ACUM.TV

Va invit sa cititi un recent articol primit spre publicare in rubrica „Cercetare, Stiinta, Tehnologie” a RLIV-ACUM din partea domnului profesor Petre T. Frangopol, unul dintre cei mai activi sustinatori ai cercetarii stiintifice de excelenta, dumnealui insusi fiind un exponent al adevaratei elite stiintifice romanesti. Domnul profesor Frangopol este, intre altele, autorul a doua carti extrem de bine documentate despre starea cercetarii din Romania: „Mediocritate şi Excelenţă – o radiografie a ştiinţei şi a învăţământului din România” (Ed. Albatros, 2002) si respectiv „Elite ale Cercetătorilor din România, matematică-fizică-chimie”, proaspat publicata la finele anului trecut (Ed. Casa Cartii de Stiinta, 2004). Articolul de mai jos a aparut anterior si in suplimentul de vineri, ALDINE, al ziarului „Romania libera” din 21.01.2005.

Sebastian Buhai, 01-02-05

Înnoirea Educaţiei şi Cercetării Româneşti

Petre T. FRANGOPOL

Numirea profesorului Mircea Miclea (n. 1963), şeful catedrei de psihologie a Universităţii “Babeş-Bolyai”din Cluj-Napoca, ca titular al Ministerului Educaţiei şi Cercetării în Guvernul Tăriceanu rezultat după victoria lui Traian Băsescu la Preşedinţia României pentru următorii cinci ani, reprezintă o speranţă pentru învăţământul românesc, lăsat de izbelişte după 1989, învăţământ care a fost clădit pe tradiţia şi experienţa europeană de către Spiru Haret si C. Angelescu în primii 30 de ani ai secolului XX.*. Profesorului Miclea îi revine marea sarcină de a reforma structural şcoala şi cercetarea din ţara noastră pentru a le alinia la standardele secolului 21 şi cerinţelor Uniunii Europene.

Noi credem că va reuşi în acest efort numai dacă, la nivelul întregii ţări, va extrapola experienţa sa de la Facultatea de Psihologie a Universităţii clujene şi se va înconjura şi sfătui cu tineri profesionişti, subliniez tineri, din ţară şi din diaspora, dar şi cu elitele acestei ţări **, (nu cu elitele negative, oportuniste!), eliminând confreriile ce s-au dezvoltat în Universităţi şi Institute de cercetare pe criterii politice care au condus la creşterea corupţiei şi incompetenţei profesionale. Din această cauză, România se situează astăzi în statisticile internaţionale privind cercetarea ştiinţifică pe ultimul loc în Europa şi a coborât în 2003 pe locul 66 în lume, după Trinidad Tobago, faţă de locul 45 în 1998 şi se află la 15 ani în urma Bulgariei !!! (cf. Răzvan Florian, Evenimentul Zilei, 24.12.2004, pag. 4 si 5).

Din relatările membrilor Facultăţii de Psihologie clujene, comunicate nouă de Dl Răzvan Florian, Preşedintele Asociaţiei Ad-Astra, Dl Ministru M. Miclea, este o persoană carismatică (toţi studenţii lui vor susţine acest lucru) şi reprezintă un fel de Primăvară cu facultatea sa, dacă o comparăm cu alte facultăţi din România. De ce ? Este un loc unde se promovează oameni tineri, pe merit, se încurajează cercetarea modernă performantă, el fiind şi un partener recunoscut la dialog. Articolul Cognitive Psychology in Cluj, a short history (www.psychology.ro ) de Thea Ionescu (TheaIonescu@psychology.ro ), este o prezentare a Facultăţii de Psihologie pentru revista electronică www.ad-astra.ro dedicată comunităţii ştiinţifice româneşti din întrega lume şi orientată în mod pragmatic către tânăra generaţie de cercetători români. Sugerez celor interesaţi să viziteze, aşa cum am făcut şi eu, pagina de web menţionată mai sus pentru a-l cunoaşte şi găsi mai multe informaţii despre activitatea prof. Miclea şi echipa sa, pentru ca să se înţeleagă de unde vine optimismul meu privind şansa reală ce se deschide învăţământului românesc. Mai mult, articolul său din Revista 22 din 11-17.01. 2005, pg 2 şi 3, Poemation eroi-tragi-comico-satiric, fragment dintr-un volum sub tipar la Polirom, m-a edificat asupra personalităţii sale, de excepţie, în cabinetul Tăriceanu, iar campania împotriva sa susţinută de către “prietenii “ săi clujeni, capătă astfel o explicaţie…

