Constat, penduland cumva intre sentimente, stari si reactii contradictorii, ca, pina la un punct, doi termeni extrem de diferiti ca inteles sint extrem de apropiati. Cum s-ar spune, solitudine si solidaritate au cam aceeasi radacina, dar cat de diferite pot fi fructele lor!
Si concluzia din urma e poate formulata fortat, de dragul speculatiei, pentru ca, in realitate, singuratatea nu are si nu poate avea fructe. Este si va ramine de-a pururi stearpa. Inca si mai mare este apropierea, ca perceptie, uneori chiar pina la confuzie, intre solitar si solidar, dar si intre acesti termeni se afla o prapastie. Aproape imposibil de umplut, de facut sa dispara. Dar, din fericire, nu imposibil de trecut, de preferinta dinspre ceea ce defineste primul cuvant catre ceea ce numeste cel de al doilea.
Am citit, chiar zilele acestea, nu unul, ci mai multe articole ai caror autori se solidarizau in jurul ideii de… nesolidaritate, de solitudine. Mai exact, toti cei aflati in aceasta ipostaza isi exprimau nemultumirea, dezaprobarea, indignarea chiar, fata de campaniile duse in favoarea stringerii de bani pentru cei loviti sau napastuiti de tsunami. “Ce, (se) intrebau cei in cauza, noi nu avem problemele noastre, sunt atitia oameni care nu au ce minca, nu au unde locui sau ingheata; de ce e nevoie sa facem cum e la moda, ajutand – in final cu sume deloc consistente in comparatie cu ce se stringe la altii – pe unii cu care nu avem nimic de-a face?”.
Conceptia potrivit careia pielea e mai aproape de trup decit camasa nu poate sa apartina decit solitarilor. Cind este vorba sa ajuti, sa fii solidar, nu pui nimic in cumpana, nu negociezi, nu compari, nu amini, nu favorizezi. Sau, daca procedezi astfel, nu trebuie sa te mire, nici sa te doara daca, ajungind si tu in situatia de a apela la altii, la ajutorul si solidaritatea lor, se vor purta si acesti altii ca si tine, altadata…
Pe cit de frumos e in planurile poetic si romantic, pe atat apare de urat – si este, de fapt, o expresie a urii, caci se naste din neiubire – termenul de solitudine in planul relatiilor interumane. Iata de ce propun sa-l prindem, cu un ac, intr-un insectar al celor ce nu ne sint de trebuinta. Si, odata scapati de asemenea povara, sa devenim pe deplin oameni. Ceea ce inseamna, mai presus decit multe altele, solidari.
In pricipiu sint de acord cu ajutorul. Trebuie privit diferentiat.
Noi romanii insine sintem sinistrati social.
Noi romanii am fost excrocati prin piramide si jocuri banesti de noroc.
Unii dintre noi care se simt vinovati sa puna mina de la mina sa-i ajute pe napastuiti.
Noi cei saraci nu mai putem, gata.