libertatea de a decide asupra lor…
Am sa ma opresc aici. Nu pentru ca subiectul a fost epuizat. Nici vorba.
Iar concluzia ce vreau sa o desprind o voi formula tot sub forma unei intrebari la care as dori din tot sufletul un raspuns…
Suntem liberi? Puntem fi liberi? In ce conditii? (desi daca pronuntam cuvantul “conditii” din start anulam notiunea de libertate… Sau nu?? )