Ne exprimăm speranţa că, de astăzi –în timp- se va restaura imaginea a ceea ce s-a încetăţenit a se numi spiritul universitar. Acesta înseamnă aprecierea valorilor intelectuale şi morale, iubirea adevărului, a dreptăţii, respectul părerilor şi o ţinută demnă (Iuliu Haţieganu). De asemenea ar trebui ca, la nivelul clasei politice româneşti să se conştientizeze mai exact faptul că ştiinţa a devenit astăzi o instituţie socială puternică, tehnică şi complexă, care reprezintă un factor de intimidare a adversarului şi condiţionează puterea economică şi viitorul politic al unui stat. Ştiinţa este interdependentă cu învăţământul şi separarea lor, în secolul 21, este o imensă greşeală şi condamnă un stat la înapoiere.

Noul Ministru, încă de la începutul mandatului său, ia lucrurile din scurt. În interviurile ce i s-au luat (Simona Gheorge, Cotidianul 14.01.05, pg 5) punctează pragmatic: 12 clase, învăţământ obligatoriu, iar evaluarea miilor de profesori din învăţământul preuniversitar, care nu au studii corespunzătoare, reprezintă o prioritate a sa pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei la sate (Radio Total, 15.01.04, ora 8). Se ştie, nu de azi, că educaţia a fost dintotdeauna unul dintre elementele principale ale menţinerii unei culturi şi ale dezvoltării sociale. Astăzi, educaţia pe parcursul întregii vieţi capătă o dimensiune europeană (cf. Romiţă Iucu, Formarea cadrelor didactice, sisteme, politici strategii, Editura Humanitas Educational, 2004). În Universităţi, pe viitor, condiţia de a susţine o teză de doctorat, precizează Ministrul Miclea, va fi publicarea unei părţi din teză în revistele internaţionale. Şi acestea nu sunt vorbe: va fi elaborată în scurt timp o lege a calităţii în învăţământ. Cu alte cuvinte încep schimbări radicale, de neconceput până astăzi. Totul este să le vedem aplicate.

În loc să comentăm ce a făcut şi face Rectorul X sau Directorul Y al Institutului Naţional de Cercetare, trebuie de acum să ne întrebăm –constant – cât de mare şi importantă este şi va fi pentru ştiinţa şi învăţământul românesc schimbarea puterii politice..

Dl prof. Miclea va trebui să demonstreze schimbarea, în timp. Chiar dacă acum la nivelul conducerii MEC, probabil impuşi, au plecat ai noştri, au venit tot ai noştri ! Concret: au revenit în unele posturi cheie ale Ministerului aceiaşi oameni care le-au ocupat sub diferiţi miniştri după 1989 şi nu s-au remarcat cu nimic deosebit. Se impune a se face loc şi tinerilor profesionişti, deschişi valorilor europene.

Schimbarea spectaculoasă, înnoirea petrecută în 12 decembrie 2004 se numeşte testul valorii al noii puteri în ştiinţă şi învăţământ. Despre acest test ne-am dat seama când am sesizat că cea mai mare parte a oamenilor promovaţi sau menţinuţi în posturi după 1989, în cadrul structurilor construite, erau non-valori în accepţia standardelor internaţionale. De subliniat posturile ocupate de către elitele negative, oportuniste, ce constituie un capitol trist al României post-decembriste şi despre care trebuie să se scrie mai mult. Acestea au apărut ca ciupercile după ploaie şi s-au vândut pentru câţiva arginţi în sprijinirea politică a imposturii şi non-valorii. Comunismul şi post-comunismul decembrist, au fost, prin promovarea non-valorii, pentru democraţia din România, pentru şcoala românească, o boală aproape letală. Dorinţa declarată a Dlui Ministru să efectueze o schimbare reală, prin promovarea numai pe baza c.v-urilor, a valorilor reale trebuie salutată. Această politică va corespunde şi spiritului Preşedintelui Băsescu de a se profesionaliza Justiţia scoţând-o de sub presiunea şi ingerinţele politicii, de a reface prestigiul Poliţiei, adică va trebui să gândim în orice domeniu numai prin prisma viitorului european al României, obligată să îşi impună standardele internaţionale, care poate eşua în eforturile sale de reformă dacă nu va impune soluţii tranşante, începând cu schimbarea personalului, la toate nivelele.

