(impresiile unui aradean despre simbolul New York-ului si Americii-Statuia Libertatii)
Ne aflam pentru a patra oara pe pamant american in calitate de “visitors”, de fiecare pentru o jumatate de an. Timp suficient sa vizitam nenumarate locuri, incepand din nordul indepartat al Canadei si pana in sudul insorit al Argentinei. Iar ca turisti incercati inca din anii tineretii prin platourile inverzite ale Bucegilor, Retezatului sau Nordului Moldovei, cu manastirile sale vestite, apoi prin plaiurile europene de la Sankt Petergurg pana la Sevilia, de la Oslo pana la Cagliari, orizonturi noi ni se deschid mereu.
Momente pline de farmec ne-au fost oferite de Bunul Dumnezeu pe crestele Muntilor Stancosi, parcurgand Marele Canion sau Estes Parc; sau cand ne-am plimbat brat la brat in miez de noapte prin Las Vegas sau Los Angeles; sau admirand mistica naturii din “Petriffied Forest”din Arizona si cate si mai cate prilejuri date sufletului flamand de frumos, pitoresc si concret, aradeanului plecat pentru a se reintoarce din nou si din nou in vatra strabuna, plin de minunata si binefacatoarea briza a libertatii de
miscare, de adorare si de pretuire a puterii divine ce ii da omului darul pe care zgarcenia omeneasca i l-a refuzat pe cand profesa cu pasiune, din calda iubire pentru generatiile devenite azi mature,in scolile Aradului.
In unele locuri am facut popas, pentru a imortaliza …inspiratia…si lacrimile…Erau in ele si dulceata bucuriei si amaraciunea adancii tristeti. Aceasta stare a dat nastere acolo, pe versantul vestic al Marelui Canion , chiar pe “Inspiration Point” poeziei “Doar bratul Tau”.
Iata versurile:
“Eram acolo la apus,/ in Munti Stancosi;/ pamant strain/ dar divin./ Priveam de sus,/ cand,/ alunecand,/ spre hau m-am dus…/ Dar mana Ta / hotar s-a pus/ si m-a oprit/ pe stanca, sus,/ doar bratul Tau, Isus!/ Da, m-a salvat/ si m-a luat pe Cale, sus,/ pe stanci, gorgane,/ prin parcuri in canioane,/ creste si vai americane,/ pe os de dinozaur,/ castele de aur,/ crenele-n zidire/ dinainte de fire;/ toate urcate pe zari,/ peste departari./ Le vad parca si-acum coborate,/ le simt si azi impletite/ si apoi rasadite/ si stropite/ cu zori /in culori,/ cu zane / si soare/ ca un basm ce nu moare./ E-aici Dumnezeu/ in natura regina,/ in frumusetea divina/ in care partas sunt si eu,/ sus, in inima cu Isus,/ eu,/ muritor plebeu/ dintr-o tara saraca/ dar Binecuvantata/ si-nca de lacrimi brazdata./ Te rog, dar, fierbinte,/ ca-i in puterea Ta:/ cum m-ai salvat pe mine,/ salveaz-o si pe ea,/ ROMANIA mea./
Dar sirul peregrinarilor noastre prin “lumea noua” vreau sa il incep, pentru conorasenii mei pe care libertatea inca nu i-a urnit din loc, cu simbolul New-York-ului si al Statelor Unite ale Americii, in devenire simbol universal – Statuia Libertatii. De ce cu acest simbol? Pentru ca este unul dintre cele mai palpabile si maiestuoase, o veritabila apoteoza a celui mai profund si mai vital drept uman: LIBERTATEA.
Stand in fata ei imi dau seama ca sunt aici datorita faptului ca am reusit sa trag in piept, impreuna cu aerul, undele pline, nevazute, dar atat de necesare vietii adevarate – libertatea. Si mi-am amintit, privind-o, cateva din epitetele pe care le-a primit aceasta monumentala sculptura de-a lungul deceniilor: ”simbol al libertatii si democratiei”, ”Lady Liberty”, ”Una din cele mai impunatoare sculpturi ale lumii”, ”Simbolul New-York-ului si al Statelor Unite ale Americii”.
Am ramas impresionat nu numai de marimea ei coplesitoare, dar mai ales de ideea ce o contine, considerand-o printre marile impliniri ale lumii contemporane, ce se alatura marilor minuni ale antichitatii. Cred ca fiecare dintre cei peste patru milioane de vizitatori ce vin anual in contact direct cu ea, pasind pe mica insula new-yorkeza, isi are reactia sa personala, parcurgand in cateva ore un curs atat de sintetic din domenii umaniste si nu numai, incat a doua zi se simte, si poate chiar devine, doctor in filosofie.
