Pentru mine personal, revolutiile din Tunisia si Egipt ridica intrebarea daca aceste revolutii vor esua sau nu. Uneori am impresia ca majoritatea revolutiilor esueaza (revolutiile per se reusesc, insa consecintele revolutiilor sunt contra-revolutionare): fie sunt deturnate de radicali (Rusia/URSS in 1917, Iran in 1979) si duc la un fel de reinstaurare a unor regimuri la fel de nedemocratice (Animal Farm sau Kyrgyzstan dupa 2005), fie regimurile democratice sunt atat de haotice incat cetatenii ajung sa isi aminteasca cu nostalgie de vemurile pre-revolutionare (Ucraina dupa 2005, Rusia in anii 90). Sau pana la urma revolutiile nu sunt nici esecuri, si nici succese, ci pur si simplu niste virgule in dezvoltarea unui stat (Liban si revolutia cedrilor din 2005). Din revolutiile recente am impresia ca revolta anti-Milosevic in Serbia a fost o revolutie de succes, si Georgia – un fel de semi-succes (consolidare reusita al statului, dar nu si al pluralismului politic).
Si prin urmare intrebarea e cum transformi o revolutie care a avut loc intr-un impuls pentru transformarea de succes al unui stat? In cazul Egiptului si a Tunisiei – care vor fi consecintele revolutiilor? Dictaturi militare in locul dictaturilor lui Ben Ali si Mubarak? Noile guverne din Egipt si Tunisia sunt niste Kerenskii si Bakhtiari dupa care vor urma niste tipi mai brutali si mai eficace? Vor deveni niste state de tipul Pakistanului in care politicienii sunt fatada clasei politice, iar puterea reala e in mainile armatei? Fratia musulmana la putere? Si daca ajung la putere – ce se intampla cu islamistii? Se transforma in musulman-democrati (echivalentul crestin-democratilor) ca AKP in Turcia, sau devin reactionari ca iranienii? Si daca sunt reactionari – poate chiar e nevoie de un stat islamist semi-esuat care sa trateze lumea de asteptarile utopice legate de islam (tot asa cum ‘realizarea’ visului socialist in URSS a tratat o lume intreaga de tentatia comunismului ca alternativa de guvernare)? Sau totusi revolutiile sunt un prim pas in directia haosului politic indelungat si indispensabil cu multe zigzaguri si ‘doi pasi inainte, unul inapoi’ care pana la urma duc la pluralism, asa cum s-a intamplat cu Europa zguduita de revolutii odata la 20-30 de ani in sec 19?
Articolul a fost preluat cu acordul autorului de pe http://npopescu.yam.md/2011/02/14/despre-revolutii/