caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Comsomoliştii din R.Moldova nu sunt “pedofili politici”, ei sunt protestatari

de (17-1-2005)

Aproximativ 300 de copii, adunaţi din întreaga republică de conducerea comunistă a R.Moldova sub flamura drapelelor roşii, au pichetat chiar de ziua de naştere a Marelui Poet al Omenirii, Mihai Eminescu, autorităţile locale din capitală, scandând într-o română cu un iz ameţitor de accent rusesc “Jos mafia galbenă!”.
Adunaţi la iniţiativa Preşedintelui Voronin de către Uniunea Tineretului Comsomolist din Moldova, mulţi dintre copiii, de 12-17 ani, nici idee nu aveau cine este mafia galbenă şi cu ce se mănâncă aceasta. În zadar am încercat să aflu un simplu răspuns la întrebarea pusă în limba română – de unde sunt şi împotriva cui protestează. Cele mai semnificative răspunsuri au fost “La arganizatori, la arganizatori”, “Nu varbesc”, “De la Uniunea Ţineretului Comsomolist din Moldova”. Ba mai mult, unul din copiii, adus la Chişinău dintr-un sat din Cimişlia, a declarat că protestează împotriva comuniştilor, iar altul a răspuns că este solidar cu ceilalţi, dar nu ştie pentru ce au venit cu toţii la Primărie, doar au fost invitaţi la un concert rock. Unii copii, asigurându-se că nu-i aud organizatorii, au mărturisit că sunt elevi din clasa 10-11 din Ungheni, Străşeni, Căuşeni etc. “Suntem tineri cu vârstă între 16-25 de ani”, mi-a spus o domnişoară care purta drapelul roşu cu simbolul Partidului Comuniştilor din R. Moldova, înscris în competiţia electorală pentru alegerile parlamentare din 6 martie.
Organizatorii, preşedintele UTCM, Grigore Petrenco, “alias” consilier al Preşedintelui Voronin, şi un pretendent la un loc din viitorul Parlament, preşedintele aşa-zisei organizaţii obşteşti a protecţiei drepturilor consumatorilor, Gheorghe Benderschi, au scos copiii în stradă în semn de protest că administraţia publică locală a autorizat desfăşurarea acţiunilor în masă în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe parcursul campaniei electorale doar pentru Partidul Social-Democrat şi Partidul Popular Creştin Democrat. Acest lucru l-au confirmat chiar protestatarii cu năsucurile roşii de frig, aidoma drapelelor şi fularelor cu îndemnul de a vota Partidul Comuniştilor. Ei scandau cu acelaşi accent rus pronunţat “Urecheanu nu uita, Piaţa nu este a ta”.

În afară de faptul că implicarea copiilor în acţiuni politice este ilegală şi imorală, acţiunea de protest împotriva administraţiei publice locale, precum şi marşul de protest pe străzile capitalei au fost acţiuni ilicite, ceea ce, în condiţii normale, ar trage după sine aplicarea unor amenzi. Dacă va fi consecvent şi va acţiona în cadrul legal, vicecomisarul Chişinăului, Petru Corduneanu, va fi nevoit să sancţioneze disciplinar organizatorii acestei acţiuni infantile. Cu atât mai mult, că demonstranţii, după ce şi-au folosit toate rezervele de cunoştinţe ale limbii de stat, au traversat bd.Ştefan cel Mare, trecând prin preajma Consiliului municipal. Unul din copii a strigat “Jos comuniştii!”, uitând, probabil, indicaţiile mai-marilor, care în acel timp demonstrau cu exces de zel şi cu feţele încordate grija ca şarpele coloanei să n-o ia razna.
Sustras din aceste griji, preşedintele UTCM, Grigore Petrenco, a declarat presei că această acţiune “este una de preîntâmpinare” şi că va continua dacă Primăria nu-şi va modifica decizia privind autorizaţiile date pentru acţiunile din Piaţa Marii Adunări Naţionale”. El l-a învinuit pe Primarul capitalei, Serafim Urecheanu, lider al Blocului “Moldova Democrată”, de faptul că nu a anulat deciziile viceprimarului Gheorghe Susarenco, care a autorizat acţiunile PPCD şi PSDM în centrul Chişinăului. Întrebat dacă implicarea copiilor în acţiuni politice, în special cele neautorizate, reprezintă “pedofilie politică”, cum s-a exprimat anterior Preşedintele Vladimir Voronin, Petrenco a spus că “comsomolul este o organizaţie nonguvernamentală de tineret şi are dreptul să protesteze”.
În acelaşi marş copiii au mai traversat o dată bulevardul central al capitalei şi s-au îndreptat spre Manej, unde se desfăşura o adunare republicană a UTCM, la care a participat însuşi Preşedintele ţării şi preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. Nu înainte ca protestatarii să primească hrană din mâinile grijulii ale tutorilor acestei organizaţii ce creşte viitori comunişti. Abia după aceasta, spre marea bucurie a copiilor veniţi din toate colţurile ţării, a început acel concert rock, care a servit drept momeală pentru copiii, privaţi de bucuria întâlnirii cu nişte idoli vii ai rock-ului.
Primarul capitalei Serafim Urecheanu, a declarat că în naivitatea sa partidul de guvernământ a creat un precedent pentru celelalte partide şi blocuri, care nu vor mai vedea nici un obstacol pentru organizarea acţiunilor similare de protest.
Comisariatul General de Poliţie Chişinău a intentat dosare administrative lui Benderschi şi Petrenco, care riscă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, achitarea unei amenzi de până la 20 de salarii minime, sau 180 de lei, ori chiar arest administrativ pe un termen de până la 30 de zile. Acest lucru depinde, totuşi, de faptul, simpatizant al cărui partid va fi judecătorul…

Galina Lungu

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Influenta optima a statului in economia Romaniei (I)

Astazi va propunem o tema de reflectie destul de filozofica la care de altfel va si invitam sa participati. Care...

Închide
3.145.47.123