Statuia este cu adevarat grandioasa: inaltimea ei de la baza pana la capatul facliei este de 47 m., iar impreuna cu piedestalul masiv de granit are peste 93 m. Un deget al mainii in care “lady” tine faclia cantareste un kilogram si jumatate. In bataia vanturilor statuia se leagana perceptibil – diapazonul vibratiilor ajunge la 7,6 cm. iar la nivelul facliei la 12,7 cm. Dezvelirea oficiala a statuii a avut loc la 28 octombrie 1886. Dar ea a luat nastere deloc simplu si intr-un interval de timp destul de indelungat. Ideea crearii acestui simbol a apartinut savantului francez Rene Lefevre de Labouye inca spre sfarsitul anilor 60 ai secolului al XIX-lea. El a pornit de la faptul ca intre America si Franta s-au statornicit legaturi de prietenie foarte vechi. A adunat un grup de intelectuali si le-a sugerat sa gaseasca un dar simbolic ce sa fie dat Americii de catre poporul francez ca semn al prieteniei. Si curand a aparut ideea unei sculpturi gigantice.
L-a propus ca si conducator al proiectului pe Frederic August Bartoldi, care avea deja reputatia realizarii unei sculpturi monumentale. Sunt informatii ca Bartoldi, creind statuia pentru America, careia i-a dat numele de “Libertatea ce duce lumina New-York-ului “ a luat ca baza un proiect al sau privind o statuie gigantica destinata Egiptului, unde si-a petrecut o vreme in 1860.
Facand cunostinta cu constructorul Canalului de Suez, Ferdinand de Lessens, Bartoldi le-a propus egiptenilor ca la deschiderea traseului acvatic intre Marea Mediteraniana si Marea Rosie sa le realizeze o sculptura gigantica avand intr-o mana un far calauzitor. Statuia, se spune, trebuia sa poarte numele “Progres” sau “Egipetul ce duce lumina in Asia”, insa conducatorul de atunci al tarii, Izmail Pasa, nu a fost de acord cu aceasta idée mai mult din cauza costurilor deosebit de mari. Insa chiar sculptorul a negat de mai multe ori inspiratia “egipteana” a “Statuii Libertatii”, afirmand ca proiectul acesta era dedicat Americii si ca e cu totul si cu totul original. Cu atat mai putin e verosimila varianta egipteana cu cat chiar Lessens, devenit celebru dupa terminarea Canalului de Suez, a condus Comitetul de initiativa pentru crearea darului Frantei pentru Satatele Unite ale Americii.
Multe presupuneri exista si legat de persoana care a servit ca model statuii: ce “lady”a pozat sculptorului? Unii au ajuns la concluzia ca schita sculpturii lui Bartoldi a fost facuta dupa un desen al figurii mamei sale, Sarlotta. Presupunerea n-a fost nici azi confirmata, dar nici infirmata. Lefevre l-a sfatuit pe Bartoldi sa mearga in America si sa faca cunostinta cu aceasta tara, sa simta trairile sale, sa adune impresii si sa le transpuna in inspiratie. Primul pas a fost gasirea locului viitoarei inspiratii-golful new-yorkez. In 1874 au luat astfel sfarsit tatonarile si a fost declansata actiunea de adunare a mijloacelor financiare necesare – o adevarata campanie de adunare de fonduri. E de notat ca pentru declansarea acestei campanii compozitorul Charles Guno a compus cantata “Liberty”.
In anul 1875 o brigada de douazeci de oameni au muncit in ateliere speciale, fara zile de odihna, cate 10-12 ore pe zi. Corpul statuii, “lady”, a fost sculptat din felii de cupru, pe care le-au modelat manual dand forma necesara. La inceput au incercat sa aseze statuia cu ocazia sarbatoririi a 100 de ani de la obtinerea independentei, in 1876. Dar munca s-a prelungit peste masura si datorita exigentei lui Bartoldi, care nu a admis nici un fel de rabat la calitate. Incetineala migaloasei realizari sculpturale a facut ca la sarbatoarea centenara expozitionala inchinata marelui jubileu, de la Philadelphia, sa fie expusa spre vizionare doar mana care tine faclia. Delegatia era condusa chiar de Bartoldi. Mergand la locul ales de pe insula Bedlouz-Ailend din New York, sculptorul a solicitat ca acestui teritoriu ales sa gazduiasca statuia sa i se dea un nou nume-Liberty Island. Aceasta s-a si intamplat, dar cu optzeci de ani mai tarziu, in 1956, cand insula a preluat numele maiestuosului monument.