În activitatea MEC, evaluarea Universităţilor va ocupa cu siguranţă un loc important. Excelenţa în şcoala românească, în viitor, va trebui atestată conform nomelor europene şi nu numai declarată, cum se procedează în prezent.

Universităţile româneşti, după 1989, nu au constituit o preocupare majoră a clasei politice româneşti. Ele erau importante pentru aceasta sub aspectul afacerilor derulate sub căciula Universităţilor particulare şi al atestării mai marilor zilei ca profesori universitari, cu doctorate sau liste de lucrări care nici nu puteau fi măcar citite, nu comentate. Nu aveai ce. De valoarea acestor Universităţi de stat sau particulare, în fond, majoritatea colegii în accepţia europeană (unde se predau cursuri şi nu se face cercetare) nu s-a interesat nimeni. Unde am ajuns, se vede clar din statisticile internaţionale care nu au deranjat PSD-ul preocupat de alte lucruri mai “serioase”….

Învăţământul şi ştiinţa trebuie să devină cu adevărat o prioritate naţională. Declaraţia de la Lisabona obligă România, viitor membru al UE, ca până în 2010 să aloce un procent de 3% din PIB cercetării pentru construirea unei societăţi a viitorului, bazată pe cunoaştere. În 2004 au fost alocaţi…..0,21 %. No comment !

Trebuie pornit de la ceea ce există încă la noi în ţară şi anume: nişele de excelenţă profesională. Aceste colective, care s-au integrat de mult în Europa prin rezultatele lor, trebuie evaluate, inventariate şi sprijinite să se dezvolte –prioritar – prin lege, ca nuclee ale reformei preconizate, fiindcă activitatea lor nu trebuie să mai depindă de bunul plac al conducerii instituţiilor de învăţământ şi de cercetare. Centrele de excelenţă existente sunt formale, nu au libertatea de a funcţiona într-o structură independentă (cont în bancă, posibilitatea de a a avea şi a atrage fonduri proprii etc). Să nu uităm că nu există nici o Universitate românească în primele 500 Universităţi ale lumii, de aceea trebuie să privim cu atenţie în jurul nostru şi să analizăm experienţa şi performanţele altor ţări. Recent. Elveţia, în topul scientometric al ţărilor europene împreună cu statele nordice, atât în ce priveşte numărul total de lucrări ştiinţifice publicate în revistele ISI din curentul principal, cât şi numărul de patente înregistrate, după un studiu care a durat trei ani, a identificat centrele naţionale de excelenţă din fizică, chimie, matematică etc., care se pot integra în ceea ce doreşte Comunitatea Europeană: European Research Area. În Ungaria au rămas numai 12 Universităţi după evaluarea acestora conform criteriilor europene. La noi există deocamdată un singur proiect serios, reînfiinţarea în 2008 la Iaşi, pe baza legii consorţiilor, a Universităţii Mihăilene care îşi propune să reunească toate Universităţile de pe malul Bahluiului.

