Greierasul avea o chitara mica la spate si canta. Se urca intr-un varf de cicoare si canta asa de frumos, de credeai ca-si frange sufletul in bucatele. In jurul lui se adunau toate vietatile din campie si din padure. Ascultau ca vrajite. Nu se mai luau la cearta sau la bataie; lupul statea langa miel si nici prin gand nu-i trecea sa-l sfasie. Ascultau gargaritele cele rosii cu pete negre, vrabiutele se opreau din ciripit, albinele…
– Si viespile!
– Da, si viespile, toate…
Si fiecare se gandea ca lumea asta, in afara de atatea necazuri, are totusi ceva pentru care merita sa traiesti. Si acest ceva se numeste arta. Greierasul era un mare artist. In timp ce toate vietatile ascultau si se minunau, cineva nu se oprea din truda zilnica. Era furnica cea harnica si prevazatoare. Aduna firimiturele, graunte, frunze gustoase, ca sa aiba pentru iarna. Sacii grei ii aseza in camara. Facea conserve si cumpara calorifere noi de la Carrefour.
Iar greierasul canta… Stii cum canta greierasul?
– Cli, cli, cli!
Asa canta greierasul, pe tonuri diferite, cand triste, melancolice, cand vesele, iar vremea trecea. Treptat, a inceput sa se faca mai frig, sa bata vantul, frunzele au cazut, florile s-au ofilit, fiindca nimic nu e vesnic pe lume, totul se schimba. Intr-o zi a venit gerul si a nins. Flamand si infrigurat, greierasul s-a dus la furnica s-o roage sa-l lase si pe el la caldura si sa-i dea ceva de mancare. Cu mainile in solduri si cu sortul dinainte (prepara o friptura), furnica l-a certat strasnic si pe buna dreptate: “Ce-ai facut toata vara? Cand eu munceam de ma speteam, tu cantai intr-un varf de cicoare! Acum joaca, daca poti!” Si i-a trantit usa-n nas.
A plecat greierasul… Plangand, aproape inghetat, nu avea nici ghete, hainuta lui cea neagra se rupsese de atata purtat…
– Eu l-am luat!
Asa l-a gasit Mihaita care tocmai trecea pe-acolo.
– L-am luat acasa!
L-a dus la el acasa, l-a pus intr-o cutiuta de chibrituri, i-a dat sa manance si l-a lasat sa se joace cu toate jucariile lui. Iar cand a venit iar vara (fiindca toate se repeta), Mihaita l-a urcat in masina sa-l duca in poiana din padure. Furnica era prin apropiere, cu un sac foarte greu in spinare. Cand l-a vazut pe greieras cum statea pe scaunul de langa sofer, l-a rugat s-o duca si pe ea pana acasa, ca nu mai poate de oboseala. Iar greierasul, avand un suflet mare, un suflet nobil, ca toti artistii…
– N-a luat-o! Fulnica e o lea! N-a vlut sa-i dea nimic gleielasului!
– Cand o sa te faci mare, ai vrea sa fii ca furnica cea harnica, sau ca greierele cantaret?
– Eu o sa fiu un gleielas si o s-o bat pe fulnica! O s-o bat foalte tale!
– Asa…
Saracu’ La Fontaine!…
