Voi invata apoi
ca nu tristetea mortii
imi rupe cateodata rasuflarea
ci mantia de umbra
in care
linistita,
ma-nvaluie uitarea…
Si nu ca-i primavara
te strang usor de umar
vrand sa-ti aduc aminte
ci pentru ca Orasul
din tine iti inalta
castele de cuvinte.
Acest articol a fost publicat luni, 14 februarie 2005 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.
Publicam o scrisoare deschisa de ultima ora, foarte bine scrisa, vizand problema fundamentalismului stiintific in cercetarea stiintifica romaneasca, concretizat intre...