Traim intr-o lume din ce in ce mai bolnava. Opinia publica este complet absenta indiferent de categoria de varsta si categoria sociala. Cea mai grea perioada de dezvoltare a Romaniei e pe cale sa inceapa dupa 2007 dar inca traim intr-o societate dominata de oportunisti, bisnitari, superficialitate si nu de talent, ambitie, concurenta (loiala). Acestea din urma sunt sufocate atat de nivelul scazut de trai dar si de amagirea si increderea in potentialul “fals” al Europei. La urma urmei de ce sa nu arda si casa vecinului? O ideologie bolnava si lipsita de fundamente dar care domina piata si societatea romaneasca. Prea rar intalnesti oameni “lucizi” care stau drepti in fata curentului post-revolutionar.
Aceasta realitate cruda sau poate mai putin colorata debusoleaza noua generatie si o transforma in roboti, in victime ale sistemului, in viitorii nimicuri. Bineinteles ca nu trebuie generalizat dar cand sinuciderea atinge pragul de un student la fiecare sesiune cred ca e un semnal si cred ca trebuiesc punctate multe semne de intrebare.
Mai grav: exista dascali, mentori, modele care aleg o postura indiferenta la aceaste “ocazii” si chiar ridica din umeri sustinand, sub pretextul unei convingeri personale, astfel de gesturi. Aceste “convingeri” nu fac decat sa insamanteze chiar si-n mintea celor “lucizi” o urma de indoiala care pe parcurs creste, se hraneste si in final, dupa o perioada de aparenta absenta isi doboara victima. De aceea poate majoritatea cunoscutilor sunt socati de gestul “victimei”. Ceea ce nu inteleg dansii este faptul ca negarea, izolarea si lipsa de comunicare nu sunt caracteristici ale echilibrului mental. Unii parinti, profesori, prieteni chiar alimenteaza acest fel de a “fi” daca nu incurajand, atunci ignorand astfel de atitudini. Nici nu incape discutie ca aceste persoane, pe langa faptul ca sunt neflexibili mai sunt si egoisti, si inconstienti. Egoisti fata de familie, fata de parintii care-si ingroapa copilul intrebandu-se “Unde am gresit, Doamne?”.
Revenind la cauza-efect. Sunt destui factori care sa alimenteze astfel de gesturi, convingeri, solutii dar nu si motive. Urmarind forumul facultatii de Automatica si Calculatoare din Iasi, scena ultimei “piese” am ramas stupefiat. Pe masura ce iei la cunostinta despre convingerile studentilor iti dai seama cat de debusolati sunt unii, cat de indiferenti sunt altii si cat de periculosi sunt toti. Nu se poate ca din 18 comentarii doar 2 sa indrume catre o perspectiva sanatoasa a celor intamplate. Asta da un raport de 11%. Doar 11% din studenti pot fi considerati ca normali? 89% din studenti pot fi considerati bolnavi? Imi permit sa fac astfel de acuzatii de vreme ce fac parte din acest colectiv si petrec in medie 8 ore pe zi cu “dumnealor”. Am gustat din “dulceata” sesiunii si m-am confruntat cu aceleasi probleme (nu toate) cu care s-au confruntat si dansii dar de ce sa ma plang? Asta mi-am ales. Eram perfect constient (spre deosebire de altii) cand am intrat in sala de examen de ceea ce ma asteapta. In ciuda “piedicilor” satisfactiile sunt pe masura si in final nu asta era scopul?
Poate ca sunt prea multi constransi de parinti, constransi de ambitii prostesti, constransi de situatia materiala care aleg o facultate “grea”, in ciuda aspiratiilor, si ajung dupa un anumit timp sa se piarda, sa se panicheze. Intr-adevar si eu poate c-as avea aceleasi temeri, perfect normale dar asta nu mi-ar da motiv sa-mi pun capat zilelor. Tot inconstienta, indiferenta si teribilismul aduc tinerii in pragul sinuciderii. Pe langa faptul ca astfel de gesturi sunt sustinute de colegi si profesori mai este si problema mediatizarii exagerate. Sunt etichetate cu recomandari in functie de varsta majoritatea materialelor difuzate de posturile de televiziune dar sunt omise stirile de la ora 5. Ora 5, ora mediatizarii mintilor bolnave, ora lipsei de prejudecati, a lipsei de cenzura si totul sub ochii mintilor fragede si a CNA-ului. Dar asta este cu totul o alta problema (deloc neglijabila).
Ne-am obisnuit sa facem compromisuri, prea multe cred eu, de vreme ce au loc astfel de “accidente”. Ne-am obisnuit sa calcam si sa ne calcam in picioare. Ne-am obisnuit sa traim de la o zi la alta, sa asteptam sa ne pice norocul din cer, sa lasam timpul sa ne decida soarta sa ne jucam destinul la zaruri. Prea multi tineri aleg sa urmeze o facultate, fie grea fie usoara, termeni teoretici din punctul meu de vedere, care nu corespund aspiratiilor si idealurilor. Asta pentru ca sunt manati de aceeasi mentalitate bolnava si de aceleasi constrangeri prezentate mai sus. Prioritate au banii si nu educatia. Prioritate are trupul si nu sufletul. E normal ca atunci cand ti-ai pierdut sufletul sa fii catalogat ca mort dar totul TREBUIE sa se rezume la teorie nicidecum la practica. “In fuga asta nebuna ne pierdem” subliniam intr-un material anterior. Astfel de situatii nu fac decat sa-mi confirme credintele si ma abitioneaza sa incalc regulile nescrise ale vietii si sa MI le aplic pe ale mele.
Solutia se centreaza in jurul ideii de normalitate.
Ce este normalitatea?
La care normalitate va referiti?
Neaparat se introduce disjunctia de relativ si absolut. Schitez perspective ale normaliatii: pornind de la natura umana, pornind de la colectivitate,pornind de la natura insasi etc.
Ce ierarhie de valori aveti ca sa dati o definitie a normalitatii?
Dupa cum reiese din text aveti presupozitia marxista tacita ca omul este valoare suprema pentru om.
Ca sa putem discuta cu adevarat problema ar trebui focalizata gindirea pe normalitate.Incercati sa scrieti articolul urmator pe aceasta tema ca sa pornim de undeva si implicit luminam si problema sinuciderii studentilor.