Publicam o scrisoare deschisa de ultima ora, foarte bine scrisa, vizand problema fundamentalismului stiintific in cercetarea stiintifica romaneasca, concretizat intre altele prin perpetuarea acelorasi „strigoi” in functii de decizie din interiorul spatiului academic, personaje care prin incompetenta, indiferenta si interese de alta natura decat cele stiintifice, au distrus in mare parte si sunt pe cale sa extermine complet, potentialul autohton de creatie stiintifica- culturala. Scrisoarea este adresata de catre domnul Virgil Iordache, asistent universitar in cadrul Facultatii de Biologie a Universitatii din Bucuresti, Ministerului Educatiei si Cercetarii si Ministerului Culturii. Aceasta scrisoare se inscrie prin continutul sau in randul numeroaselor initiative recente ale Asociatiei Ad Astra, Forumului Academic Roman si portalului independent „Romania Libera, in Viitor”, toate tragand semnale de alarma asupra starii grave a cercetarii si invatamantului de la noi; ne bucura enorm faptul ca exista in mediul stiintific romanesc altii care gandesc similar si care nu se dau inapoi de la a face publice criticile lor. Domnul Dr. Iordache ne-a informat in acelasi timp ca reprezentanti ai MEC i-au raspuns deja, foarte prompt, asigurandu-l ca noua politica de dezvoltare a cercetarii vizeaza si corectarea multora din aspectele mentionate in mesajul dumnealui. Salutam prin urmare atat scrisoarea domnului Iordache cat si raspunsul incurajator din partea consilierilor MEC si asteptam cu nerabdare ca masuri menite sa combata pentru totdeauna viciile existente in prezent in mediul stiintific romanesc, sa devina vizibile in practica.
Sebi Buhai, 9:30 GMT, 10-02-05
”
Stimata doamna ministru Monica Musca,
Stimate domnule ministru Mircea Miclea,
Mort. Asa este sufletul majoritatii celor care stabilesc prioritatile de finantare a cercetarii romanesti si controleaza administrarea programelor de finantare.
In multe locuri din spatiul universitar continua sa se manifeste «un regim in care minciuna a fost ridicata la rangul de metoda de guvernare, in care teroarea a dezvoltat lasitatea la cei mai multi si eroismul imprundent la cativa » [1]. Un regim de cercetare a carui productie recunoscuta international este cvasinula, o gaura neagra pentru banii publici.
Una din cauzele majore pentru care ne aflam in aceasta situatie este fundamentalismul stiintific. Adeptii socialismului stiintific ca mod de gestionare autoritarista a tarii si organizatiilor s-au regrupat in jurul altor curente intelectuale prin care in numele stiintei ca valoare suprema se promoveaza tot o abordare autoritarista. Aceste curente sunt falimentare din punct de vedere stiintific si social, dar satisfac preferintele ascunse ale celor incremeniti in proiectul socialist. Pemtru astfel de personaje trebuie sa existe o elita de 5 % care ia deciziile pentru ceilalti membrii ai societatii, si un singur om pentru deciziile din propria organizatie. Exemplul pe care imi este cel mai usor sa il dau pentru ca se manifesta in domeniul meu de activitate este urmatorul: fundamentarea strict stiintifica a dezvoltarii durabile, prezenta frecvent in discursurile domnului fost presedinte Iliescu si reflectata in programele de finantare a cercetarii romanesti ale carei directii de cercetare sunt diferentiate de suporteri ai fundamentalismului stiintific.
Conflictul al carui varf de aisberg il reprezinta dispute publice legate de variate forme de incalcare a statului cadrului didactic si a codului etic al cercetarii este datorat unor divergente fundamentale de opinii intre membrii comunitatii stiintifice, cu implicatii si asupra metodelor acceptate:
– pe de o parte un fundamentalism stiintific pentru care restul formelor culturale sunt lipsite de valoare, incapabil de dialog intern si extern si lipsit de scrupule in ce priveste metodele de a se impune, in numele unui bine general postulat, unic la nivel social sau organizational;
– pe de alta parte un pluralism stiintific deschis dialogului intern si pentru care stiinta este doar o forma de cultura, iar mijloacele folosite in competitia stiintifica trebuie sa fie in acord in mod natural cu norme culturale general acceptate, inclusiv cu cele etice.