Structura cercetării româneşti este încă cea de tip sovietic, adică tributară vechiului sistem organizatoric dinainte de 1989, de care nu se atinge nimeni, iar banii, atâţi câţi există, sunt împrăştiaţi la cele trei sectoare independente: Universităţi, Academie şi Institutele din cadrul MEC. Subliniem că institutele naţionale de cercetare ale MEC nu produc nimic evaluabil ştiinţific sau tehnologic, cu mici excepţii, de exemplu Institutul de Fizică Atomică (IFA- Măgurele), ITIM Cluj-Napoca, Institutul de Fizică Tehnică, Iaşi etc., care se zbat să supravieţuiască la acelaşi nivel cu institute non-valori. Şi nu trebuie să uităm că anul 2005 este anul internaţional al fizicii. Se împlinesc 100 de ani de cînd Albert Einstein, la 26 de ani, a publicat lucrările sale care au fundamentat o nouă eră în istoria ştiinţei şi a dezvoltării umanităţii: teoria relativităţii, mişcarea browniană, efectul fotoelectric. Planul naţional strategic pentru cercetare, a cărui elaborare se preconiza de către fosta putere pentru a fi articulat la structurile europene similare, trebuie dezbătut de comunitatea ştiinţifică românească, şi nu conceput de câteva persoane în catacombele birourilor ministeriale.

Nu trebuie să ne fie indiferent faptul că Universităţile europene au devenit în ultimii ani un subiect plin de îngrijorare atât pentru Comisia Europeană cât şi pentru guvernele naţionale. Se subliniază (cf. Excelenţa în Universităţile europene articol apărut în Materials today, decembrie 2004, pg. 56-60) că peste 10% din post doctoranzii din câteva ţări Europene lucrează în SUA, iar Universităţile bătrânului continent nu mai sunt competitive cu acelea ale SUA şi Japoniei. Reformele recente din Germania şi Franţa (pe când şi la noi ?) încearcă să adapteze sitemul european, învechit, la cel american care are rezultatele cele mai spectaculoase, de exemplu majoritatea Premiilor Nobel în fizică, chimie şi medicină conferite în ultimii ani, sunt câştigate de oameni de ştiinţă din SUA.

Dl profesor Mircea Miclea reprezintă o altă clasă, o altă mentalitate faţă de TOŢI Miniştrii care l-au precedat după 1989 încoace. Dar şi o altă moralitate vizavi de soarta viitoare a României care ne dă dreptul să fim optimişti pentru viitorul educaţiei şi cercetării din ţara noastră.. Simpla citare a unui pasaj din articolul său din Revista 22, menţionat mai înainte, ne dezvăluie un caracter. A făcut parte din cei câţiva – adevăraţi – revoluţionari clujeni, grupul Călin Nemeş, care protesta în faţa Librăriei Universităţii şi în jurul statuii lui Matei Corvin, în care armata la 21 decembrie 1989 a tras în plin omorând trei dintre ei. Mircea Miclea, miraculos, a scăpat şi se confesează: Dar, după această experienţă, trăiesc viaţa altfel. Nu mai am frici! Mi-am demonstrat, la modul fundamental, real, nu retoric, că sunt liber şi nu sunt laş. Oricât de jos aş cădea, oricât de multe lucruri rele s-ar spune vreodată despre mine, la sfârşit mă pot ridica să strig: “Da, dar ştiţi, nu sunt laş şi sunt liber, mă-nţelegeţi ?” Nu-mi teoretizez libertatea, ci o trăiesc, pur şi simplu, intens, plenar, până în vârful unghiilor, aşa cum îmi simt sângele prin vene (….) Singurul lucru pe care îl mai pot spune e că, de atunci, în fiecare zi de 21 decembrie, mă îmbrac mai frumos, câteodată mă duc în piaţă şi ( …) în ziua aceea mă simt mai înalt !

Dl Ministru Miclea nu mai are teamă, deci schimbarea, înnoirea în educaţia şi cercetarea românească este o speranţă. Una reală.

Bibliografie

* Petre T. Frangopol, Mediocritate şi Excelenţă – o radiografie a ştiinţei şi a învăţământului din România, Ed. Albatros, Bucureşti, 2002, 338 pg.

** Petre T. Frangopol, Elite ale Cercetătorilor din România, matematică-fizică-chimie, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004, 142 pg.

Acest articol a fost publicat luni, 31 ianuarie 2005 la rubrica Repere carteziene.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.