ACUM.TV

Am primit spre publicare urmatorul articol din partea domnului Virgil Iordache, eseu prezentat de dumnealui in cadrul unei mese rotunde care a avut loc ieri, avand ca tema situatia tinerilor din invatamant si cercetare. Virgil Iordache surprinde si dezvolta foarte bine pe tema structurilor, a retelelor informale din lumea academica (ceea ce in limbaj specializat, in economie si sociologie, se numesc „informal networks” sau „informal social networks”), incercand o caracterizare a acestora prin prisma brain drain-ului, fenomen general in lume, dar avand proportii si semnificatii aparte, de natura alarmanta, la noi in tara. Ar fi desigur multe altele de spus, aceasta analiza este departe de a fi exhaustiva, insa meritul necontestat al articolului este de a ridica problema, de a o plasa intr-un context nou (cel al sistemelor informale) si mai ales, de a propune niste masuri concrete pentru reformarea acestor structuri, pentru „restructurare”. Dupa cum veti observa, mai ales cititorii nostri fideli si cei „in tema” sa spunem, multe din aceste masuri si altele, neatinse aici, au fost propuse, repetat, in articolele publicate atat in rubrica „Cercetare, Stiinta, Tehnologie”, cat si in continutul scrisorilor deschise din rubrica „Ultima Ora”, ale publicatiei electronice RLIV-ACUM. Si speram sa continuam si pe viitor cu asemenea analize, invitandu-i pe toti cei interesati sa ne scrie pe aceste teme si pe altele legate de acestea si posibil neatinse pana acum.

”
Definirea problemei

Problema este următoarea: mulţi tinerii creativi au plecat sau urmează să plece din ţară (creativi pragmatici), mulţi tineri mediocri au rămas în spaţiul academic românesc (necreativi pragmatici), iar tinerii creativi rămaşi nu se simt prea bine (creativi idealişti) (Nota: Tipurile menţionate mai sus trebuie privite ca tipuri ideale. Cazurile concrete sunt localizate undeva pe un gradient între cele trei extreme).

Care sunt cauzele acestei situaţii ?

Raffaele Liberali, director în cadrul Comisiei Europene, a avut un discurs remarcabil cu ocazia zilei de informare Marie Curie organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în data de 3 martie 2005, în faţa unui amfiteatrului ultraplin, în care cine a ocupat un loc pe scări s-a putut considera norocos. Din perspectiva problemei pe care o am în vedere aici, în esenţă domnul Liberali a spus următoarele lucruri:
· Creativitatea este cu predilecţie apanajul tinereţii, dar
· La această vârstă tinerii europeni trebuie să alerge de colo-colo pierzându-şi timpul în căutare de burse şi job-uri temporare pentru că
· Toate poziţiile stabile sunt ocupate de seniori indiferent dacă le-a secat potenţialul creativ sau nu, iar
· La nivelul tinerilor există o volatilitate prea mare a poziţiilor.

Aceasta este o chestiune de organizare internă a comunităţii academice europene şi mentalităţi ale celor care fac parte din ea, nu una politică, a spus domnul Liberali. Ceea ce îl deranja ca politician este că banii publici de cercetare intră într-un sistem ineficient. Şi de aici necesitatea luării de măsuri pentru restructurarea obieceiurilor (structurilor informale ale) comunităţii academice europene. Restructurarea va duce la îmbunătăţirea statului tinerilor cercetători şi, pe cale de consecinţă, la creşterea calităţii cercetării şi a competitivităţii internaţionale a Europei. Exodul de creiere, cu care se confruntă însăşi Europa, trebuie să se transforme într-o circulaţie a creierelor.

Iată aşadar o cauză de un nivel foarte general care dă seamă inclusiv de situaţia tinerilor cercetători din Romania: structurile formale şi informale gerontrocratice din comunitatea ştiinţifică europeană.

Dar în afara acestora în cazul Romîniei există şi cauze specifice, de nivel naţional (Nota: Ele sunt de fapt specifice spaţiului est european, în special a celui puternic influenţat de mentalitatea sovietică. A se vedea de exemplu şi Buiter (2000)).

Structurile informale din comunitatea academică românească au câteva trăsături în plus faţă de cele europene, date de faptul că sunt menţinute de oameni formaţi în perioada comunistă. Aceasta le oferă adesea un caracter deosebit de autoritar, în măsură să încorseteze şi mai mult potenţialul creativ al cercetătorilor de calitate. Prezentarea unor dovezi directe ale unor astfel de structuri care acaparează fondurile fără să producă mai nimic în termeni de cunoaştere recunoscută internaţiona este de competenţa instituţiile abilitate ale statului, dar existenţa lor este dovedită de starea deplorabilă a cercetării şi universităţilor româneşti (sumarizată execelent de exemplu de Palade şi colab. 2004) şi de starea de spirit din Universităţi. Simptomul oricărei culturi autoritariste, teama, este prezentă din plin: dintre cadrele didactice ale universităţii din Bucureşti au intervenit pe forumul intern doar câteva, deşi rectoratul a invitat mii de persoane.