La noi fundamentalismul stiintific este o dimensiune a omului nou comunist. Dar orice om de stiinta pasionat de ceea ce face poate cadea in aceasta capcana. Iata exemplul lui Charles Darwin [2] : „firea mi s-a schimbat in timpul ultimilor douazeci sau treizeci de ani […] Mi se pare ca mintea mi-a devenit un soi de masina, buna sa extraga legi generale dintr-o mare multime de fapte, dar nu pot concepe de ce aceasta facultate a cauzat atrofierea numai a acelei parti din creier de care depind placerile si gusturile mai subtile […] daca ar fi sa imi retraiesc viata, mi-as face o regula sa citesc poezii si sa ascult muzica, cel putin o data pe saptamana. […] Pierderea acestor gusturi este o pierdere a fericirii; EA AR PUTEA DAUNA INTELIGENTEI NOASTRE SAU MAI PROBABIL CARACTERULUI MORAL (sublinierea mea) deoarece slabeste capacitatea emotiva a naturii noastre.”
Cum minimizeaza societatea romaneasca riscul ca si noile generatii de cercetatori sa alimenteze masa fundamentalistilor ? Miza politica este mare, pentru ca dintre ei se aleg expertii care asista actul de guvernare. Exista o strategie proactiva de corelare a culturii cu cercetarea ?
Stimata doamna ministru,
Stimate domnule ministru,
In comisiile de stabilire a prioritatilor de cercetare si de gestionare a programelor de finantare a cercetarii se afla majoritar fundamentalisti. Ei sunt prezenti acolo de 10 15 ani, indiferent de cine a fost la guvernare. Printre ei se spune ca ar fi securisti universitari plasati strategic in noduri de distribuire a resurselor financiare. Unii dintre acesti oameni stabilesc directii de cercetare pe care apoi le acceseaza tot ei prin proiecte pe care eventual le scriu chiar ei si in fruntea carora pun oameni de paie, ca sa mascheze conflictul de interese. Banii care se scurg catre directii valoroase din punct de vedere stiintific si cultural sunt foarte putini comparativ cu banii astfel irositi.
Sistemul cercetarii romanesti este putred. Toti tinerii cercetatori realizeaza ca si mine aceasta, dar imensa majoritate a celor care nu au plecat din tara gandesc ca nu se poate lupta cu sistemul. Mizeria salariilor face ca ei sa poate fi cu usurinta atrasi in zona de influenta a fundamantalistilor, care controleaza resursele de cercetare. In spatiul universitar se formeaza o noua generatie de obedienti sustinuta de fondurile de cercetare monopolizate de fundamentalistii stiintifici. Lasitatea devine o traditie. Ori acestea sunt premize pentru absenta creativitatii si pentru comportament imoral si, la nivelul tarii, pentru lipsa de eficienta in cheltuirea banilor publici dedicati cercetarii si culturii.
Insasi racordarea actuala la finantarea europeana risca sa fie un pericol in acest context, pentru ca ea va fi interceptata in actualele conditii de catre aceleasi persoane cu mentalitate autoritarista plasate strategic. Resursele europene vor fi folosite pentru consolidarea sistemului.
Ce e de facut? Strategic cred ca ar fi de dorit o reculturalizare a spatiului academic romanesc, in particular creearea unor programe care sa duca la depasirea polarizarii actuale cultura –stiinta in mintea absolventilor. Nu cred ca trebuie sa existe absolvent care sa nu aiba imaginea locului cultural si a limitelor discursului stiintific in viata sociala, politica.
Apoi e problema acuta a finantarii publice a creatiei intelectuale. Nu sugerez ca stapanirea limbilor greaca veche si germana sa fie criterii pentru ocuparea functiilor de decizie din organizatiile de gestionare a programelor de finantare a cercetarii. Desi n-ar fi rau. Poate mai tarziu. Dar cel putin eliminarea pionilor fostei securitati si improspatarea comisiilor cu oameni cu deschidere cultural-stiintifica dovedita cred ca se impun. Aceasta ar fi si o modalitatea de lupta impotriva terorismului, a unui terorism cultural intern. Ca orice fundamentalism, si cel stiintific are tendinta de a instaura o teroare.
Pentru binele cercetarii romanesti si sanatatea culturala a tarii, va rog sa ne eliberati de acesti strigoi.
Va multumesc.
Cu stima,
Virgil Iordache
[1] N. Djuvara cu referire la regimul comunist (Ed. Humanitas, 2002)
[2] in Autobiografie (inserata in Originea Speciilor, Ed. Acad. RPR, 1957)
Asist. Dr. Virgil Iordache
Universitatea din Bucuresti
Facultatea de Biologie
„
Am fost lovit sufleteste tot timpul postdecembrist de o contradictie: niciodata nu a avut poporul roman atitia oameni instruiti si niciodata nu a trait atit de mizerabil.
Daca nivelul de trai ar fi dependent de nivelul instructiei ar trebui sa traim la nivelul francezilor macar.
Exista o incredibila ruptura in fiinta romanului, un fel de schizofrenie existentiala. Este necesara o noua conceptie despre cum este si cum trebuie sa fie omul incepind cu individul.