Campania pentru adunarea mijloacelor pentru zamislirea piedestalului era condusa de Joseph Pulitzer, editorul prestigiosului ziar new-yorkez – “New York World”. Pulitzer e cunoscut in SUA cat si in lume datorita premiului de prestigiu pentru jurnalistica ce ii poarta numele. Ca rezultat al unei inteligente propagande pe care a construit-o cu migala a reusit sa adune peste o suta de mii de dolari si, in acelasi timp, sa mareasca tirajul ziarului de cateva ori. S-a putut astfel trece la construirea postamentului, al carui proiect era sustinut de Richard Moriss Hunt. Prima “piatra” a postamentului a fost pusa la 5 august 1884. La Paris monumentala sculptura deja se ridica maiestuoasa deasupra orasului. In iunie 1884 finalizarea ei a fost declarata, iar la 14 iulie, in cadrul unei ceremonii triumfale ea a fost transferata ca dar al poporului francez catre reprezentantii poporului american. In anul urmator, 1885, statuia care cantarea 225 tone a fost impartita in bucati si transportata peste ocean cu fregata franceza “Izer” si reasamblata pe piedestalul pregatit pe insula new-yorkeza. Bartoldi, sosit la ceremonia instalarii, a rostit printre reale emotii ”Visul vietii mele s-a implinit”.
Cu prilejul ceremoniei inaugurale, care a avut loc la 28 octombrie 1886, presedintele de atunci al Statelor Unite, Cleveland, a rostit: ”Noi nu vom uita ca Libertatea s-a inradacinat aici!” In timp ce erau rostite aceste cuvinte, Bartoldi, care se afla in capul colosului, a taiat sfoara ce lega o multime de flori, reprezentand culorile steagului Frantei si, din inaltul Statuii, o sarabanda multicolora a acoperit numeroasa asistenta. De atunci si pana in zilele noastre se inalta monumental pe Insula Libertatii, fosta Betlouz, pe locul fortaretei Fort-Wood, ce apara candva golful, ”STATUIA LIBERTATII”.
Pe tablita pe care o tine in mana stanga e stipulata data – 4 iulie1776 – ziua in care a fost proclamata independenta Statelor Unite ale Americii. In anul 1903 pe piedestal a mai fost atasata oficial o tablita cu poezia Emmei Lazarus – “Noul colos”, scrisa in 1883 in cadrul programului de adunare a mijloacelor de construire a piedestalului. Titlul acestei poezii face parca o trimitere la “Colosul din R hodos”, sculptura monumentala ridicata in 282 in. Cr. si considerata una din cele sapte minuni ale lumii…antice. La 15 octombrie 1924 “Statuia Libertatii” a fost ridicata la rangul de monument national, iar dupa alti 60 de ani, in 1984, a fost trecuta pe lista monumentelor universale-Unesco. In timpul celor peste 118 ani de existenta statuia a fost in cateva randuri supusa unor reparatii si modernizari. Amintesc doua mai importante: 1986 – iluminarea intregului ansamblu cu ajutorul laserului; 2004 – introducerea comenzii electronice computerizate, inclusiv in faclia din mana dreapta, cat si in coroana de pe cap. Astfel, cand se lasa inserarea, statuia isi etaleaza frumusetea cu si mai mare forta si de la o distanta apreciabila. Pana noaptea tarziu si dis- de- dimineata locurile din apropiere si chiar cele de pe faleza golfului sunt intesate de admiratori, randuri, randuri se revarsa spre “Maria Sa-Libertatea”, opera reprezentativa a contemporaneitatii.