Atunci când structurile informale neproductive nu sunt pur mafiote şi doresc să îşi legitimeze raţional poziţia dominantă şi eventuala implicare în conducerea ţării ele apelează la variate retorici, dintre care cea a rolul fundamental al ştiinţei joacă un rol important (Iordache 2005). Desconsiderarea cercetării la nivelul bugetului alocat din PIB poate face şi oameni bine intenţionaţi să puncteze rolul fundamental al ştiinţei în luările lor de atitudine publice, ca argument pentru creşterea finanţării publice a cercetării (Palade şi colab. 2004). Astfel de argumente bine intenţionate pot fi scoase din context şi deturnate pentru apărare intereselor grupurilor de „Einsteini” locali lipsiţi de producţie ştiinţifică în măsură să le susţină pretenţiile de monopolizare a fondurilor de cercetare, ceea ce face necesară demascarea publică a ceea ce am numit „fundamentalismul ştiinţific”. Ştiinţa este foarte importantă pentru o societate, dacă dorim o putem considera şi fundamentală, ca artificiu retoric, dar în acest sens slab toate formele culturii sunt fundamentale şi trebuie finanţate.

Reţelele informale sunt inerente oricărei organizaţii (Albanese 1998), la nivelul lor luându-se decizii în interes privat dar care au implicaţii organizaţionale. Reţelel informale trebuie acceptate şi promovate alături de cele formale (Vlasceanu 2002), deoarece cultul raţionalităţii distruge intuiţia, implicarea şi simţul moral. Mai mult, în cadrul organizaţiilor în care procesul de producţie presupune manifestarea creativităţii este chiar necesară dezvoltarea de structuri informale care să faciliteze comunicarea între cercetători şi să consolideze încrederea atât de necesară funcţionării echipelor interdisciplinare. O organizaţie de cercetare are o structură mai informală decât cea a unei organizaţii care produce altceva, ceea ce o face însă mai vulnerabilă la dezvoltare de structuri informale autoritariste, şi la menţinerea lor odată ce au apărut.

La ora actuală reţelele informale din spaţiul academic sunt dominate de personaje neinteresate realmente de creaţia ştiinţifică, ci doar de menţinerea puterii personale şi atragerea fondurilor publice de cercetare. Sumele deturnate pot părea derizorii comparativ cu jafurile asociate privatizărilor (Gallagher 2004), dar în raport cu bugetele de cercetare obişnuite în spaţiul academic românesc, ele sunt impresionante (Hurduc, 2004). Lipsa de rezultate este adesea scuzată prin absenţa de fonduri publice suficiente tocmai de către de cei care absorb cele mai multe. Reţelele informale creative sunt copleşite de cele informale autoritariste. Destructurarea acestora din urmă nu poate veni din interiorul organizaţiilor academice (cel puţin în universităţi), datorită faptului că aceste organizaţii au formal o funcţionare democratică şi poziţiile sunt majoritar deţinute de reprezentanţi ai structurilor informale autoritariste. Rolul cheie care trebuie exercitat de manager, şi anume de a experimenta structuri informale şi de a le selecta pe cele mai potrivite pentru atingerea scopurilor organizaţionale (Weick 1988 apud Vlasceanu 2002), nu mai poate fi exercitat.

Perpetuarea acestor structuri informale a fost favorizată şi de recomandările organizaţiilor economice internaţionale, care cel puţin iniţial s-au plasat pe poziţii strict raţionaliste, pe linia noului instituţionalism economic în etapa sa incipientă, fără să ţinea seamă că un cadrul formal aplicat pe o structură informală inadecvată nu poate duce decât la eşec (Ibrahim şi Galt 2002).

În concluzie, diversitatea grupurilor informale intraorganizaţionale este foarte redusă în spaţiul academic, iar grupul autoritarist, necreativ, este dominant. Cauzele sunt istorice, cele mai aproapiate de noi în timp fiind experimentul comunist.

Obiectivul care trebuie atins

În baza elementelor de mai sus putem diferenţia următoarul obiectiv de interes public:
· restructurarea sistemelor informale actuale din spaţiul academic românesc

Homo sovieticus trebuie eliminat printr-o acţiune grupală deoarece la nivel individual pe termen scurt el este mai competitiv decât omul civilizat. Metodele lui sunt mai ieftine şi mai rapide, prin imoralitate şi lipsă de scrupule. În lupta individuală de obicei homo sovieticus îl elimină pe omul civilizat, sau îl transformă determinîndu-l să îi adopte tiparele comportamentale pentu a putea supravieţui.