Se pare ca se contureaza un fel de proletariat intelectual in Romania. In consecinta trebuie sa-si organizeze lupta de clasa. Cam asa se arata starea colectivitatii stiintifice la o privire rapida si superficiala.
Mie mi se pare destul de prost aleasa sintagma atat de des folosita „fundamentalisti stiintifici”.
E vorba, in fapt, doar de gasti de profitori, nu neparat impotenti stiintific, care fac uz de relatiile cultivate cu grija pentru a sifona fonduri.
Cat despre „fundamentalismul stiintific”, sunt convins ca exista multi adepti care n-au acces la fonduri cu gramada.
Ce sa zic? Mi se pare ca cei din „partea cealalalta” a culturii, din umanioare adica,
fac tot mai mult zgomot decand , dupa 1989, si-au cam pierdut sursele de sifonare, casele de creatie, de vacanta, sinecurile etc.
Cam p-acilea as vedea eu acest atac (si nu e deloc primul, vad ca e destul de concertat) asupra „fundamentalistilor stiintei”.
E vorba doar de o mica incaierare pe ciolan, pe resurse. Va mai tine o vreme, pana cand se va face odata ordine-n sistemul de acordare a granturilor.
Pe scurt: situatiunea amintita-n scrisoarea pe care o comentez n-are dupa parerea mea absolut nimic de-a face cu fundamentalismul.
Are de-a face cu promovarea pe puncte in invatamantul superior a multor insi fara valoare (aud ca Romania are vreo 4000 de conducatori de doctorat). Luati la bani marunti, doar 10% ar trece proba competentei pentru acest rol. Cin’ s-o faca, sa-i ia la bani marrunti, adica?
Ipoteza domnului Nea Marin ca scrisoarea reflecta lupta pentru ciolan ar putea fi verosimila daca redactarea scrisorii ar fi fost facuta de un reprezentant al umanioarelor. Dar scrisoarea a fost scrisa de un biolog, deci ipoteza mentionata nu pare sa corespunda realitatii.
Totusi ea ar putea sa para a corespunde realitatii daca cineva ar sti ca in spatele biologului declarat (subsemnatul) se ascunde cineva care are si o pregatire umanistica. Ei bine acest lucru este adevarat (filosofie). Scrisoarea se dovedeste asadar a fi o manifestare a biofilosofiei ciolanului umanist. Ne-a Marin m-a prins.
Desi deconspirat, apreciez ecoul, Din doua motive. Pentru ca arata ca se pot initia discutii in termeni de ciolan in spatiul cultural-stiintific romanesc doar sub pseudonim (exista asadar o anumita jena, indiciu de recuperabilitate morala) Si deoarece mi-a permis sa fac reclama ciolanului ontologic si epistemologic de care sunt preocupat.
Cat despre critica propriu-zisa, la o lectura mai atenta se poate observa ca scrisoarea sustine tocmai transcenderea distinctiei om de stiinta – umanist, distinctie pe care se bazeaza argumentul prin ciolan insinuat de Nea Marin, si care asadar poate fi considerat respins.
Domnule Iordache,
ma bucur sa va raspund pe scurt:
1) Nea Marin e numele meu de artista, cam toata lumea de pe forum stie cine sunt, astfel ca nu ma simt catusi de putin atins de dojana cu pseudonimul.
2) Cat priveste impartirea (artificiala) intre umanisti si stiintifici, cred ca v-a scapat faptul c-am pus in ghilimele partea asta
cu celalata parte a culturii. Ma simt, zau, fara prihana…
3) Impartirea de care vorbeam la punctul 2)
exista, fie ca ne place sau nu. Asa fu sa fie istoria, ca primii nostri oameni de cultura sa fie cu precadere literati. Acest fapt are reverberaitii pana-n ziua de azi. Si nu intotdeauna „stiintificii” sunt cei vinovati, vezi dihotomia apasata practicata de catre H.-R. Patapievici in „Omul recent”, nu cred ca mai e nevoie sa va recomand cartea.
4) Sa stiti ca suntem de aceeasi parte a baricadei. Mi s-a parut insa ca scrisoarea dvs. cauta cauzele unde nu pot fi gasite
(a defini drept „fundamentalism stiintific”
lupta pentru putere si atragere de fonduri sau incompetenta mi se pare putin deplasat).
Pe linia dvs. de argumentatie, „marele” sociolog de la Bucuresti care-a obtinut sute de mii de parai pentru a studia … saracia in Romania e tot un „fundamentalist stiintific”.
Asta in timp ce un valoros profesor universitar de chimie din provincie n-are cu ce-si cumpara materiale de laborator.
Sa fim seriosi, domnule Iordache, termenul folosit de dvs. nu e deloc potrivit pentru ceea ce se intampla. Asta cred ca era si teza mea initiala, nu?
Toate cele bune,
Nea Marin