Președintele Partidului Comuniștilor (PCRM), Vladimir Voronin, a lansat cu câtva timp în urmă o găselniță politică: deputații săi ar fi dispuși să voteze un candidat “apolitic” la președinția Republicii Moldova.
Coaliția de guvernare, Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), are deja un candidat la președinție, actualul președinte al Parlamentului, președinte interimar al Republicii Moldova și președinte al Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu.
Împreună cu aliații săi, Partidul Liberal Democrat (PLDM), condus de premierul Vlad Filat, și Partidul Liberal (PL), condus de Mihai Ghimpu, Marian Lupu poate conta pe voturile a 59 de deputați din totalul de 101, cu doi mai puțini decât necesarul de voturi alegerii președintelui Republicii Moldova.
Alegerea șefului statului a eșuat deja de două ori, ducând la convocarea unor alegeri parlamentare repetate, pe 29 iulie 2009 și 28 noiembrie 2010, alegerile la termen având loc pe 5 aprilie 2009.
Și cum la ora actuală nu se întrevede posibilitatea ca cel puțin doi deputați PCRM să voteze în favoarea candidaturii lui Marian Lupu, spectrul unui nou scrutin parlamentar repetat și deci a prelungirii crizei politice actuale atârnă deasupra Republicii Moldova.
În aceste condiții, soluția propusă de liderul PCRM poate apărea ca interesantă: o personalitate a vieții publice să fie aleasă în fruntea statului. Numai că termenul folosit de Vladimir Voronin este complet greșită. Un preşedinte de stat, chiar dacă nu are decât puteri executive estrem de limitate, nu este apolitic. A fi interesat apolitic înseamnă a manifesta dezinteres față de politică, or un șef de stat nu poate fi, prin însăși funcția sa, apolitic.
De altfel , liderul PCRM a renunțat între timp la sintagma “apolitic”, adoptând una mai adecvată, aceea de “neafiliat politic”. De asemenea, la o discuție televizată de la Moldova1 între liderii celor patru grupuri parlamentare s-a convenit că termenul apolitic este neadecvat. Este meritul moderatooarei discuției, Liliana Vițu, că a citat definția din DEX a termenului “apolitic”. Din păcate, liderul PLDM, deputatul Mihai Godea, nu s-a putut abține să nu fie grobian, întrebând-o pe Liliana Vițu: “Dar ce faceți, ne învățați limba română?”. Fie vorba între noi, există destui parlamentari din Republica Moldova care au nevoie de astfel de lecții.
Iată însă că deși mai mulți politicieni au renunțat la sintagma “președinte apolitic”, ea continuă să fie folosită de însuși Marian Lupu, care la Clubul de Presă al Comitetului pentru Libertatea Presei de vineri 11 februarie a folosit-o de mai multe ori. El nu s-a declarat prea încântat de alternativa propusă de PCRM, susținând că dacă se convine asupra unei astfel de candidaturi, atunci Parlamentul ar trebui să amendeze Constituția pentru a reduce atribuțiile președintelui, care ar deveni o persoană “decorativă”, potrivit potențialului candidat al AIE în alegerile prezdiențiale (a căror data nu a fost stabilită).
Dar dacă Marian Lupu se gândește la un model de republică parlamentară, el ar trebui să aibă în vedere Germania, unde președintele federal este uneori o personalitate din afara politicii de partid, ca de pildă Roman Herzog (președinte între 1994 și 1999, fost președinte al Curții Constituționale) sau Horst Kohler (2004 – 2010, fost director executiv al Fondului Monetar Internațional).
În Germania, președintele federal este în mod tradițional deasupra politicii de partid, dar nu este o persoană decorativă, având atribuții destul de importante, precum numirea candidatului la postul de cancelar federal sau dizolvarea Bundestagului (camera inferioară a parlamentului Germaniei) la propunerea cancelarului federal.
Dacă se consideră că astfel de atribuții sunt prea importante pentru un președinte “decorativ”, atunci acest lucru se poate rezolva introducând în Constituție contrasemnătura prim-ministrului la toate actele emise de președinte, cu excepția, evident, a desemnării candidatului la funcția de prim ministru. În acest fel nu doar responsabilitatea trece în seama prim-ministrului, dar și inițiativa. Cu alte cuvinte, chiar dacă președintele dispune de prerogativa de a numi și demite miniștri, el nu poate face acest lucru decât la propunerea premierului și în mod normal nu-i poate refuza acestuia solicitarea.
Până la modificarea Constituției, însă, partidele politice din Republica Moldova trebuie să se pună de acord asupra unui candidat la funcția de președinte și să înceteze această joacă de preșcolari la care se pretează de aproape doi ani de zile. Iar responsabilitatea cea mai mare revine PCRM, de fapt lui Vladimir Voronin, care nu pare să înțeleagă că, odată și odată, va trebui să i se aleagă un succesor în funcția statului și că poate a venit vremea să se retragă din viața politică. Termenul lui de valabilitate politică a expirat cel puțin din momentul în care i-a expirat mandatul de președinte al Republicii Moldova.