Mai mult, există un risc ca structurile informale autoritariste să pericliteze proiectul European dacă nu sunt contralate în mod programatic. Se vor întinde ca un cancer în reţeaua de cercetare şi educaţie europeană, destabilizînd-o. Fără eliminarea focarelor de mizerie din comunitatea academică românească programele de mobilitate vor avea un efect pervers.

Instrumentele şi mijloacele pentru atingerea obiectivului

Fără a avea pretenţia să fiu comprehensiv, ceea ce ar presupune o analiză de politici publice mult mai bine documentată, sugerez mai jos câteva măsuri.

De jos în sus, prin iniţiativă privată
· Crearea de sindicate ale doctoranzilor şi tinerilor doctori care să le apere interesele.
· Trecerea de la stadiul intereselor la stadiul ideilor. Dezvoltarea societăţii civile în comunitatea academică pentru enunţarea şi promovarea valorilor juste. Sensibilizarea statelor europene cu privire la riscul de destabilizare a viitoarei ERA în condiţiile difuziei valorilor informale est-europene actuale.

De sus în jos, prin iniţiativă publică
Reducerea puterii establishment-ului
· Creşterea mobilităţii poziţiilor de Conferenţiar şi Profesor prin reevaluare periodica si scoatere la concurs a pozitiilor persoanelor cu rezultate nesatisfacatoare.
· Reducerea avantajelor formale date de poziţiile de Conferenţiar şi Profesor în competiţia pentru resurse.
· Scoaterea la concurs a poziţiilor din comisiile de finanţare a cercetării care presupun expertiză cultural-ştiinţifică şi limitarea duratei de ocupare a unei astfel de funcţii.
· Evaluarea anonimă a părţii ştiinţifice şi manageriale a proiectelor, după modelul european.
· Alocarea aleatoare a evaluatorilor tezelor de doctorat şi a dosarelor de promovare a cadrelor didactice. Utilizarea unei baze de experţi comună pentru un anumit domeniu în întreaga comunitate academică. Păstrarea anonimităţii evaluatorilor până după elaborarea referatelor.

Intărirea puterii tinerilor
· Deschiderea accesului tinerilor doctori la toate poziţiile din ierarhia academică aleasă democratic, până la cea de rector, şi la toate tipurile de proiecte de cercetare, indiferent de amploarea lor.
· Susţinerea şi pe plan naţional a formării de centre de cercetare conduse de tineri promiţători („emerging new leaders” în limbajul Comisiei Europene).

Susţinerea structurilor informale creative
· Finanţarea unor direcţii de cercetare pentru demontarea retoricilor care susţin politici autoritariste (fundamentalismul ştiinţific, unele teorii comunitariste).
· Alimentarea sistemului cu resursă umană capabilă să depăşească dihotomia cultură-ştiinţă. Formarea culturală şi antreprenorială a noilor generaţii de studenţi. Nu tineri supracalificaţi, ci fiinţe umane.

Referinţe bibliografice

1. Albanese, R. (1988): Management, South-Western Publishing Co., Cincinnati
2. Buiter, W. H., 2000, From predation to accumulation? The second transition decade in Russia, Economics of Transition, 8(3), pp. 603-615
3. Gallagher, T, 2004, Furtul unei naţiuni, Ed. Humanitas, Bucureşti
4. Hurduc, N., 2004, Scrisoare de protest a domnului profesor Nicolae Hurduc, presedinte in exercitiu al comitetului FAR, cu o introducere de Sebastian Buhai, http://www.romanialibera.com/articole/articol.php? step=articol&id=243
5. Ibrahim, G., V. Galt, 2002, Bye-Bye central planning, hello market hiccups: institutional transition in Romania, Cambridge Journal of Economics, 26(1), 105-118
6. Iordache, V., 2005, Pericolul fundamentalismului ştiinţific, scrisoare deschisă, cu o introducere de Sebastian Buhai, http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=434
7. Palade, E. şi colab., 2004, Scrisoare deschisa adresata candidatilor la presedintie, semnata si de domnul profesor George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel, cu o introducere de Sebastian Buhai, http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=227
8. Vlasceanu, M. (2002): Organizations and the organizing culture (in Romanian), Ed. Trei, Bucuresti
9. Weick, K. E. (1988): Enacted sensemaking in crisis situations, Journal of Management Studies, 25: 305-317

7 martie 2005 Virgil Iordache
”
(NR: pe viitor il vom ruga pe domnul Iordache sa se inregistreze pe site si sa trimita articolele in mod direct, cum ii rugam si pe ceilalti colaboratori ai nostri, mai ales ca domnul Iordache are deja „vechime”, avand deja doua articole publicate pe site-ul RLIV-ACUM).

Acest articol a fost publicat marți, 8 martie 2005 la rubrica Repere carteziene.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.