Imaginea Statuii Libertatii o poti vedea, in miniatura, pe fiecare placuta de numerotare a automobilelor din statul New York. Dar ea a devenit simbolul intregii Americi. Inca in anii primului razboi mondial imaginea ei, ca varianta feminina a Unchiului Sam, aparea pe placatele ce chemau la inrolari si sprijinul populatiei pentru infrangerea fascismului. Pana in 1899 “Statuia Libertatii” (“Lady Liberty”) a fost cea mai inalta constructie a New Yorkului. Are 93 m., 22 etaje in care urci 354 de trepte. Apoi a fost intrecuta in inaltime de zgarie nori. Cand esti in apropierea ei, iti lasa o indubitabila impresie de maretie, monumentalitate mistica. Iar valurile de vizitatori nu inceteaza zi si noapte. Necontenit se indreapta pentru a o vizita perechi-perechi, grupuri de vorbitori in nenumarate limbi ale pamantului, ici colo prinzi din zbor si cuvinte romanesti ca “exceptional”, “minunat”, ”bai frate!”, incat iti vine sa
sari in zbor peste randuri ca sa gusti impreuna cu ai tai maretia libertatii. O coada interminabila iti pune la incercare rabdarea pana sa ajungi in interiorul statuii. Mi-am adus aminte de coada de acum cateva decenii cand am vizitat Mauzoleul moscovit. Au fost momente in care in mintea mea s-a trasat o paralela ce mi-a iluminat intrega faptura; in interiorul mauzoleului moscovit am stat in fata unui dictator care a incatusat o parte a omenirii timp de aproape un secol si a carui existenta este prilej de multe semne de intrebare in chiar poporul care l-a zidit, simbolul unei lumi perverse, unei lumi apuse; in timp ce in fata mea se ridica maiestuos un simbol al libertatii, al luminii, un vis de veacuri al omenirii, printre care si a poporului meu, a poporului roman. Si in aceste momente de reverie impreunez din nou mainile si-mi soptesc cu cucernicie mie insumi: ”Doamne, asculta-ma si aici, in preajma acestui simbol si intinde-Ti mana Ta Binefacatoare peste poporul roman si adu-I si lui adevarata libertate!”
In fata mea e statuia unei Doamne care tine in mana dreapta o faclie mereu aprinsa, raspandind lumina, care parca isi ia zborul spre cele patru puncte cardinale ale pamantului. E chipul unei Lady uriase ce emana o noua lume,o noua vointa,o noua dorinta-e LIBERTATEA personificata.
O libertate atotcuprinzatoare, cununa incoronata a visurilor omenesti, a atator generatii, a atator popoare. Parca mi-a spus ceva romaneste, sau doar mintea mea a surprins o unda din departari: ”Desteapta-te, romane!”, ”desteapta-te omule”.
…Urc scarile, incet, rar, aud din inaltimi curgand crampeie de superlative, dar mai ales voci cristaline de copii si ei vizitatori ca si mine. Privind, mergand si ascultand am avut impresia ca din acel loc isi iau zborul mii de porumbei albi, nascuti de acele voci cristaline.
”Fa Doamne sa ajunga peste mari si oceane, sa deschida inimi, sa strabata minti, sa ajunga si-n Romania mea iubita, dincolo si dincoace de Carpati si insufla in toti si in toate Libertate Adevarata, scumpa, desteptatoare… care impreuna cu CREDINTA, MUNCA si CINSTE sa aduca poporului din care ma trag, FERICIREA MULT VISATA”.
Si urcand treptele, din prea plinul dorintelor, au inceput sa-mi. picure pe obraji lacrimile.
M-am apropiat de una din ferestre ca sa mi le sterg, sa nu ma observe cineva, dar un negru mi-a surprins jena si mi-a dat din cap a afirmatie, aratand cu mana spre inima sa. Eram in coroana statuii si de acolo mi se deschidea o panorama de vis. Lumina ochiului distingea umbra in plan orizontal a Statuii, iar mai incolo verdele imbietor al insulei, apoi apa albastruie a golfului, mai departe zgarie norii, intinsul de o varietate sclipitoare a metropolei americane, iar dincolo de dincolo oceanul si-n norul ce se prelingea in departari mi se parea ca sclipesc Carpatii… Minunat dar.
In 1885 americanii ce traiau in Paris au daruit la randul lor parizienilor o copie in miniatura a maretului monument. Si astazi aceasta copie sta de straja pe podul Grunel de peste Sena. E intru-totul asemanatoare originalului, cu exceptia marimii. Are doar 10 m.inaltime, iar pe tablita din mana stanga stau inscrise doua date-ale revolutie franceze si americane. Exista astazi in lume peste 200 de copii ale Statuii Libertatii. 39 sunt in Statele Unite, in diferite teritorii de fosta si de actuala importanta pentru americani, cum ar fi Zona Canalului Panama, in Guam, in Filipine,etc. In cartierul Cristiania din Copenhaga de asemenea regasim o copie, este drept, parodiata, realizata din materiale recuperate…aducand aminte si de original si de o mareata zeitate… Ca si cum ar zice ca pentru fiecare ins, grup social sau chiar popor exista intelesul sau propriu asupra LIBERTATII. Ce sa-i faci, in toate isi spune cuvantul DEMOCRATIA, o alta fateta a libertatii. Pe mine insa m-a convins originalul.
Prof. Mircea H.Tomus.
Minunata si completa aceasta…impresie de calatorie. Am vizitat si eu cu ani in urma acest obiectiv turistic american,dar abia acum am resimtit uriasa sa valoare traita la diapazon romanesc.